Îmi doresc să mă dau cu paraşuta; să sar din avion şi să simt aerul rece şi fiorii de teamă care mă vor lovi; să strig de frică şi să râd cu lacrimi de panică; să-mi pun mâinile la ochi să nu mai văd nimic şi să pândesc în acelaşi timp lumea mică de jos în care mă voi reinstala; să trec printre norii pufuleţi şi să mă bucur de privelişte; să simt fiecare senzaţie ca şi cum ar fi ultima; să mă bucur de ultimele secunde aeriene şi să reajung la sol cu încărcătura necesară de a o lua de la capăt; să zbor tot timpul.
marți, 16 februarie 2010
De ce nu?
Îmi doresc să mă dau cu paraşuta; să sar din avion şi să simt aerul rece şi fiorii de teamă care mă vor lovi; să strig de frică şi să râd cu lacrimi de panică; să-mi pun mâinile la ochi să nu mai văd nimic şi să pândesc în acelaşi timp lumea mică de jos în care mă voi reinstala; să trec printre norii pufuleţi şi să mă bucur de privelişte; să simt fiecare senzaţie ca şi cum ar fi ultima; să mă bucur de ultimele secunde aeriene şi să reajung la sol cu încărcătura necesară de a o lua de la capăt; să zbor tot timpul.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Intr-adevar, uneori simtim sa privim si altfel "lumea cea mica" ;) si sa gasim acea incarcatura necesara de a o lua over again...
RăspundețiȘtergere