Zâmbiţi, vă rog!

Zâmbete, zâmbete protocolare – pentru că ne constrânge situaţia. Ţi-ai pierdut cumva dinţişorii? Ţi-e ruşine de mine, de el, de toată lumea? De cine? De ce? Ani de zile; mii de poze şi nici un dinte; nici măcar unul. Intră frigul la măsele, nu ne jucăm cu cariile – e periculos.

S-a ascuns bucuria în cerul gurii? Nici măcar... aş fi văzut mii de poziţii de omuleţ până astăzi. În unghii, în haine, în evenimentele mondene? Se pare că da... ai fi putut totuşi împărţi bucuria, de ce ai transpus totul acolo? Când bucuria pleacă de pe chip pentru totdeauna, întreabă-te „cu ce preţ?” Dai zâmbetul zâmbet pentru o faimă, un ecuson, ţări străine, oameni sute de mii?

Priveam pozele unei persoane dragi de pe un site bine cunoscut. Poze care spun povestea unor ani. Tristeţe... multă tristeţe pe chip; şi nici un dinţişor în nici o poză. Pardon, în câteva, foarte câteva, unde se vede clar că e un zâmbet forţat într-una şi încă vreo 2 poze în care s-a spus vreo glumă probabil, înainte. Oameni din toate ţările, poze prin toate ţările, ecusoane multe şi haine elegante, mâncăruri tradiţionale, călătorii peste călătorii, având o preocupare profesională care implică, peste 80% din timp, aceste activităţi. Care e preţul? O mie de poze şi trei zâmbete. O mie de poze şi trei zâmbete; o mie de poze şi trei zâmbete...  O mie de poze selectate, probabil, din alte câteva mii care nu vor fi cunoscute vreodată. 

Trei zâmbete într-o mie de poze...