Maybe More Magic Mimes

"Poftiţi la tratameeent" se auzea în fiecare dimineaţă, după-masă şi seară. Bolnavi eram; de pantomimă. Şi nu ne-a tratat camera 4 atât cât ne-a tratat maestrul şi asistenta lui! :-)

M-am bucurat enorm de nişte oameni minunaţi alături de care am format o echipă frumoasă. În general, mi-e teamă să pornesc la drumuri noi cu oameni noi, mai ales că nu mai am 14 ani când tot ce zboară se mănâncă. Bucuria a fost că toţi, fără excepţie, m-au surprins prin atitudinea degajată, liberă şi umană. Fiecare cu păsăricile lui, desigur, inclusiv eu, însă echipa care s-a instalat a fost una de nota 10. Nu m-am simţit o clipă stingheră sau reţinută în timpul lucrului, ceea ce e foarte important în astfel de cazuri.

Au fost multe surprize pe care ni le-au pregătit organizatorii, iar prima şi poate cea mai importantă, a fost aceea că după o săptămână de lucru, ne aştepta un spectacol în care noi eram actorii. "Cutia Mimei", un spectacol la care s-a lucrat cu suflet. Mulţi dintre noi eram obişnuiţi cu scena, însă erau şi câţiva care se afişau pentru prima dată astfel. Toţi însă am fost egali, nu s-a afişat vreunul mai deştept ca celălalt. Publicul a primit foarte bine spectacolul nostru, am avut mari emoţii înainte de a incepe, dar ca niciodată, m-am simţit foarte bine pe scenă; atât de sigură pe munca noastră şi atât de liberă. Simţeam toată energia pozitivă a colegilor şi a celorlalţi din echipă care ne susţineau de după cortină, de la lumini şi sunet. A fost multă viaţă acolo, am trăit o oră de spectacol foarte intensă.

Aş vrea să scriu atât de multe... a fost ploaie multe zile în tabără, dar asta nu ne-a împiedicat să ne simţim bine, să încălzim noi atmosfera din casă şi de afară. A fost... pozele vorbesc, imortalizează momente. Rămân ele şi amintirile nescrise.

A fost o tabără din care am plecat cu un sentiment ciudat, acela al despărţirii inevitabile de pe urma căreia nu ştii ce se va întâmpla cu fiecare şi când anume te vei mai revedea cu celălalt. Poate niciodată? Poate am trecut prin prea multe astfel de momente. Diferenţa o face legătura care s-a închegat; vom vedea. Cert este faptul că după nici prima zi de tabără şi de tratament, simţeam că sunt acolo de zile întregi, că aşa e firea lucrurilor, că aceea e casa mea. Noroc cu telefonul peste care mai dădeam din când în când şi vedeam că m-a sunat mama; erau momentele în care realizam că mai există o viaţă şi în afara tratamentului. Şi m-am bucurat mult când am văzut că nu eram singura care trăia un astfel de sentiment; mai erau persoane care îmi împărtăşeau gândurile şi asta cred că era de bine.

Rămâne o săptămână în care am simţit pe bune ce înseamnă 'echipă'. De la organizatori şi până la colegi participanţi la tabără. Drept dovadă, la final a ieşit şi soarele, pentru a ne mulţumi pentru faptul că am rămas împreună până la capăt!
MaybeMoreMagicMimes, îţi mulţumesc!

Doritorii de suveniruri din tabăra de pantomimă, să poftească aici.