Css, cssss...

Acum 3 ani, am fost muşcată de un câine. Un pechinez. E cam bizar să fii muşcat de un câine din rasa asta, mai ales dacă nu îţi cauţi de lucru cu ei. Mergeam eu liniştită pe alee cu o prietenă, ne întorceam de la baza sportivă din Timişoara, căci pe vremea aceea, oraşul acesta îmi găzduia zilele şi dintr-o dată simt ceva la piciorul stâng, la gleznă. Mă uit eu mirată, nu văd nimic şi îmi continui drumul, dar nu apuc nici 2 secunde, că aceeaşi înţepătură o simt şi la piciorul drept. Ce amaru se întâmplă, mă întrebam eu. Mă uit eu şi nimic când deodată simt din nou la piciorul stâng, de data asta la gambă, o pişcătură mai accentuată şi când mă uit, un pechinez îşi infisese colţii în gamba mea. Nu ştiu de unde răsărise câinele ăsta că tot drumul nici măcar să-l observ nu mi-am dat seama. M-am supărat pe domnişoarele care plimbau câinele, dar erau săracele atât de speriate şi ele de ce făcuse câinele, că nu am putut să le spun decât să aibă grijă că dată viitoare poate muşcă mai grav, pe altcineva. Aveam o vânătaie care instant a apărut, cât podu palmei.

De atunci, mi-a fost tot frică de câini, mai ales de cei vagabonzi. Numai căţeii mei de acasă îmi erau la suflet. Am doi cuţii scumpi şi acum încă doi pui.

Ceea ce am observat însă, de curând, este faptul că nu îmi mai este frică de câini. Am fost Vineri în parc cu 5 colegi şi una dintre profele noastre de actorie. Acolo venise un cuţu tare scump şi s-a aşezat în faţa noastră, întins pe iarbă, cu spatele la noi şi s-a pus la somnic. Îmi venea să-l zgâţâi de drag ce-mi era. M-am abţinut, desigur. După vreo 15 minute de somn, s-a ridicat şi s-a pus în spatele nostru, tot întins pe iarbă. Şi noi stăteam întinşi pe iarbă, iar el ne ţinea companie şi avea grijă de noi. Înainte să-şi schimbe locul, când se trezise, atât de dulce şi-a întins lăbuţele că nu m-am putut abţine înainte să plecăm, să nu-l zgâţâi puţin. Cuţu al străzii. Eu îi consider periculoşi, dar nu mi-a fost frică, nu mi-a venit să cred. Am întins mâna să îi prind lăbuţa şi să facem cunoştinţă, l-am urecheat puţin, i-am pus mâna pe botic şi nu mi-a fost frică. Nici nu cred să fi avut vreo secundă, vreun gând de teamă. Altă dată nu aş fi putut face asta. Şi numai dacă mă uitam la ei, îmi era frică. Azi trec pe stradă şi nu mai am sentimentul fricii. Mă bucură acest fapt. Era şi timpul.