Ea fumează în tihnă
chiar şi atunci când şade în linişte
- pe vecie,
un trup rece lângă ea.
Îşi caută seva prin ochii lui închişi
şi se roagă pentru o nouă bucurie
- a clipei ce va urma.
Un fum negru,
parte a unei ţigări maronite
- de secundele care se tot îngroaşă.
Zeci de cerculeţe
se vor transforma
în porta-vocea mesageră.
Cu toţii vor afla dorinţele scurse
- prin fumul de ţigară;
ele nu rămân necunoscute,
în propriul trup
- secat de-atâta vorbă.
Ele vor face haz
de alte dorinţe
şi vor complota în chip haios şi ascuns
printre respiraţii
- carnale şi industriale.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Ne reprimăm vorbe, gânduri, niciodată..
RăspundețiȘtergereDoar cand ne automutilam interior, reprimam gandurile, e adevarat, dar asta e atat de dureros!
RăspundețiȘtergereEu fac referire la gandurile noastre care trec prin fumul de tigara si patrund in lumea asta vie. Un joc al gandurilor care se intalnesc... Imi spunea cineva mai demult ca e atat de fericit cand fumeaza, ca placerea fumatului se rezuma la starea de a gandi. Fumator impatimit si un meditator aparte...
E ca si cum gandurile noastre nu raman doar ale noastre, chiar si cele mai ascunse. Am incercat si eu pe-o vreme starea aceasta; e ceva de luat in seama, dar are si efect invers, asa ca m-am lasat de meserie si ma axez pe alte placeri creatoare.
:-)