O poveste ce poate continua

E ca în copilărie. Atunci când îţi doreşti ca toate jucăriile să îţi spună povestea şi tu să stai să asculţi versiunea lor de adevăr. Le iubeşti pe toate la fel. Unele au fost private de anumite momente, altele au râs în hohote şi au plâns odată cu tine. Pe chipul lor găseşti acum aceeaşi bucurie de a fi alături de tine. Au stat mult timp închise între 6 pereţi de pânză. Nu îşi doresc o altă familie sau pungi de nailon în care să li se taie respiraţia. Oricum, îţi e greu să te desparţi de ele. Le-ai redescoperit într-un moment în care aveai nevoie de compania lor conştientă.

Şi fiecare are la rândul ei, povestea ei. Zâmbeşte. Sunt nostalgii şi momente memorabile. O dovadă a trecerii timpului, o dovadă a convieţuirii. Şi mai era un elefănţel albastru şi cu siguranţă mai erau vreo câteva. Parte din tine, a copilăriei tale. Partenerii tăi de jocuri, grupa mare de la grădiniţă care a trebuit să părăsească grupul. Ceilalţi au rămas mici şi în preajma ta. Nu sunt încă suficient de mari deşi cu lapte i-ai hrănit la fel pe toţi, i-ai învăţat cele bune şi cele rele.

Unii au devenit acum periniţă pentru ace (lucru care nu înseamnă că îi marginalizezi), alţii au fost manechini şi au prezentat moda. Ceilalţi au stat liniştiţi, martorii vizuali şi auditivi ai casei. Cei mai cuminţi. Pe unii i-ai dorit încă de la început, pe alţii însă i-ai privat de această bucurie; i-ai acceptat din bun simţ şi un timp i-ai abandonat prin te miri ce unghere ale casei până când le-ai simţit oftatul. Cu toţii îşi doresc să fie alături de tine, să se joace frumos, împreună, pe cuvertura patului tău, ziua, iar seara să îţi ţină companie sub plapumă.
Nu-i poţi lua cu tine oriunde te duci, dar eşti liniştit că oriunde te duci, ei te aşteaptă cuminţi şi cu braţele deschise.

I have a dream

Momentan, îmi doresc sănătate. Restul, pe parcurs. De multe ori nu ştiu ce să cer lui Dumnezeu; parcă nici curaj nu mai am să îl rog să-mi dea ceva anume, material vorbind sau să mă ajute să obţin vreun rol, promovare sau recunoaştere. Ele vin, dacă e până acolo. Un vis de a avea sănătate şi ce mai ştie El că e mai bine pentru mine. Eu ştiu unde vreau să ajung, dar fără sănătate nu se poate. Nu îmi doresc să devin dramatică. Am un vis şi mai multe visuleţe. Şi poate că nu trebuie să cer nimic, trebuie doar să continui firul firesc al vieţii. Cât de simplu, e! Sau îmi pare doar?
Cine caută, găseşte.

Barca pe valuri, pluteşte uşoor

Când merg la doctor şi mă văd nevoită să aştept în aşa numita "sală de aşteptare", nu am pretenţii gen 'televizor', 'conversaţii la telefon(ale altora)' sau 'Istoria României de la 1848 care răsună din cabinetul doctorului'. Nu, chiar vă rog să le ţineţi departe de mine, mă pot lipsi cu aşa o uşurinţă, de nu o să vă vină să credeţi. Poate că stau prost cu nervii, dar încep să mă foiesc, pun picior peste picior, braţele încrucişate şi na nenică! Cred că e nevoie de o linişte înainte, să te mai gândeşti încă o dată la conversaţia care se va naşte.

