Despre ce? Despre lucruri măreţe sau mărunte? Pur şi simplu... doar aşa, fără vreun scop anume. Câţi nu zâmbesc pentru că aşa au fost învăţaţi? Da, părinţii ne spun să zâmbim; ne încurajează să privim înainte cu optimism, cu bucurie, dar de fapt şi de drept cine ne învaţă cu adevărat pe noi care este esenţa lucrurilor? Ei sau viaţa? Viaţa. Şi ei. Experienţele. Dintr-una într-alta parcă dai şi viaţa nu se mai sfârşeşte. Un drum lung şi nesfârşit al experienţelor. Cum spunea cineva drag mie, cicatricile sunt dovezile grăitoare al prezenţei tale în război, nimeni şi nimic altceva. Cu cât numărul lor este mai mare, faptul că te-ai luptat şi nu te-ai ascuns, vorbeşte adevăr şi tărie. Şi tocmai de aceea se numesc cicatrici, pentru că nu vor dispărea niciodată. Se vor vindeca, durerea lor va dispărea, dar urma va dăinui şi îţi vei aduce mereu aminte de fiecare lovitură în parte. Cu alţi ochi. Acei ochi ai omului care e mândru că focul s-a stins şi că cenuşa s-a răcit. Poţi sufla de acum cenuşa în multe direcţii. Chiar şi peste un alt foc aprins. Cuiva îi poate folosi. Într-un fel sau altul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu