Până nu demult credea că va pierde globul de cristal. O lovitură de parchetul lăcuit i-a provocat o gaură mică, dar signifiantă până la refuz. Foarte lent, întreaga creaţie părăsea globul fără să-i pese de goliciunea care va răsuna peste zări. Formele dispăreau încetul cu încetul şi fiecare picătură care cădea peste pământ se transforma în râuri de lacrimi, iar peştii apăreau de neimaginat, învăluind fiecare val spumegând. Nu mai ştiai pe unde să te scalzi. Până şi pietrele loveau răcoarea apei şi priveau străpungerea. Totul în jur se înneca; blocuri de gheaţă se topeau, valuri imense răpuneau chiar şi floarea de colţ. Nu mai era mult şi totul ar fi devenit ocean; oceanul fără nume sau un ocean numit "pământ".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu