Fresh de vacanţă

Fiecare perioadă a mea îşi are însemnul. Cele 2 săptămâni petrecute în inima munţilor, au fost însoţite de "Ana Maria - Să dăruiesc". Versurile ei mi-au răsunat şi m-au parfumat pe lângă aerul proaspăt al brazilor şi al râului Bistriţa. Clipe în care m-am relaxat şi m-am odihnit chiar şi atunci când eram în vârful dealului la fân, în vârful patului pentru că afară ploua sau când curăţam cartofi ca să pregătesc stomăcelul de halici. Peisaje superbe pe care le-am savurat, linişte şi pace, odihnă, aer cald plin cu prospeţimea brazilor, miros de apă curgătoare, zmeură, miros de fân proaspăt. A fost minunat.
Plimbându-mă într-o seară cu verişoara mea, ascultam melodia de la "Caracatiţa", pe care o am pe telefon, vântul bătea din faţă, iar noi mergeam cu braţele deschise şi faţa îndreptată spre cer. Nu am să uit niciodată senzaţia... ceva măreţ, a fost ca după o ploaie torenţială de vară pe care o simţi pe piele. Senzaţia aceea de prospeţime totală.


Sunt multe clipe pe care le păstrez, îmi e dragă natura şi aş rămâne în sânul ei o viaţă întreagă. Mi-e sufletul haiduc.
Am să păstrez aşa cele două săptămâni de munte, de eliberare şi de uitare a părţilor urâte ale vieţii. Dacă stau acum să mă gândesc, nu am vorbit decât cu un prieten la telefon de vreo 3 ori şi cu părinţii. Chiar uitasem de urâtul din jurul meu, de faptul că trăiesc la oraş într-o agitaţie infernală, de oameni... la 8 şi jumătate seara eram în pat deja. Mai stăteam la o şuetă până pe la 10 după care somn până dimineaţa la 8. M-am încărcat.


A mai fost ceva. Pentru că mi-e sufletul haiduc şi pentru că tot timpul în vacanţe nu-mi place să stau acasă, trebuie să plec, să fac ceva pentru că mă plictisesc altfel, vacanţa aceasta am realizat pentru prima dată, cât e de importantă familia. Nimeni nu-ţi dă de drag un pahar cu apă, cât de neam ţi-ar fi; nimeni altcineva în afară de familia ta, mama şi tata. Nici măcar pe frate sau soră nu mă bazez. Am fost tratată foarte bine de verişoara mea şi unchii mei, nu mă plâng. I-am ajutat şi eu la treabă, la fân, la curăţenie că aşa se cuvine; munca se împarte. Mi-a lipsit însă căldura mamei şi a tatălui. Nu îl sun eu pe tata când plec pe undeva, numai pe mama, însă de dată asta l-am sunat cel puţin o dată la fiecare două zile şi pe tata. A fost prea multă linişte în sufletul meu în perioada aceea şi am avut timp să mă gândesc la multe.


Nicăieri nu mă simt mai bine ca în colţul meu de acasă. Aşa cum e el; e al meu. Aici mă simt protejată şi liberă. Pot să mă scarpin şi în fund fără să trezesc ridicături din sprânceană, pot să stau şi în cap, pot să îmi ling degetele după fiecare masă, pot să mă spăl pe dinţi de câte ori vreau fără să dau de bănuit că am cu capul. Eu nu judec pe nimeni şi nici nu suspectez că mă judecă cineva. Treaba fiecăruia până la urmă. Dar cred că nimeni în lumea asta nu te poate înţelege mai bine decât părinţii tăi şi nimeni în afară de ei nu îţi va fi alături în clipele grele, necondiţionat. Chiar şi obligaţia devine condiţionată. Părinţii însă, sunt alături din iubire. Şi nu îi iau în calcul pe cei nu cunosc bucuria şi plăcerea de a fi părinte. Fiecare e părinte în felul său, nu judec pe nimeni.
Şi nu-mi tai o mână pentru nimeni; numai pentru părinţii mei.