Ar avea ce mânca, doar că viața e prea crudă; sau poate că ei sunt prea cruzi? Într-o cantină pentru oamenii străzii, multe suflete respiră căldura altor suflete care săptămână de săptămână fac tot posibilul pentru ca ei să aibă o masă caldă. În fiecare Marți și Joi vin aici la căldură, pentru a se înfrupta din bunătățile pregătite cu dragoste. Ți-e milă de ei și te bucuri că Dumnezeu ți-a dat tăria de a trece altfel peste toate. Patimile sunt cele mai distrugătoare. Unii sunt tineri și frumoși, cu un chip cald, dar distrus de droguri. Metadona i-a adus aici.
Văd o față neutră, încă strălucitoare, care nu a mai găsit de mult timp fermecătorul zâmbet. Parcă numai buzele i se mai mișcă, iar corpul abia mai reacționează în mers; e un mers săltat, fără auto-control. Cu toții intră aici în mod automat - și-au format deja un obicei în a veni aici și sunt ca la ei acasă. O casă străină - nicăieri nu e ca acasă. Unii abia au putere să spună ce doresc și li se întinde pur și simplu farfuria cu mâncare; apoi li se aduce câte un pahar cu suc sau lapte și sunt lăsați în pace, dar supravegheați de la distanță.
Unul dintre ei, trecut de vârsta a doua - cel puțin așa și-a lăsat amprenta metadona asupra lui, abia ține furculița și cuțitul în mână. Se mișcă în reluare, iar lupta cu cârnațul de pui pare de nesfârșit. Cu siguranță nici nu a prea dormit azi-noapte, iar grija banilor îl apasă. Nu mai speră el la vilă și piscină, excursii la munte sau bungee jumping, dar grija dozei zilnice îl apasă. Oare va reuși și astăzi să facă rost de cele, închipuite, necesare? Abia mișcând furculița și cuțitul, ochii i se închid ușor și totul se oprește pentru el, cu excepția respirației și a capului care alunecă ușor, de parcă ar vrea să sărute sfânta hrană. Imediat mi-l și închipui vârât cu fața în farfurie, mânjit ca un sărbătorit păcălit cu tort peste față. Nu e de râs, dar urmăresc scena pregătindu-mi zâmbetul. Deși viața a devenit un film la relanti pentru el, mai face și el cărțile din când în când - îi văd capul ridicându-se iar eu îmi dau puțin ochii peste cap de ciudă - am ratat spectacolul. În timp ce povestea se repetă de vreo 6 ori, iar chipul lui coboară tot mai mult de fiecare dată, îmi dau seama de cruzimea mea.
În dreapta lui, o tânără deosebit de frumoasă, cu părul lung, cu un mix de culoare roșcat și negru, fața albă și chip angelic, se luptă în conversația ei cu un altul dominat de metadon. Nici unul nu are de fapt, chef de vorbă, iar cuvintele lor ies din gură de parcă ar plânge continuu. Cu toții sunt curați, părul lor strălucește de îngrijire. Mă ridic de la masă, dau să cotesc la dreapta. În fața mea, un alt tânăr, abia își târăște picioarele până la masă. 16 ani să fi avut? O față pierdută, un alt chip angelic... se îndreaptă și el cu farfuria cu mâncare la masă.
În celălalt colț al încăperii, se înfruptă cei cu un gram mai puternici. Nu cunosc metadona, dar hrana zilnică e o mare problemă și pentru ei. Îi vezi povestind și cu ochii ațintiți undeva departe, la ziua în care toate aceste griji vor dispărea. Nu au un loc de muncă și nici casă. Cunosc mai bine și decât taximetriștii, străzile și fiecare colțișor ascuns al orașului și împrejurimilor. Sunt extrem de recunoscători acestor omuleți care se unesc săptămânal și fac posibilă chiar și o masă caldă pentru ei. Într-o zi, toate astea se vor sfârși - cumva!
Despre unii auzi că au întâlnit omul potrivit la locul potrivit și mândri de ei, împărtășesc experiența vieții lor peste tot în lume, mulțumind și încurajându-i pe cei mai slabi de îngeri, să caute calea cea dreaptă. Alții, sfârșesc în locuri necunoscute, sub chipul unor evenimente nefericite.
Sunt patimi distrugătoare; sunt oameni frumoși care brusc se urâțesc, dar trecucutul li se mai poate citi pe chip. Fiecare are povestea si motivele lui - mai mult sau mai puțin justificate. Dumnezeu le-a permis să ajungă aici, ceva au cu siguranță de învățat - ei înșiși sau cei ajung să îi cunoască. Cu toții au avut visuri, dorințe, familie...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu