Mama mea, cititoarea fidelă a acestui blog de mai bine de o jumătate de an, e şi criticul meu. Mă bucur când mă bombardează cu întrebări şi opinii personale referitoare la ceea ce scriu. Mulţumesc, ţuchi!
Momentan trec printr-o criză personală. Încă nu e foarte bine definită în mintea mea, dar mă enervez foarte repede şi simt că m-am pervertit la ceva care nu mă reprezintă. E prea complicat să definesc aici sensul la care mă refer. După ce ieri m-am certat cu un domn de la chioşcul de ziare, din prostia mea, astăzi am ripostat pentru o nedreptate comisă. Când treci printr-o criză personală vezi totul mult mai degajat în ceea ce-l priveşte pe celălalt, numai că nu te poţi abţine.
De dimineaţă abia m-am trezit, desigur, cu aceleaşi întrebări în minte cu care adormisem. A început din nou travaliul. Îmi spunea cineva astăzi că e bine când încep întrebările. Da, este. Ajungi să îţi lămureşti trăirile, viaţa. Doar că ultima dată travaliul m-a ţinut 3 luni, iar ultimele 3 zile din perioada respectivă au fost cele mai intense, după care am pus punct. Şi tare bine a fost după aceea. Până acum vreo 2 săptămâni când a reînceput totul, cu alte directive de data aceasta. Nu mi-am dat seama exact că trec din nou printr-o criză decât acum o săptămână, iar de 2 zile am început să mă tot gândesc.
Nici nu ştiu dacă vreau să treacă perioada asta. Mi-e teamă deja că va începe alta, curând. Oricum de un punct, va fi nevoie. Nu spun curând. Când va fi.
Oare întreaga viaţă constă în travalii? Cred că da. Unele cu perioade mai scurte, altele mai lungi. Dar ce anume ne duce pe drumul acela? Există oare travalii cu efecte negative? Şi aici cred că da. Complex rău, omul ăsta!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu