A venit moşuuu! Cizmuliţele le-am făcut încă de aseară cu cremă, le-am pus lângă pătuţ şi la somn am fost, nu care cumva să vină moşu şi să mă găsească trează, că se supăra şi pleca de la geamul meu! Mi-a adus un "loulou cochon şi un îngeraş" şi m-am bucurat mult când m-am uitat în papucei şi mi-am luat cadoul... moşu vine şi la copiii mici dar şi la cei mai mari sau la cei trecuţi de o jumătate de secol! Trebuie doar să crezi în miracol şi în magia sărbătorilor. Zăpadă a căzut; ca-n poveşti. Iarna e anotimpul meu preferat. Totul alb, sub o ploaie de ninsoare... pare ceva ireal şi extraordinar de frumos. Şi e cât se poate de real şi de emoţionant de rece, de răcoros... nas roşu, aburi, pomeţi reci şi înroşiti, mănuşi, fular, căciulă croşetate, ghetuţe...
Cuvintele nu reprezintă absolut nimic în viaţa asta, iar Chaplin a fost unul dintre cei care a fost împotriva filmelor sonore. Mi-ar fi plăcut să îl cunosc, să stau la masă cu el, să îi simt respiraţia, să pot "fura" de la el, arta conversaţiei nonverbale. Mulţumesc pentru aceste filme absolut superbe, pentru aceste poveşti pe care le-a lăsat în urma lui şi pe care încep să le apreciez cu alţi ochi. I-am savurat multe filme şi îmi doresc în perioada asta să le revăd.
Nu dau nici măcar 1 ban pe "Te Iubesc"... dau în schimb viaţa mea toată pentru privirea, căldura şi siguranţa acestui sentiment.
Acolo, orice viciu aş avea, mă protejează - foşnetul frunzelor şi bătaia vântului sunt casa mea -; - cei doi copaci sunt ca un stâlp pentru mine, iar leagănul, a doua mea mamă -.
Grăbită trag otrava-n mine şi-apoi o scuip de parcă n-ar fi deja-n mine.
- pământul cel cu gust de mac îl calc în picioare, numai să nu-mi bat joc de el pentru că m-ar putea blestema -. Tremur şi nu mai cunosc cumpătarea. Ce absurd! Prea repede, prea repede cedăm atunci când sufletul ne e-amărât. Închidem uşi peste uşi şi stăm cu noi într-o prostie oarbă de care greu scăpăm şi uite-aşa aşteptăm o mână care să ne tragă de guler şi să ne spună "mă, eşti tâmpit, eşti orb? nu vezi unde-ai ajuns?"
Şi uneori, totuşi, nici asta nu ne e de-ajuns; pentru că gulerul se poate rupe şi atunci rămâi tot tu cu o prostie a ta mai mică - sau nu.
Nu mai înţeleg tineretul ăsta, jur! Nu că eu aş fi domniţa cu baston, trecută de mult de vârsta a treia, dar în nici un caz nu mă regăsesc în principiile şi aromele celor care gustă, astăzi, din frişca disco-club-barurilor gălăcioase şi pline de cururi, ţâţe, fumuri (în şi pe cap), emo-freze, să ţi-o bag, să ţi-o scot, trage pe nas, bagă onduleuri pe boxe... Şi uite-aşa mă apucă pandaliile pentru că astfel de tineri nici nu concep să se ocupe puţin şi de igiena mediului în care locuiesc. Să le "pută" cât mai bine corpul, să aibă ţoalele de ultimă generaţie, părul cât mai şui, machiaj de manechin, extravaganţă în mişcare şi zero creier când vine vorba de agăţat sexul opus; iar când vine vorba de lăsat ordine în urma lor înainte de a pleca nopţile prin cluburi, ia-i nenică de unde nu-s, că într-o clipită dispar. Şi când te uiţi în urma lor, îţi vine să spargi pereţi şi să le arunci lucrurile în gunoi. Că mai suntem şi în post şi mă faci pe mine să înjur, de mai îmi fac şi păcate. Da nu vă vine vouă sorocu' ?
Oare câţi la sută din toţi cheflagii ăştia, termină şcolile cu chiu, cu vai? Nu că m-ar durea pe mine prea tare, dar atâta timp cât am direct de-a face cu astfel de specimene, păi mi se rupe sufletu' de "liniştea" mea. Sincer, uitasem cum e să stai în cămin şi mai ales în cameră cu...! Problema, însă, (nu a mea), e că am şi eu un cuvânt de spus în toată afacerea asta!
În viaţa mea, sunt. Într-o alta nu vreau să fiu sau nu mai vreau să fiu. Am iubit şi uite-aşa, dintr-o dată, nu mai iubesc! Dacă e ca cineva să mă condamne, acela va fi El şi nimeni altul! Mă dor condamnările altora care nu înţeleg că gândurile nu coincid; e o încercare falsă. Niciodată nu vor reuşi să deşurubeze. Şi dacă e ca cineva să mă condamne, acela va fi El şi nimeni altul! Din glob m-am făcut bilă şi rău nu-mi pare. În schimb, nu mai pot iubi aceleaşi voci din fiecare zi. Nu mai pot iubi.
Tot timpul aceleaşi întrebări perturbă liniştea din suflet şi încet încet, îmi voi scrie cu sânge, sentinţa.
Nu des, ci foarte, foarte rar, există oameni care sunt acolo, necondiţionat, pentru tine. Mă rog, condiţia este scopul final comun, care trebuie atins. Oameni care se umilesc sau cel puţin au impresia că se umilesc, când de fapt ei nu fac altceva decât să-ţi arate încă o dată, dragostea lor pentru tine. Când totul e de căcat şi când ai impresia că eşti lăsat de izbelişte, atunci vine la tine cel care cu adevărat te iubeşte; deşi poate meriţi să fii lăsat în voia ta.
Un singur astfel de om cunosc şi mi-e suficient. Un om exigent cu sine şi cu ceilalţi. Un om care nu face nimic doar de dragul de a face. Şi tocmai pentru că sunt atât de rari oamenii ăştia, tindem să nu-i mai vedem. Din prostia noastră. Dar ei există. Pentru noi. Şi atunci, de ce să nu existăm şi noi pentru ei? Dar din dar se face rai.
„Antologia vinovatelor plăceri”. O carte care pentru mulţi nu reprezintă nimic. Pentru mine, însă, precum şi pentru alţi 101 poeţi amatori, reprezintă foarte multe. O carte la lansarea căreia nu am putut lua parte pentru că eram internată în spital în ziua aceea, dar o carte în posesia căreia am întrat, în final. Tot ceea ce ajunge la noi mai târziu, capătă alte valenţe; e o bucurie pe care o simt, o stare de bâţâială interioară care mă inspiră şi îmi dă curajul de a merge mai departe. Nu am mai spus nimănui, dar un manuscris aşteaptă. Un manuscris al meu pe care nu trebuie decât să am curajul de a-l prezenta cuiva; cui trebuie. Dacă merită prelucrat, ei vor ştii. Vor ştii? Cine ştie?
Spuneam ieri cuiva că de 6 ani scriu poezii. Greşit! De 10 ani scriu poezii, doar că multe dintre ele au fost distruse de mâinile mele într-o stare de nervi care mă acaparase cu totul. Cumva, primii 4 ani ai mei de poezie nu mai sunt decât undeva în adâncul adâncului sufletului meu.
Da, sunt acumulări care ajung să fie materializate în scris. Toate au o poveste a mea personală. Fărâme din viaţa mea. În „Antologia vinovatelor plăceri”, am bucuria de a citi şi reciti o poezie a mea, „O singură noapte”, pe care am scris-o anul acesta în 10 Martie şi care încheie o etapă extrem de bulversantă şi importantă a vieţii mele. O carte în care eu şi alţi 101 poeţi amatori, am câştigat dreptul de a apărea cu o poezie a noastră. E ceva extraordinar, care încurajează. Tot mângâi cartea şi mă mir să-mi văd numele şi poezia în ea. Am citit de zeci de ori poezia. Narcisism sau nu, asta sunt.
Genial titlul pe care l-au găsit pentru acest volum! Mulţumesc „vreaubilet.ro”!