Când stau la astfel de "cozi", prefer Istoria mea, în mintea mea. Zeci de gânduri repetitive mă fulgeră în clipele acelea: "Ştiţi domnul doctor...", "Credeţi că...", "Dacă...". Oricum le uit pe toate când mi se spune "Poftiţi", dar e siguranţa şi liniştea că le-am parcurs şi ele revin uşor, uşor, de îndată ce am închis uşa pe dinăuntru.
Şi pentru că mai trebuie să şi ies din cabinet, ies! Cu capul şi mai rotund şi cu alte gânduri. Revăd istoria şi mă gândesc "na, că te duci cu una şi capeţi mai multe"! Alţi bani, altă distracţie!

With love

Am revenit mai devreme decât mi-am promis. Mulţumesc mami pentru că m-ai ajutat să ies din depresie. Nu mă interesează cine citeşte aceste rânduri şi nici ce impresie (bună sau rea) îşi face despre a mea persoană. Astfel de momente fac parte din viaţa noastră, desigur, şi ne şi întăresc în acelaşi timp. Poate doar că nu trebuiesc expuse celorlalţi.

8 Octombrie reprezintă multe pentru mine printre care şi o datorie mai veche. Nu e vorba de bani, ci despre un gest de nepreţuit pe care nu l-am dus la bun sfârşit. În acest an voi mulţumi dublu. Până atunci însă mai este şi mă simţeam zilele trecute ca într-o cuşcă cu lei fioroşi. Ei bine, e important să nu fi singur în lupta cu viaţa, iar mama a fost şi e în continuare alături de mine. Ce vrea Dumnezeu, dar e important să vreau şi eu căci altfel "Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă şi-n traistă" şi mă trezesc mai târziu că am pierdut timp; un timp important. Dacă mă izolez nu rezolv nimic; din contră, mă afund mai mult.

Următoarele două săptămâni sunt foarte importante pentru mine, de aceea sunt şi atât de "ca pe ace". Dacă unora nu le pasă, aştept ca acestor oameni să le pese. Mi-e greu să mă gândesc la ce va fi, dar am încredere. Mai rău nu se poate, nu-i aşa? Un prim pas va fi 30 septembrie, celălalt va fi o săptămână întreagă.
Doamne Ajută şi multă sănătate!

Pe curând!

E nevoie de o pauză, o aşezare. Cereale integrale la micul dejun, ouă, fructe, legume... hrană mentală şi sufletească. Şi tot ce face bine unui suflet obosit. Da, e obosit.
Revin pe 8 Octombrie. Cu alte forme ale existenţei mele, aceeaşi esenţă.

Alooo?

- Da!
- Sărut'mâna, Anca sunt.
- Da, servus Anca.
- (dându-şi seama că vocea nu aparţine niciunuia din casa în care intenţionase să sune) Aoleoo, unde-am sunat?
- La noi! (da, cum, ce-i cu întrebarea asta?)
- ("Care la noi?" şi jena începea să pătrundă) Vai, d-na "X"? (recunoscând vocea)
- Da! (râzând)
......................

Aşa e când înveţi numerele de telefon pe de rost, le mai încurci.

Mi-am adus aminte însă de o conversaţie între Eugenia Vodă (prezentatoarea emisiunii "Profesioniştii" de pe TvrC) şi Gabriel Liiceanu:

E.V. : - Ce vârstă aveţi?
G.L. : - Să o luăm altfel. Cât îmi daţi?
E.V. : - Nu arătaţi.

? ?

Un amalgam de gânduri şi stări ce nu-şi găsesc aşezare. Sunt un suflet într-un corp care încă se descoperă. Ce caută ceasul acesta pe mâna mea? Până nu demult nimic nu-mi ticăia liniştea, astăzi, fără acest ticăit, nu sunt.

