Pământul are gust de mac

Undeva lângă o cărare

doi copaci susţin un leagăn.

Mărturii din noapte.

Nu tu frig, nu tu toropeală.

Tu – bucurie.

Tu – confuzie.

Tu – emoţie.

Tu – nebunie.

Tu – dorinţă.

Tu – eliberare.

Treceau paşi pe lângă urechea mea

Şi din gură-mi ieşeau porumbei

Până când paşii-au încetat.

În clipa aceea corpul a devenit pământ

Şi energia a plecat de jos în sus

Într-un strigăt nemai-auzit.

Lei fioroşi au plecat la cer

Lăsând în urmă păcatul

nerostirii la timp a supremaţiei.

A rămas o energie care curenta

Iar buzele au rămas deschise.

Nu puteau înţelege descătuşarea.

Salivele s-au unit apoi;

pământ, copaci, leagăn.

Pactul a fost încheiat.

Cerul e martor

Iar ecoul încă pluteşte pe deasupra.

Nici o furtună nu va şterge urma.

După un ultim gând, am zbughit-o.

Paşii mă repezeau la vale;

mă aruncau în sus şi înainte

Abia parcă atingând pământul.

A fost cea mai rapidă fugă vreodată.

Pietricele au rămas printre dinţi

o noapte întreagă - să se aşeze.

Pământul are gust de mac.