O furnică duce-n spate...

Cred că vreau o zi numai pentru mine. Doar eu şi luna. Da, vreau o noapte numai a mea. O noapte în care să adorm cu luna şi fraţii ei stelele. Să simt adierea vântului şi parfumul nopţii, să respir aerul răcoros şi fauna serii. Vreau să cânt florilor şi frunzelor, râului şi cerului, să cânt sufletului meu. Nu vreau să dorm; vreau să mă visez pe mine. De câte amintiri trecute nu fug... de ce, pentru ce? Pentru ce această fugă? Nu sunt eu, doar o amintire? Şi un viitor, desigur, dar trecutul mă poartă acolo. Chiar şi acum trăiesc un trecut pe care l-am simţit prezent cu câteva secunde în urmă. E un prezent-trecut-viitor continuu.

Trecutul e cel mai valoros. Îţi aminteşte de cine ai fost tu cândva. Viitorul e doar o himeră pe care o poţi prinde sau nu. Trecutul e acolo, în sufletul tău, e o recunoaştere a fiecăruia dintre noi. Şi oricând, poţi redeveni cine ai fost. Trebuie ştiut doar ce anume nu a mai funcţionat.

Comoara gândurilor mele. Comoara clipelor prezente.

"Ce culoare îţi place ţie cel mai mult?"
"Îmi place roz, mov, verde, galben, albastru, roşu, portocaliu şi negru."
"Da cel mai mult şi mai mult dintre astea, care îţi place?"
"Mie toate îmi plac la fel de mult."

Câţi dintre noi spuneam asta la 4 ani? Câţi dintre noi răspundem aşa acum, la 23 de ani sau la 28, la 35 de ani sau la vârste mai înaintate? Ne calăm pe o prostie şi o ţinem una într-una, în loc să lărgim orizontul de orientare înspre noi, înspre sufletul nostru. Fără grimase, fără scrâşniri...

Fiecare amintire are o culoare, fiecare secundă are o nuanţă. Eu sunt un curcubeu. Dacă recunosc curcubeul în orice împrejurare, m-am recunoscut pe mine!

Verde

Inteligenţa ajută de multe ori, mai mult decât orice. Şi totuşi fără forţa de a o folosi, tot degeaba! Un doi într-unul. Cu scrupule, fără scrupule? Ar fi întrebarea. Fiecare după buna lui credinţă, ar fi răspunsul. Şi totuşi, să fie constructiv folosită? Următoarea întrebare. Şi din nou, fiecare cu buna lui credinţă.
Ce rezolvăm? Nimic. Căci inteligenţele şi credinţele nu au aceeaşi paletă de culori şi se vor bate întotdeauna cap în cap în aşa fel încât e imposibil să nu apară cucuie, ochi învineţiţi, obraji zgâriaţi... Soluţiile sunt aparent de negăsit, când de fapt soluţia se află în palmele fiecăruia. Nu trebuie decât ca toată lumea să îşi lase palmele la vedere, să nu strângă pumnii.

"Am venit să te ajut să te împaci cu Dumnezeu."
"Dar eu sunt împăcat cu Dumnezeu. Conflictul meu este cu omul."
"Nu ai nici o remuşcare pentru păcatele tale?"
"Cine ştie ce e păcatul? Căci şi el a venit din ceruri din faptele trimişilor lui Dumnezeu. Ce te-ai face tu, părinte, cu o lume fără de păcat?"

Cred că nu vreau să aflu răspunsul. Şi nici nu cred că există vreunul care să fie general valabil şi acceptat. Prezentul care mă înconjoară e mult prea puternic şi complex şi abia îi fac lui faţă. Plus că unei lumi perfecte şi ideale cred că nu i-aş ţine piept. M-aş plictisi. Ar fi prea frumos, nimic de gestionat. O rutină monotonă şi îngrozitor de greu de suportat.

Cutii şi cutiuţe

Trei cutiuţe sau cutii, după preferinţă. Oricum încape suficient de mult în fiecare.

În cea de-a treia cutie şi cea mai importantă, găsim trei cutiuţe. Şi din nou, din cele trei cutiuţe, doar una interesează în mod deosebit. Reprezintă esenţa tuturor lucrurilor. Eu păstrez a treia cutiuţă din interiorul celei de-a treia cutii. Ceea ce înseamnă că pe celelalte cinci le arunc sau le dau foc. Ideal pentru mine ar fi să le dau foc pentru că dacă cineva le va găsi la un moment dat şi le va deschide? Balaurii ar reveni. Aşa mai bine dau foc şi orice-ar fi, eu nu ştiu nimic, nu recunosc nimic.

Căci şi-n viaţă, din sute de oameni câţi cunoaştem într-o viaţă-ntreagă, selectăm şi păstrăm esenţe. Esenţă. Unul dintr-o mie.

O cutiuţă.

Cine să trăiască?

Nu mă mai stresez. Deşi deja m-am stresat, dar îmi văd în continuare de drum. Drumul meu. Şi Doamne ajută să nu depindă de un penibil atât de mare pe care îl trăieşte ţara noastră dragă, în aceste momente. Am fost la vot cu speranţă în suflet că va fi mai bine. Prea era Băsescu sigur pe el aseară. Te mai miri? Vorba aia, trăim în România, ţara tuturor posibilităţilor.

Hai noroc şi la mai bine. Eu am ţinut întotdeauna cu diplomaţia şi inteligenţa. Ceilalţi să se mai străduiască şi să mai încerce. Dar nu în carne vie căci suntem oameni, totuşi!

Poate nu va fi al' rău chiar atât de negru, mai ştii? Doamne Ajută!

Atât de simplu!

Căci până şi el are o şansă, nu doar tu. De ce te strâmbi şi scoţi perle pe gură, aruncând cu vârful bastonului în el, săracul? Crezi că va avea vreo vină că Dumnezeu l-a adus câine pe această lume? Au poate vei vrea să faceţi schimb de vieţi... Da, cu tine vorbesc, de ce te-ai ruşinat acum şi laşi capul în jos? Ai devenit şi tu o victimă a societăţii, nu-i aşa? Ai fost şmecher pentru câteva secunde şi iată cum plecăciuni solfegiezi de zor, acum! Nu-ţi fie ruşine de mine, căci eu capul meu ştiu să-l ţin drept în felul meu şi prea puţin mă interesează de ciupilica ta. Să-ţi fie ruşine de numărul pe care îl poartă la ureche. El nu are ce mânca, nu are un culcuş cald şi oliţă personală, nu face baie în bulbuci spumoşi şi parfumaţi şi nu se joacă nimeni cu el decât foarte, foarte rar.

Degeaba te aperi, căci am văzut cât se poate de clar. Om la 3 ace şi cu băbuţa după el. Probabil mergeai la vot să votezi prostia pe care o ai şi tu în cap, căci cine se-aseamănă se-adună. Mi-e cât se poate de clar.

Încep să iubesc tot mai mult frumuseţile vieţii!

Pată de culori

Bine se spune că de ceea ce fugi nu scapi, indiferent că e vorba de o prelungire a momentului de câţiva ani. Fiecare ştie în sinea lui ceea ce doreşte, doar că "materializarea dorinţei" se îngreunează datorită minţii noastre care începe să interzică.

De când suntem mici, drumul nostru în viaţa capătă culori. Pe parcurs ştergem din ele înconştient şi le trimitem în subconştient de unde nu mai ştim să le luăm, pentru că încep alte lucruri să intervină în viaţa noastră şi le astupăm. Vine însă un moment în care destuparea se produce subit, lucrurile încep să aibă alte forme şi te miri. Legăturile cu trecutul încep să aibă logică şi explicaţiile în tine vin mult mai uşor.
Nu înseamnă că trec mai uşor prin viaţă dacă mi se întâmplă lucrul acesta, dar înseamnă că ştiu mai bine ceea ce e important pentru mine, de unde provine acest important şi cât de important este şi vreau să devină. Înseamnă că în momentul în care ştiu exact de ce fac lucrul acela, uşurinţa lăuntrică implicată e de mare valoare.

