Miros de oameni ascunşi sub umbrelă. Nu mai ştiu ce am vorbit, eram încă în visul din care soneria telefonului m-a trezit. Cred totuşi că de data aceasta ţi-am transmis cu adevărat ce am dorit şi ai simţit că trece prin mine ceea ce îmi spui? Aşa e când vorbeşte inconştientul din noi.
Să laşi odorul să bată la gene
Să strigi cu gândul somnul alene.
Să simtă până şi genunchii
Mirosul cojilor de portocală.
Să laşi copilul să-şi pieptene pleata.
De ştii vreun rost mai mare, adulmecă-l senin şi poartă-l în zorii zilei printre privirile şi trupurile scurse de timp.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu