"Dumnezeu"...din haos a suflat şi a creat lumea. Nişte litere la nimereală aruncate, care cuprind întregul. Care întreg? O lumină, deci o lipsă a întunericului. O energie creatoare. Creatoare de ce?
Avem linişte, vrem agitaţie; avem parte de agitaţie, vrem linişte! Vrem mereu ceea ce nu avem, deci avem tot ceea ce nu vrem?
Tot ce facem în viaţa asta se raportează la Dumnezeu, oare în ce măsură îşi raportează Dumnezeu atenţia asupra noastră? Sunt egoistă acum? Nerecunoscătoare? Uneori Îl simt atât de aproape, de multe ori în schimb atât de departe, deşi ştiu că este aproape. Ciudat şi de plâns... stări ciudate şi lipsite de sens. Nu ştiu de ce scriu pe blog doar în astfel de momente.
Dumnezeu există, problemă este că noi nu îl căutăm, aşa este!
Singura relicvă rămâne inima!