Pentru fiecare, timpul e altfel.

Nu ţin prelegeri de psihologie şi nici nu vreau să mă explic mai mult, căci am cui explica. Un ajutor exterior bine specializat în acest sens, ştie cum anume să surprindă culorile fiecăruia în parte.
Atingând curcubeul în mii de nunţe, mă ating pe mine.

Frumosul

De câte ori nu m-am întrebat până când va ţine frumosul din noi, din ceilalţi, din artă, din jurul nostru... uneori ţine o secundă şi dispare apoi pentru câteva ore sau zile bune, după care revine. Mai rău, nu apare niciodată. Sau apare şi nu mai dispare decât odată cu noi.

Dar ce este frumosul? Desigur, DEX-ul spune aşa: "FRUMÓS, -OÁSĂ, frumoși, -oase, adj., adv., s.n. I. Adj. 1. (Adesea substantivat; despre ființe și părți ale lor, despre lucruri din natură, obiecte, opere de artă etc.) Care place pentru armonia liniilor, mișcărilor, culorilor etc.; care are valoare estetică; estetic. ♢ Arte frumoase = pictură, sculptură, gravură (în trecut și arhitectură, poezie, muzică, dans) ♦ (Substantivat, f. pl. art.) Ielele."

Frumosul nu este la fel pentru toată lumea, ştim asta, vedem asta în fiecare zi. Dacă pentru mine frumos este acest creion şi ţin la el, îl ascut frumos şi îl păstrez cu drag, nu înseamnă că toată lumea îmi va împărtăşi gândul. Unii spun "ce tâmpenie, e doar un creion, mai dă-o-ncolo de treabă", alţii aprobă cu o jumătate de gură, iar alţii strâmbă direct din nas şi întorc capul fără a mai spune ceva, căci ei au impresia că poate nu îi văd. Dar şi ochiul simţului interior vede.

"E frumoasă, e frumoasă, e frumoasă.
Marea care-ţi vine în întâmpinare
E frumos vântul
care te pălmuieşte cu spuma valurilor,
Glasul iubit care te cheamă
şi gustă din tine dinainte,
bucuria întoarcerii.
Acum devorezi cu nesaţ
în bucuria prezentă,
bucuria acestei clipe
care te integrează
şi te anulează
în toată natura
ce trăieşte, trăieşte."

Îmi e frumos un zâmbet, o lacrimă de dor, un suspin adevărat, copacul din faţa blocului împrejmuit cu gărduleţ de culoare maro şi găurele în formă de romburi, cerul înnorat şi fioros, zăpada, un clovn adevărat sau unul în miniatură, marea, capra neagră din vărful muntelui, o floricică rătăcită şi uitată de colegele ei, luna, aburul din ceai, banca din parc, singura banca din parc şi şi aceea săraca având două scânduri rupte.

Frumosul din mine se vede. Cât iubesc, atâta primesc. Şi mai important nu e cât primesc ci cât iubesc, pentru că din asta trăiesc, din cât iubesc. Iubesc, iubesc, trăiesc, iubesc, primesc, iubesc, iubesc, trăiesc...

This is the life

În primul tur de scrutin nu am votat. Încă de la începutul tămbălăului mi-am spus că voi merge la vot, dar voi pune ştampile peste ştampile pe buletin ca să nu mă facă ei pe mine ci eu, pe ei toţi. Din egoism sau nesimţire... sau amândouă. Nu ştiu, dar cert e că m-am săturat de minciuni, de oameni slabi, de cuvinte aruncate în gol, de dictatori şi de oamenii care încearcă să controleze totul, să domine, să manipuleze. De oamenii care se gândesc numai la ei.

Nu am votat. Recunosc că m-am deplasat până la gara din Sibiu unde se afla una din secţiile în care aveam drept de vot, dar coada era atât de mare şi mergea atât de încet totul, încât am făcut dreapta-mprejur şi la revedere! Poate aşa a vrut Dumnezeu să-mi dea o lecţie că ar trebui să mă mai gândesc, după care să revin şi să mă exprim şi eu conform credinţei mele. Căci opiniile noastre toate, contează. De întors nu m-am mai întors în acea zi, dar mă întorc pe 6 decembrie. Deja am vorbit şi cu Moş Nicolae să ne aducă şi nouă puţină lumină, măcar!

Spun cu mândrie faptul că acum cinci ani, marele magnific Băsescu, nu s-a aflat în preferinţa mea. Nici în primul tur şi nici în al doilea, deşi majoritatea tinerilor era cu el. Nu spun că a greşit în cei cinci ani, spun doar că nu a ştiut ce anume, cum anume şi cât anume. Poate abia acum va începe să se dumirească, se va mai dumiri pe parcurs sau va rămâne la fel de jongleur; în cazul în care reocupă tronul. Dar nici Geaonă poate că nu e mai bun. Nici Antonescu cu toate ideile lui sau câţi alţii care au candidat. Căci teorii ştiu cu toţii, practica însă îi omoară. Şi uite-aşa eu îmi bat capul. Ce contează câte idei stupide sau benefice are fiecare? Contează ca ei să mă convingă şi ca după ce îşi îndeplinesc visul de a ajunge preşedinte, să se ţină bine de cuvânt. Nu contează ce au făcut înainte de aceste alegeri, căci poate au făcut totul premeditat, contează cel care îmi inspiră mai multă încredere.

Nu-mi place să cred că ne merităm soarta, îmi place să cred că avem curajul şi capacitatea de a ştii ce anume e bine să alegem.

- "Da, eu cu cine votez?"
- "Voteaza pentru cine poftesti!"
- "Eu nu poftesc pe nimeni, daca e vorba de pofta."

Spune da, nu spune nu...

De ce atunci când avem câte un 'of' tindem să-l ascundem, ca să nu se vadă strălucirea plină de frământare din ochi? De ce bucuriilor acordăm o mai mare importanţă faţă de ceilalţi? Deşi statistic se spune că la întrebarea "Vrei să-mi povesteşti un moment din viaţa ta?", majoritatea va opta pentru un moment trist, dureros, în schimbul unuia vesel, fericit. Tot ce-i frumos trece repede şi pentru că la greu timpul devine o eternitate, iată, poate, o explicaţie.

Ne placem nouă să fim aia tarii şi puternicii, numai cu bucurii şi fineţuri. Ce trebuie tu să-mi vezi mie suferinţele şi frământările, frustrările? Mergem singuri în baie şi plângem de unul singur până la evaporarea ultimei picături de lacrimi şi după câteva luni de foc continuu, ieşim foarte învingători. Câtă forţă şi tărie!

Atâta suntem noi. Nici mai mult nici mai puţin şi fiecare îşi cunoaşte atâta-ul. Foarte adevărat, degeaba tot naştem zâmbete în colţul gurii. Mie personal îmi place omul puternic, dar vreau să îl văd şi altfel, să-l cunosc şi din celălalt unghi. Cred că nu putem face asta din teama de a nu fi prinşi cu fofârlica iar ceilalţi să ne ia de oameni totuşi slabi. Căci orice om puternic, a ajuns acolo prin depăşirea multor frustrări, dureri şi credinţe proprii.
Ne e teamă de noi de fapt. Când vom învăţa să ne acceptăm pe noi înşine cu bune, cu rele, şi cu tot trecutul nostru, ne va durea în paişpe de restul lumii, căci noi atâta suntem şi altul mama nu mai face.

La Mulţi Ani România!

Vântul suflă
Ploaia spală
Ceaţa diminuează
Zăpada acoperă.

Orice liman alegem
Tot acolo rămâne
Vârtejul.

Stelele înfrumuseţează,
Distrag atenţia,
Dar când nu mai e vremea lor
Ce anume rămâne?

Inima este cel mai puternic muşchi al corpului.
La Mulţi Ani România!
La Mulţi Ani române, care eşti tu,
Şi care ştii că ziua de azi ţi-o datorezi ţie.