Crize, spasme, râs furtunos, plâns isteric, lacrimi pe obraz şi sufletul rănit de ignoranţa clipei trecute. Pun pariu pe suflet. Pun pariu pe tine, nu mă înşela, nu-mi irosi speranţa şi iubirea. Lasă-mă să te caut, să te găsesc, să-ţi întind privirea... umbra mea e ca o nălucă în pustiu, se hrăneşte cu oaze şi îşi arde faţa. Drumul e lung şi efortul mare; resursele, încă inepuizabile, dar greu de explorat.
Abia când ştii că totul e nimic, devii nimic. Şi oare nu e mai bine să ajungi nimic? Să nu poţi ţine furculiţa în mână pentru că nu ştii cum? Să nu te poţi spăla pe mâini pentru că nu ştii cum sau pur şi simplu să te speli aşa cum descoperi tu că e mai bine pentru tine? De la zero. Ca un bebeluş abia sosit din lumea celor nenăscuţi încă, acum cu aripi de zbor, în cuibul realităţii coapte. Cu un aer nici prea vesel, nici prea trist. Cu vibraţia stângii de control şi atât.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu