Sah Mat!

Te invit la un sah, jocul mintii! E foarte greu in prezent sa gasesti un partener pentru acest joc; e chiar atat de neinteresant sa iti pui mintea la incercare, sa incerci strategii, sa lupti sa dai sah-mat, sa gasesti solutii pentru a cuceri piese sau pentru a iesi din situatii dificile?
Uaau, eu am pus pentru prima data mana pe o piesa de sah, la varsta de 5 ani cand jucam la tara cu bunicul meu. Ma lasa intotdeauna sa castig, imi explica mutari, ma mai ierta cand greseam... daca pierdeam ma ofticam si imi pierdeam interesul pentru joc, pentru ca imi era ciuda! Cand deja crescusem mai mare, am inteles ca de fapt trebuie sa ajung in asa masura incat sa-l depasesc cu adevarat pe adversar si ajunsesem sa simt momentele in care vroia sa ma lase sa castig si il certam, vroiam lupta adevarata! Jucam apoi cu parintii, cu fratele meu si cat de mandra eram atunci cand castigam cinstit!
O viata intreaga am jucat acest joc si nici acum nu sunt satula de el; pana acum 4 ani cand am terminat liceul, jucam foarte des, in fiecare weekend, am participat la foarte multe competii cu ocazia zilelor copilului, am diplome pentru locurile fruntase, ma mandresc cu aceasta abilitate de a cunoaste tainele sahului!
...................
Dupa parerea mea, cred ca o persoana din 10 a auzit de jocul acesta si stie cat de cat regulile, in asa fel incat sa poarte o competitie extrem de usoara pentru adversarul lui mai puternic, dar cred ca abia 1 din vreo 30 daca nu cumva si mai bine, stie sa joace pe bune sah, cu tehnici, placere, experienta, pasiune!
Nu stiu daca e de rau sau de bine, nu e jocul fara de care nu te poti lipsi in viata, dar e totusi o metoda prin care mie personal imi place sa ma destind si cred ca multi ar trebui sa invete acest joc!
Duminica am avut parte de o partida tocmai in centrul Sibiului, in parculetzul de langa Filarmonica, pe locul pregatit cetatenilor, cu piese mari si atractive pentru lume! Imi era dor, nu am mai jucat de mult si e pacat ca dintre toti cei pe care i-am mai intrebat la camin si la facultate daca stiu sa joace si daca ii intereseaza o sesiune de, ma doare sa spun ca nu am reusit sa imi gasesc decat un partener!
..................
E important sa stii totusi mutarile de la sah si in viata; ea insasi este o tabla de sah in care tu esti cu albele, iar negrele reprezinta viata, in puterea ei! Numai moartea e provocata de Sah Mat, dar pana acolo, cat de mult poti sa iti pastrezi piesele pe tabla si cat de mult poti evita atacurile?
Nu lasa nici o clipa loc gol pentru Sah Mat, e mai usor sa inveti chiar tu sa dai Sah Mat vietii...

Vieti senine

Crini imperiali, simbol al frumusetii si mesagerii zeilor, compun un buchet splendid care poate fi trimis unei persoane deosebite.
Eu trimit acest buchet in ceruri, cu flori infinite; sa stii bunico... esti prea sus, dar nu de-ajuns sa nu te mai iubesc! Da, azi, 26 aprilie sunt 10 ani si inca esti vie in inima mea; de acolo de unde esti, sa stii ca te iubesc si stiu ca ai grija de mine in fiecare zi.
Un buchet, ca simbol al nemuririi tale!
...................
E trist sa fim constienti ca viata trece repede, ca lucrurile nu sunt intotdeauna cum vrem noi, ca nu toti oamenii duc o viata cel putin decenta, ca sunt cataclisme, ca cei dragi ne vor parasi la un moment dat... durerea e inadmisibila! Dumnezeu vede cat de mult ne doare si cu toate acestea, suferintele continua!
Cine e de vina? Adam si Eva, sarpele, toti ceilalti de dupa ei in frunte cu noi? Ma enerveaza numai sa ma gandesc sa pun aceasta intrebare... de multe ori simt ca lumea in care roiesc ar fi putut foarte bine sa se lipseasca de mine, sunt prea inciudata pe tot ceea ce inseamna societatea in care traiesc, sistemul care conduce, regulile vietii si principiile dupa care merg lucrurile! "C'est la vie" sau "Asta e viata" sunt fraze care ma innebunesc, dar pe care le afirm si eu de prea multe ori... cu amaraciune in suflet!
Si pentru ca "C'est la vie" si pentru ca nu te poti perinda prin zilele noastre fara curaj, putere si tarie de caracter, am sa inchei prin a dezvalui teoria mea privind moartea, care de fapt se refera la o lume ce include decat oameni care niciodata nu mor, pentru ca viata e prea dura ca sa mai suferim si pentru ca cei dragi ne parasesc! Nuuu, ei nu mor, traiesc decat o viata paralela in care incidentul nu s-a petrecut si in care toata lumea e fericita la cei 2009 ani pe care ii are sau 20, 493, 1298, in functie de anul in care s-a nascut! Refuz sa cred ca cineva moare... moare decat in viata aceasta prezenta pe care o traim noi si pe care o simtim vie zi de zi. Dragii nostrii iubiti sunt bine acolo unde sunt; ne intersectam des cu ei dar nu ii vedem si nici simti, decat recunoaste cu sufletul! De aceea cred eu ca exista si senzatiile de deja-vu! Cate vieti paralele trebuie sa existe de la Adam si Eva, incepand!
Un singur suflet e sus, acela care vegheaza asupra tuturor, restul e viata sub zeci de mii de forme!
Viata e cum ti-o faci; nu trebuie decat sa lupti si sa te iubesti pe tine insuti, sa iti impui standarde... fara ele, esti ZERO barat!
Iar cei dragi tie, indiferent ca ii vei avea langa tine sau nu, cu tot ce te-au invatat ei mai bun, sunt demni de amintirile tale si de lumea in care tu traiesti!
Nimeni nu pleaca...

Suntem ceea ce ne oferim...

.......................

Gataaa... de maine, pe pozitii, drepti, inainte, pregatiti pentru un nou inceput, o noua etapa: semestrul 2! Nu vom face noi mare lucru maine, doar la instrument trebuie sa ne deplasam, daca dorim, am inteles! Eu cred ca merg, pentru ca achizitia mea, chitara, asteapta de ceva timp sa fie acordata si sa mai fie mangaiata in sonor lin, nu zdranga zdranga dezacordata!

.......................

Asta seara am fost la spectacolul AUTO-DA-FE, de la Sibiu... un spectacol cat se poate de profund, cel putin, in prima si a 3-a povestire, unde se merge pe psihologic. Mi-a placut, a fost pentru a 2-a oara cand am vazut spectacolul, l-am inteles mai bine decat prima data si l-am si vazut altfel... m-a patruns mai intens!

M-a enervat pe parcursul spectacolului faptul ca 2 doamne din stanga mea, ba fosneau hartii, ba shopacaiau si cuulmea, tocmai lor le-a si sunat telefonul; de 3 oooori. Tocmai lor, sarmanele, ca imi venea sa le smulg parul din cap si sa ii iau aleia telefonul si sa i-l rup, cu mainile mele! O mai si auzeam zicand prietenei ei ca nu stie cum sa inchida telefonul! Daca nu erau trecute de varsta a treia, probabil ca imi permiteam sa ma iau de ele! Cata cultura trebuie sa ai pentru a stii ca trebuie sa inchizi telefonul cand mergi la spectacol? Si Doamne, am pretentii de la sibieni, ce sa mai vorbesc de doamnele cochete, trecute de o anumita varsta! Oameni si oameni!

......................

Nu mai spun ca in final, la aplauze, lenesii, nesimtiti de spectatori, parerea mea, au aplaudat cat se poate de putin! Actorii nu au iesit decat de 2 ori la aplauze, ceva ce nu am mai vazut de cand sunt si Doamne ajuta, am vazut "n" spectacole de teatru! Public needucat total, pentru ca actorii au fost exceptionali si spectacolul, la fel!

Adevarul e ca ar fi trebuit sa ma astept la asta, pentru ca, la ora 18:30 cand s-au deschis usile pentru ca lumea sa intre, au fost foarte putini cei care au ajuns mai devreme; cei intr-adevar dornici de teatru. De obicei, toata lumea vine din timp la teatru, doar ca in seara asta, chiar si cand era 18:50 ceasul, multa lume nu venise inca. Chiar vorbeam cu o colega, ce oare se intampla de nu vine lumea odata, ca doar locurile erau date toate de mult! Probabil astazi multi si-au adus aminte pe ultima suta de metrii ca si-au cumparat bilet la teatru si au zis 'hai dom'le sa mergem, ca doar nu am dat banii degeaba!'

Imi pare rau ca a trebuit sa vad asa ceva, pentru ca am ramas putin dezamagita... prefer ca cei care nu inteleg arta, sa stea acasa si sa nu vina doar ca sa se dea si ei grozavi ca au fost la teatru, pentru ca nimeni nu are nevoie de asa ceva! Din cauza unui public needucat, actorul are de suferit si el, pentru ca isi pune tot felul de intrebari in ceea ce priveste prestatia sa. Eu am vazut spectacolul si a fost foarte reusit, as fi aplaudat mult si bine!

Am vazut ca la scena finala, in care fata isi injunghie iubitul in inima, inconstienta fiind, lumea s-a pleoshtit si probabil ca a ramas dezamagita de final; problema e ca ei nu au inteles mesajul si au luat ca atare ceea ce s-a intamplat acolo. Pacat, publicul din aceasta seara nu a inteles ce s-a intamplat de fapt, pe scena!

