Cu mâinile goale

Ai nevoie de un cadou. Fie şi numai o plăsuţă mică, roşie, în care cândva şi-a găsit locul o frumoasă brăţară de aur. Brăţara acum nu mai contează, mâna s-a îngroşat şi nu mai este bună. Ai crescut şi visurile s-au schimbat. Ai nevoie de un cadou. Dovada vie a faptului că ţine la tine. Nu degeaba se doresc fapte, nu vorbe, nu-i aşa? Iar acesta este un fapt.

Dar ceaiul pe care ţi-l pregăteşte în fiecare dimineaţă, cu aromă proaspătă de portocală? Masajul de seară după o zi plină şi obositoare? Ştii tu cu câtă dragoste te priveşte seara după ce adormi şi ce frumoase poveşti îţi sopteşte în somn? Toate astea pare că nu le mai vezi. O plăsuţă care în timp se deteriorează, peste care se depune praful şi care nu-ţi va oferi niciodată căldura aceea. După un timp, o vei arunca. Vei avea atât de multe lucruri, că nu vei mai ştii ce să faci cu ele şi nu o să te intereseze decât să eliberezi spaţiu pentru altele noi.

Şi ce vei face totuşi, dacă la un moment dat, nu vei mai primi?

Culori în imagini

Am un nou blog. Încă unul, de fapt. Acesta rămâne dovada vie a penelului, pe când celălalt, Viaţă şi moarte - Sprijin în imagini, va fi reprezentantul aparatului meu de fotografiat.

Blogul nu e încă pus la punct în ceea ce priveşte designul, dar când voi avea mai mult timp şi răbdare, mă voi ocupa şi de acest aspect.

Vizionare plăcută!

Sărut'mâna

Guriţa mare să intre căpăcelul. Rosteşte cuvinte aparent de neînţeles. Când însă va da jos căpăcelul, florile din jur vor zâmbi. O zi, două, trei, trei luni, un an. Mai mult sau mai puţin. Cât e nevoie. El şi băţul magic. Ori de câte ori e nevoie. Adică cel puţin o dată pe zi. Dacă doreşte progrese, altfel nu. Se învârte capacul pe băţ? Putem încerca, dar de un golf ce spui? 82 de puncte e mult sau puţin? Sau mai bine aşteptăm să cumulăm punctele. E mai sigur.

Bridges of Madison County

„Bridges of Madison County”
Un film suberb. Te stoarce de sentimente. Ce e dragostea? O putem condamna vreodată? Avem acest drept? Avem dreptul să judecăm pe cineva? Fiecare iubeşte în felul său, iar cei care iubesc la fel, vor ştii. Se vor întâlni.

Pentru mine dragostea e vitală, reprezintă totul şi schimbă totul în tine. Atunci când nu o cunoşti, nu exişti. Dragostea adevărată vine o singură dată în viaţă şi te încarcă pentru totdeauna. Şi nu are o vârstă anume. Când ţi-e mai greu, apelezi la sentimentele frumoase pe care ea le-a nutrit în tine şi clipele trec mai uşor. Zâmbeşti şi nu şti de ce.

Two pieces

Mi-e dor de tine. Mult. Mai mult decât m-aş fi gândit.

Mi-ai spus atunci că nimeni nu aşteaptă după mine. În privinţa aceea, acum e poate prea târziu. Indiferenţa ucide. La propriu. Sentimente. Din fericire, roata se mai poate întoarce, nu e niciodată prea târziu. Nu se ştie. Şi oricum, nu ştiu dacă mai contează atât de mult. Sunt multe locuri sub soare. Iar pentru alte lucruri, ne putem trezi la timp dacă ne dăm seama de răul ce ni-l cauzează. M-am trezit.

Mi-e dor de tine. De scaunul acela în care nu-mi plăcea câtuşi de puţin să mă scufund, de celălalt scaun albastru care m-a vegheat anul trecut. O singură dată. Şi cu toate astea cât pentru o viaţă. Mi-e dor de ziua aceea în care uram faptul că am venit şi vroiam să plec. Mi-e dor de momentul în care ţi-am cerut iertare, de mărgelele tale, de privirea aceea care trăia ceea ce povesteam, de nedumerirea tăcerii mele, de încurajările tale, de jaluzelele albastre, de ceasul rotund de pe perete, de floarea imensă de cameră care poposea doar în anumite zile în stânga mea. Îmi aduc aminte tot. Fiecare zi, fiecare calup de viaţă dintre acei pereţi. Ai însemnat mult pentru mine şi încă mai însemni. Un timp ce-acum e viaţa toată, spuneam.

Ştiu că aceste rânduri nu le vei citi şi nu vei ştii de ele. Poate le vei auzi vreodată pe viu. Dar timpul e prea crud. Ne ia tot ce ne e drag. Indiferent cum.

Degeaba lăsăm şiroaie să curgă din noi, timpul la fel nu iartă. Nu că ar trebui să ierte ceva, din contră, cred că noi ar trebui să-l iertăm pe el. Aşă că, timpule, cere-ţi iertare de la noi, imploră să te iertăm! Oricum, eu una nu te voi ierta niciodată. Vei fi singurul din viaţa mea pe care nu am să-l pot ierta vreodată. Cu toate astea, îţi mulţumesc pentru ceea ce ne oferi. De la tine învăţăm cel mai mult.

I. S., îţi mulţumesc din suflet!

Cand totul in jur sopteste

De ce plangi cand marea e albastra si pomii inverziti zambesc? Tristetea nu e pentru ochii care pot vedea. Zilele trec si oamenii se duc. E firesc, uman, un dat de la Dumnezeu. Te iubesc dar nu clipesc. Te vad acum, te cuprind, iti soptesc infinitul, dar maine voi fi in coltul celalalt. Nu lasa oceanul sa reverse, permite-i sa incante lumea cu valurile lui suave. Tehnica universala rosteste in fiecare clipa fara a carti, tu de ce ai face-o? Pentru ca te doare, pentru ca te revolti, pentru ca nu esti de acord cu mersul general valabil al lucrurilor? Pentru ca vrei un loc al tau si al tuturor celor partasi trairilor semnificative din viata ta?

„De fiecare data cand intalnesc pe cineva si simt o rezonanta puternica, sufletul meu plange in momentul in care etapa s-a incheiat si cararile se despart. Un simplu telefon nu imi pare suficient, ba chiar ma enerveaza. Nu recunosc durerea, doar privirea ochilor sopteste dorul care va domina peste timp.”

Fiecare are un drum presarat cu frunze de toamna multicolore. Rosu aprins, galben ruginiu, un verde pal, portocaliu de foc. Undeva in zare un soare apune. Cerul va exploda curand. Lava pamantului va clipoci unindu-se cu cerul. Vor curge lacrimi de foc de printre norii vaporosi. Pamantul isi va aduce aminte de muzica sufletului si va permite codrilor sa se deschida. Va ramane un simplu glas aproape stins, transformat in porumbel.

Ce e micut si da din coada? Un catelus care va creste mare. Perpetuarea preferentiala gadila. Cand vei ajunge steaua bradului de Craciun, cheama animalele padurii si pregatiti serata clatitelor.

Hristos a Inviat!

Pasti Fericite si multa bucurie in suflet!

Iarna Pascala

Ningea astazi cu fulgi mari cat farfuria, vorba tatalui meu. 3 Aprilie. Maine, Pastele. Iarna e dusa de mult timp. Ce imi pare extraordinar, este faptul ca desi a nins pentru aproximativ o ora, cu fulgi uriasi, nu s-a depus deloc. Parca se asterneau fulgii si dispareau, ramanea doar urma rece si umeda a fenomenului numit "caderea fulgilor de nea".

Un semn ca ce? Am devenit prea reci pentru o sarbatoare atat de mare? Meritam oare sacrificiul rastignirii? Avem timp de gandire pana la noapte.

Stupid

"Nu-mi place." "Sa o tragi de par si sa ii rupi hainele." Astea i-au fost cuvintele. Dragostea doare, dar daca nu doare inseamna ca nu iubim. Intotdeauna stim foarte bine cat anume, doar ca nu recunoastem. Din principii. Mai mult sau mai putin stupide.

Maia

Am primit în dar o floare. Un ghiveci cu o floare. Încă nu ştiu exact ce floare e, am uitat să întreb, dar o voi face cât de curând. Niciodată nu am avut o floare a mea, niciodată nu am ştiut să am grijă de un ghiveci cu flori, atenţia mea revenea asupra lui după zile întregi în care nu puneam apă deloc, sărmanei plante. Adevărul e că până acum nu am avut de-a face decât cu florile altcuiva sau florile casei, ale mamei, căci ea le achiziţiona şi pentru că nu era din mine acest demers, nu mă interesa prea tare. Şi parcă nici nu le vedeam prin casă, dacă stau acum să mă gândesc mai bine. Treceam pe lângă ele ca şi cum ar fi fost acolo de o viaţă întreagă şi cu toate astea nu le mai cunoşteam chipul.

Mă atrăgeau buchetele de flori în schimb, pe care le puneam în vază şi de care aveam grijă în funcţie de persoana de la care le primeam, desigur! Flori cât se poate de efemere, căci ele după doar câteva zile ajung fie în coşul de gunoi, fie în cărţi, la pisat.

Ieri am primit în dar o floare în ghiveci care m-a bucurat. Cred că a contat persoana de la care am primit-o şi ceea ce s-a creat în momentul acela. Am să mă îngrijesc de ea. Pentru întâia oară, iau asupra mea o responsabilitate mare, spun eu. E ca şi cum aş avea un copil. Simt că îmi place acest sentiment nou născut. Acum sunt acasă, iar când mă voi întoarce la Sibiu o voi lua cu mine pe domnişorica floare, să-mi lumineze camera. Se va numi 'Maia', cu "i" lung. Voi avea mare grjiă de ea. Zâmbesc când o privesc, îmi aduc aminte de un chip angelic.