Suflete pereche

Unii spun că nu e bine să te gândeşti la moarte. Că viaţa trebuie trăită pur şi simplu şi că ce ţi-e dat să se întâmple oricum se va întâmpla. 

Vin în schimb momente când fără voia ta te întrebi ce anume te vei face fără cel mai drag om de pe pământ; şi pe lângă suflul greu ce te cuprinde, îţi dau lacrimile. Strângi puţin din dinţi şi cu ochii închişi, oftezi. Priveşti undeva departe acum, în adâncul sufletului tău şi revezi toată dragostea pe care o porţi persoanei respective. Ai vrea să nu piară niciodată; nici persoana, nici sentimentul profund de iubire şi nici timpul care vă prilejuieşte întâlnirile. Orice situaţie neplăcută survenită de vârstă, sănătate sau context neaşteptat te poartă cu gândul direct în stadiul în care îţi tresară inima şi începi să te îmbărbătezi singur(ă).

Viaţa e un lung şir de întâmplări de care e nevoie să ne bucurăm şi pe care trebuie să le acceptăm. Tot ceea ce nu ţine de capacităţile noastre de a controla viaţa, avem nevoie să acceptăm cu lumină pe chip; chiar dacă nu suntem de acord. Mă văd şiroind până la sfârşitul vieţii în clipa în care inevitabilul se va întâmpla şi îmi dau seama de asta de fiecare dată când vârsta probabil, îşi spune cuvântul.

Părinţii mei sunt nişte oameni minunaţi şi îi iubesc mult muult de tot. Ce ne-am face noi fără părinţi? Fără acei omuleţi care simt nevoia zilnică de a-ţi auzi vocea, de a te întreba dacă ţi-e bine, dacă ai mâncat, dacă ai tot ce-ţi trebuie?... fără acei omuleţi care o viaţă întreagă au purtat aceeaşi pereche de pantofi sau pantaloni, doar pentru a-ţi putea cumpăra ţie câte 3 perechi din fiecare? sau să te poată trimite într-o excursie alături de alţi copii sau la mare sau în lumea întreagă în călătorii? Cât timp copilul le zâmbeşte, părinţii sunt veseli şi ei. Dacă el mai e şi cu capul pe umeri, e deja vis împlinit.

Ce anume face să fie specială o relaţie între părinţi şi copii? Cine e nevoie să tragă mai mult de relaţie? Cine hotărăşte cine a greşit într-o anumită situaţie? Un părinte îşi poate cere iertare? Cum te raportezi cel mai bine diferenţei de generaţie?

Oricare ar fi răspunsul, în clipa în care copilul se vede singur după ani, toate acestea nu mai au nici o valoare. Când nu mai ai cui cere iertare, cui vorbi şi ce îmbrăţişa, toate idealurile şi vorbele frumoase rămân îngropate. Ce nu ştim valorifica la momentul potrivit expiră şi s-ar putea să ne încercăneze ochii şi sufletul pentru totdeauna.

"Nu contează anii din viaţa ta/

 Contează viaţa din anii tăi."