Omagii

Sunt multe de spus, puţine de făcut. Am plâns astăzi de dimineaţă la 8 şi jumătate când am aprins televizorul, cum rar plâng pentru artiştii care se duc. Un om frumos, despre care se spun acum lucruri extraordinar de frumoase şi al cărui gest nu şi-l explică nimeni. Astrologii şi psihologii par singurii care reuşesc să-şi ducă ideile coerent până la capăt. I-am ascultat şi eu, îi înţeleg, dar nu înţeleg totuşi "de ce?", aşa cum cred că mulţi nu înţeleg. Fata dragă care urma să-şi lanseze un album nou, un album despre care am înţeles că a fost refuzat de radio-uri. Cu siguranţă sexy brăileanca oferă mai multe poporului român. E trist, dar cât se poate de real. Nu-mi vine să cred, chiar nu pot să cred. Şi din păcate asta e o perioadă în care paginile web vor fi atacate pur şi simplu de fani şi ne-fani care vor dori să-i asculte sau re-asculte muzica. Vom sfârşi prin a spune că da, a fost un om foarte valoros. Acum, după ce s-a dus. Deşi ştiam cu toţii ce om mare este. Viaţa unui artist e atât de dură şi de intensă interior, te mănâncă absolut orice mică răutate, incertitudine profesională, pentru că programul tău nu e unul de la 8 la 17, ci permanent şi cu muncă şi luptă intensă. Astăzi ai inspiraţie, mâine poate nu ai, azi eşti apreciat, mâine eşti împins de un guţă-lar. Dar adevăraţii artişti nu vor muri, totuşi, în sufletul omului care se apreciază pe sine, în primul rând.

Astfel de momente sunt pentru mine, cele în care mă întreb pentru cine? Cred că numai pentru noi luptăm de fapt, doar că uneori se pare că cedăm. Am avut şi eu la viaţa mea, momente depresive, înţeleg multe, dacă tot vorbim despre sinucidere. Omul puternic exterior şi zâmbitor tot timpul, e într-adevăr un adevărat vulcan în interior, doar că luptă continuu cu viaţa. Până la un moment dat, se pare. Mă doare. Îmi pare foarte rău şi îmi doresc ca sufletul artistei noastre să se odihnească în pace şi să ne zâmbească în continuare de acolo de unde este.
La Mulţi Ani, Mădălina Manole!