Pantomimă

O tabără de pantomimă. Din 24 iulie până în 3o iulie. Merg! Cât de uşoară pare pantomima! Ideea e că pare, nu e! Mie mi-a mâncat zilele, de-a dreptul! Aproape trei luni ne-am chinuit să scoatem un moment, mânca-l-ar de cufăr azi, că nu mai scăpam de el! Oricum, vorba cuiva, ce-am câştigat în acest timp, nu-mi poate lua nimeni. Şi chiar şi cufărul, însemna ceva pentru mine atunci şi îl vroiam eu cu orice preţ, se pare.
Poveste, răsturnare de situaţie, totul redus la esenţă, nu previzibil. Devine simplu după ce înţelegi lucrurile astea. După examen însă, căzusem în ditamai butoiul cu melancolie. Era previzibil; unul care are ceva înnăscut în el şi face totul la prima mână cu o bucurie nebunească, are mai multe şanse decât unul care trage la plug de vreme bună, chit că tehnic e la pământ; era oboseală şi o încărcătură din toate cele de dinainte; era vina mea. Nu mai ştiam ce reprezintă pantomima pentru mine şi până atunci ajunsese să reprezinte foarte mult. Ar fi fost păcat să mă las doborâtă şi să renunţ la tabără, căci recursesem la gândul acesta foarte uşor. E greu când vezi ce apreciază ceilalţi, neştiutori, de altfel.

Pentru orice lucru, în viaţa asta, eu sunt singurul vinovat. Învăţ, uit repede asta şi îmi reamintesc greu. Spunea cineva, foarte înţelept, ieri "credeţi că aş fi ajuns eu la vârsta aceasta, de 83 de ani, dacă aş fi luat în seama toate gurile din jurul meu?" Mă tot laud eu că vreau să trăiesc o sută de ani, dar în ritmul pe care îl am, nu cred că mai duc nici 20, de inimă, sigur! Ce nu te dă jos de pe bară, te ridică în picioare!
Suntem 15 până acum, acceptaţi în tabără. Mai vor să primească vreo câţiva. O săptămână de pantomimă, de dimineaţa până seara. Go, go planet!