E bine ca totusi asa ceva se intampla foarte rar, si sper ca de acum incolo sa nu se mai intample, pentru ca actorii sibieni, merita tot ce e mai bun, sunt exceptionali!

.....................

Ma gandeam eu... pentru mine, viata nu e decat un lung tren care urmandu-si ruta, trece din gara in gara si primeste in el tot felul de oameni. De fapt, eu sunt trenul, viata este reprezentata de shine, iar oamenii care urca si coboara din tren, sunt toate acele persoane care fac parte la un moment dat, pentru un anume timp, parte din mine; ajungem sa petrecem intre noi, o viata comuna, atata timp cat suntem impreuna, mergem mai departe sub aceleasi shine! Important e, ca pe parcursul rutei, care oricum va fi parcursa pana la final, pentru ca ruta e nastere-moarte, indiferent de oamenii care se urca in trenul vietii noastre, noi sa fim fermi, sa stim sa ne folosim de fiecare individ cum stim noi mai bine, sa nu permitem nimanui sa traga semnalul de alarma sau sa fumeze in locuri nepermise, sa arunce bunurile trenului pe fereastra sau sa ne atace! Evident, unele dintre aceste lucruri, chiar si altele se vor intampla, important este cum rezolvam problema si ce invatam din fiecare lucru!

Eu asta seara am invatat ca nimic nu e perfect si ca eu sunt ceea ce imi ofer si tocmai pentru ca stiu ceea ce ofer, nu trebuie sa ma intereseze de restul! Observ, critic, apreciez, dar nimic nu conteaza mai mult decat ceea ce eu imi ofer si atata timp cat fiecare isi ofera siesi lucruri exceptionale, el va deveni exceptional si ceilalti vor observa singuri acest lucru!

........................

Gata, ma pun la un film, noapte buna voua!

Iubirea de sine...

Cate nu s-au intamplat de cand am scris ultima oara... de multe ori am impresia ca timpul trece atat de repede si ca atat de multe evenimente se succed rapid in jurul meu incat se intampla sa raman coplesita si derutata, parca timpul nu imi mai ajunge ca sa reflectez la toate! Raman insa cele mai importante in memoria mea si ma tot gandesc la ele din cand in cand!

......................

Zilele trecute eram pe punctul de a ajunge la spital si cine stie daca terminam prin a mai reusi sa scriu in blog sau ramanea doar o amintire, ceea ce am asternut intr-o luna, de cand sunt inscrisa... Era Luni si m-am dus pana la biblioteca universitara; cand sa trec de pe o parte pe cealalta, chiar inainte sa intru in curtea facultatii de medicina, eram ganditoare, cu gluga pe cap, imi vedeam visatoare de drum, cand deodata, ma trezesc speriata de un claxon fioros... parodoxul face ca m-am intors atat de calma, de parca nimic nu s-ar fi putut intampla grav, desi era tocmai contrariul; saraca domnisoara de la volan pusese o frana cam apasata pe asfalt si revoltata mai mult decat mine, mi-a facut semne disperate pentru a ma mustra; din privire am inteles faptul ca pe ea ar fi durut-o mai mult de viata mea, nu de faptul ca ar fi avut, sa spun asa, un cadavru pe constiinta. Mi-am cerut scuze, punandu-mi mana pe inima si aplecand capul, dupa care am mers mai departe spre biblioteca; imediat ce am pasit cu picioarele pe trotuarul celalalt, m-a fulgerat in inima si m-a cuprins un gand atat de ciudat... era vorba de viata mea; niciodata nu imi aduc aminte sa imi fi pasat de modul in care trec strada, grabesc intotdeauna, nu am rabdare sa stau la rosu... dar de data aceasta am cugetat mai mult si m-a cuprins frica de un astfel de sfarsit! Mi-a fost teama... mi-am revenit greu si ma gandeam frecvent la prostia mea; cat de adevarat suna "Nu calca pe rosu!"... e pentru prima data cand am constientizat cu adevarat, importanta vietii! Am sa fiu mai atenta si am sa respect aceasta regula de 3 simpla... eu sunt necunoscuta care trebuie sa se impace bine cu soseaua si cele 2 sensuri ale ei, in asa fel incat, sa nu iasa vreun calcul gresit!

......................

Astazi, cand am fost la facultate, eu eram deja trecuta pe partea cealalta, cand foarte aproape de locul in care eram eu sa nu mai fiu, zilele trecute, 2 doamne cochete, au fost si ele claxonate de un sofer, pentru neglijenta... poate e un loc blestemat, aproape de facultatea de medicina si in special de spital sau poate doar noi, oamenii, ne grabim unde nu trebuie... de ce sa cautam lucruri de care nu avem nevoie?

Nu e asa greu, importanta e atitudinea si iubirea fata de noi insine, in primul si-n primul rand, dupa care, celelalte chestiuni derivate, care sa ne ajute sa ramanem printre cei vii!