Ce chestie...

Auzi aici... cică vă pot păstra în formol! Sună comic dar mi-e cam greaţă. După un an de zile petrecut în cadrul facultăţii de medicină, plus încă doi ani pe care îi mai am, m-am sictiric bine, nu glumă. Da, cursurile noastre de actorie se desfăşoară în cadrul clădirii acestei facultăţi, undeva la etajul patru. Asta nu înseamnă decât mare noroc, pentru că morga se află la parterul clădirii. Cât de drăguţ şi plăcut... Unde mai punem la socoteală că totul este alb şi sinistru, ca într-o atmosferă de piştal. După ce anul trecut în vacanţa de vară am stat 5 săptămâni la pat, dintre care 1 săptamână în patul spitalului, terorizată efectiv de groază că nu mai scap, m-am îngreţoşat de tot ce înseamnă boli, doctori, spitale... Dar asta e... când trebuie, e musai.

Amigdalele mele sunt acum pe cale de a fi date afară... astăzi mi s-a spus că e posibil acest lucru chiar acum, Joi! Brrrrrrrrrrrrrrr... nu ştiu de ce gânduri să mă apuc; senzaţia şi sentimentul că ceva din mine va pleca, mă va părăsi, îmi provoacă milă de propria-mi persoană; plus frica de operaţia în sine! Ce e bine, e că voi mânca multa îngheţată vreo câteva zile după operaţione... hi hi hi! Nu, nuuu... râd, plâng, râd, mă panichez, râd, mă liniştesc! Până la urmă, nu sunt singura care a trecut prin asta!

În ultimele zile am văzut o grămadă de pisicuţe, căţeluşi, abandonaţi efectiv fără respiraţie şi pătaşi de sânge, pe toate drumurile... mi-a rămas imaginea lor ca un pepene crud, necopt, pentru care îţi pare rău că l-ai tăiat prea devreme! Diferenţa? Pepenele îl desfaci cu o plăcere nebună, nebănuită... sufleţelele le-ai distrus din prostie, nebunie tâmpită! Probabil vitezomania şi-a lăsat amprentele prea bine!

Ce ţi-e scris în frunte, aia e... poate! Mie însă îmi place să cred că eu mă ghidez după principiile mele proprii.

În fine... efectul formol e la faza delir!