O lume minunată

Ieri am ieşit la plimbare cu Gâguleţu', nepoţelul meu scump şi drag. Eeee, am mai ieşit noi la plimbare de atâtea ori, doar că nu am ieşit numai noi doi. Şi uite-aşa ieri, am ieşit în părculeţ numai noi doi: eu şi Gâgu. Adică eu şi Vlăduţ, doar că aşa îi spun eu încă de când era mititel. Acum are 1 an şi 9 luni. O bombonică... Greu l-a lăsat el pe tata şi a venit la mine în braţe ca să mergem doar noi doi la oraş, dar după câteva lăcrimuţe, l-am pupăcit şi i-am arătat o pisicuţă, că a mai uitat de plâns. Iar când am ajuns în părculeţ şi a sărit în trambulină, lumea lui, şi-a permis joaca. Ne-am dat în topogan, în leagăn, în trambulină, am desenat un ham-ham pe tablă, ne-am jucat în nisip, am făcut mac-mac cu frunzele de salcie, am zburat avionaş... Am luat noi şi două trânte, dar uite-aşa creşte puiu...
Am alergat prin iarbă şi am trimis albul florilor de păpădie către cer, după care el a încercat să înfigă înapoi tulpina florii în pământ. Nu a reuşit, dar a aşezat-o frumos pe iarbă şi a plecat mai departe. Minunile copiilor...

Mândră tare eram cu aşa o dulceaşă în braţe şi pe lângă mine. Gâguleţ...

Îmi dau voie să...

Complicată viaţă... dar poate că noi ne-o complicăm cel mai mult! Citeam zilele trecute într-o carte cumpărată de pe internet, că e bine să ne acordăm dreptul de a avea resentimente, de a iubi, de a trage palme, de a râde cu poftă. Experimentez partea cu resentimentele şi e şi multă dreptate în ceea ce se mai spune în carte. Cu cât încerci să fii cât mai viu şi să dai frâu liber acestui sentiment, cu atât îţi vine mai uşor să scapi de el şi să înţelegi persoana de lângă tine. Vorbesc despre resentiment. Am fugit întotdeauna de partea urâtă a lucrurilor, am încercat reţeta "e totul bine, hai c-om face faţă şi de dată asta". Nu, nu e totul bine, îmi dau voie să cred asta, mă revolt, mă lupt mai crâncen; fără a uita desigur, să înţeleg şi revolta celuilalt. Suntem atât de diferiţi, încât există "n" feluri de a exprima revolta, furia. Eu o dau afară acum pe a mea, îmi dau voie să vorbesc prin ea. Nu sparg pahare, nu rup arbori, pur şi simplu aduc la cunoştinţă direct persoanei, starea. Prea mult "bine, hai...", inundă şi tot inundă până ticăie "3, 2, 1,0000"

Îmi dau voie să...

Pentru cei care doresc să arunce cel puţin un ochi în cartea despre care am vorbit, o găsiţi aici.

vai de capu' meu

Naţie de oameni fără cuvânt ce suntem, că peste tot şi-n fiecare zi numai peste astfel de momente dau şi de experienţe. Uite-aşa te-aliniezi unor oameni pentru care ai respect şi care iţi aruncă un oscior în curte, în ideea primirii marelui trofeu mai târziu. Dar acel mai târziu, arză-l focu' să-l ardă, vine într-o plimbare cu zmeul cel rău şi-ţi râde în faţă, chitotind de bucurie că te-a mai păcălit încă o dată. M-am săturat de promisiuni şi oameni care nu-şi respectă cuvântul dat faţă de cineva anume, mai exact faţă de mine. Faţă de tine promite-ţi câte-n lună şi-n stele că nu mă interesează, dar când îmi promiţi mie ceva sau când îţi promit eu ţie ceva, hai să facem în aşa fel încât să ne-aliniem standardului de bun simţ, mai ales atunci când vine vorba de o promisiune vitală, mă rog, un lucru vital pentru care ne-am încălzit gurile.

Vor mai cădea multe picături de ploaie care să aline furia nerespectării promisiunilor...
Ideea e să te bazezi nenică pe tine. Ai de rezolvat o problemă? Ai de spus ceva lumii? Păi spune şi singur, direct, nu prin intermediari că vezi tu, la urma urmei şi intermediarii aştia se gândesc că "cine-o fi şi **lea spătaru' ăsta să îi rezolv eu problemele?" Da' nu suntem o comunitate, frate? Că mă dau cu 'frate' acuma! Dacă e mai simplu aşa, câteodată îţi convine mai mult da uite că şi drumurile astea mai scurte-n viaţă nu ne oferă decât neplăceri.
Mai bine drumul ăl mai lung şi plin de mulţumiri şi satisfacţii decât unul scurt şi cu săbiuţe pe la spate!

Într-un oraş

Pentru că încă mi-am păstrat din simţul romantic şi pentru că iubesc Cetatea Făgăraşului pe timp de seară (dar nu numai), mi-am făcut acest dar chiar aseară. Am pornit la vânătoare pe la orele 20:30 şi am vânat cetatea, atât cât mi-au permis funcţiile aparatului meu de fotografiat. Să nu mai pleci de acolo, aşa trag de tine gândurile. Promenada din jurul lacului care protejează cetatea, îmi oferă o linişte şi bucuria că pot admira liber un lăcaş care-a văzut enorm de multe!

Câte cărămizi, atâtea poveşti istorice crude, sângeroase, alteori de dragoste. Copilăria mea a escaladat multe ziduri ale cetăţii, multe unghere, încăperi, ascunzători secrete. Câte alergături, chiote, mirosuri, sperieturi... câte raze de soare şi nori în palme!

New day!

Un nou bebel în această lume, pe numele lui, Alexandru. Prietena mea cea mai bună a născut ieri pentru a doua oară un băieţel frumos, sănătos, la 3kg 200. Felicitări, să-i trăiască şi să-i dea Dumnezeu sănătate şi putere în creşterea celor două minuni. Vlad, Alexandru şi doi părinţi fericiţi; fiecare cu exteriorizarea lui. Pe Vlăduţ, unii poate îl ştiţi de aici. Despre Alexandru, mai încolo. :-) Ei sunt nepoţeii mei şi sunt bucuroasă pentru ei.

Am avut emoţii. Totul e bine, mulţumim lui Dumnezeu! Miercuri vine mămica acasă. Şi micuţul. Sunt în Braşov amândoi. Ieri am stat toată ziua în Braşov aşteptând vestea cea mare, după care ne-am întors liniştiti acasă. Undeva la orele 18:30, se năştea Alexandru. 13 septembrie, fecioară. Pupa maree, Oana!... prietenia noastră a început într-un fel, acum 6 ani şi continuă. Un fel amuzant aş spune. Pentru tine, pentru Ove, pentru micuţi, pentru noi!

Multă sănătate! La toată lumea!

Pe nerăsuflate

Bucuria zilei de mâine

se naşte din

suferinţa zilei de ieri;

îndelung răbdătoare.

E curativ;

nu, nu e o cură,

e curativ.

Genele mele

Iubesc pur şi simplu

Apa sărată.

Apa sărată

Desfundă căile respiratorii.

Ce face hoţul din mine

Mă duc şi eu ca omul care are grijă de corpul lui, să-mi cumpăr un săpun de la magazin. Intru tacticoasă, cu o mie de gânduri ca de obicei, analizez rafturile şi mă opresc la ce mă interesează.

Caut săpunul dorit, nu găsesc aroma pe care aş fi vrut-o şi aleg alta apropiată, după care mi se face poftă de o banană. Plec înspre standul cu banane, arunc ochii în lada de carton în care îşi făceau veacul fructele şi observ nemulţumită 2 banane stricate şi multe altele necoapte încă. Deja rotiţele se învârteau în capul meu şi-şi spuneau "lasă, că mergem în Penny, acolo trebuie să găsim banane coapte, aşa cum îţi place ţie." Că mie îmi plac alea coapte, bătute, da' nici chiar stricate. Şi uite-aşa, toate aceste gânduri se derulau în timp ce paşii mei căutau uşa de la ieşirea din magazin. Deja mă vedeam alegând bananele din Penny, magazin care se află chiar peste drum de magazinul în care eram intrată.
Chiar când să fac ultimul pas din aria magazinului, observ cu mirare un săpun în mâna mea şi-mi dau seama că m-am luat cu altele şi am uitat să plătesc. Jenată, întorc capul spre casă spunând cu voce tare "Na, că era să plec cu săpunul!" Mă pufnea un râs amestecat cu jenă. Când întorsesem capul, domnişoara de la casă cred că se pregătea să vină după mine, că o văzusem îndreptată cu ochii înspre mine, pusă pe fugă în caz de nevoie.
Nimeni nu a mai spus nimic; i-am pus 5 lei pe tejghea, am primit 2 lei rest şi dusă am fost, cu obrajii roşii şi de data asta, fără să-mi pot desluşi vreun gând.

Ce talent ascund?

Nu consideri ca ai un talent special:

"Chiar daca cineva remarca, in repetate randuri adevaratul tau talent, esti gata sa ii reprosezi ca sunt alte persoane nascute cu acest dar, in niciun caz tu. Nu te consideri o persoana speciala, mai mult nici nu iti place foarte tare sa iesi in evidenta. Chiar daca remarci ca ai chemare catre arta, iti este teama sa recunosti in fata cunoscutilor, cu atat mai mult in fata unor profesinisti cunoscatori. Consideri ca orice talent trebuie intretinut cu munca si daruire, altfel dispare in timp. Esti o persoana muncitoare, echilibrata cu o gandire pozitiva. Te incanta noutatile si te adaptezi usor la situatii noi. Cand te implici intr-o activitate o faci din placere si nu te intereseaza foarte mult parerea celorlalti. Esti o buna ascultatoare si nu iti place sa-i judeci pe ceilalti. Totusi, in general esti o persoana curioasa. Tot ce e nou te atrage si iti place sa sa fii mereu informata."

Incepe Quiz


Se pare că trebuie să nu mai fiu atât de modestă şi să îmi recunosc fără reţineri chemarea, în faţa celorlalţi. Mă enervează enorm atunci când mă întreabă cineva în ce domeniu activez, pentru că majoritatea reacţionează foarte reţinut faţă de mine după ce aude răspunsul. Mi s-a întâmplat în autobuz acum vreo lună să mă întrebe o domnişoară care mergea la Sibiu să se înscrie la facultate, dacă sunt studentă şi la ce anume; dorea să ştie dacă o pot ajuta cu ceva informaţii. Când i-am spus că sunt studentă la teatru a exclamat cu "aaa" foarte sictirit şi mi-a întors spatele, fără a mai îmi adresa vreun sunet. M-am enervat şi am întrebat-o "Ce s-a întâmplat domnişoară, te-ai speriat? Doamne, e o facultate ca oricare alta, nu muşc, nu nimic!" Iar ea, şi mai dezinteresată, îmi trânteşte un "Da, da" şi nu mă mai abordează. Îmi venea să mă înfig în părul ei creţ şi să o dau cu capul de bord. Şi nu de puţine ori am primit cu disperare tăcută, ignoranţa celorlalţi. Mulţi se sperie şi devin foarte reci când aud de meseria de actor; se blochează pur şi simplu. Când m-a prezentat mai demult unchiul meu unui prieten de-al lui, spunându-i că sunt studentă la teatru, mi-a aruncat respectivul o privire intensă câteva secunde după care nu a ştiut ce să mă mai întrebe. Se blocase.

Oameni buni, nu muşcăm, suntem oameni normali, cu două mâini, două picioare, suflet, cap ca şi voi, nu avem nimic în plus. Avem doar curajul de a trăi pe scenă pentru voi.
Talent sau nu, e clar că fără muncă zilnică nu se ajunge la performanţă. Şi dacă nu ştim să îl apreciem, se pierde.