Un sfert de secol, 25 de ani?

Răspund un sfert de secol. Poate că sunt mai sadică din fire; şi sunt, nu mă îndoiesc. 19 Mai 1986, undeva în jurul orei 09:00. În ultimul timp, am avut parte de multe daruri sufleteşti, nu îmi mai doresc nimic altceva. Lucrurile se aşează în timp, cu ajutorul lui Dumnezeu. Mă gândeam zilele trecute... în cei 25 de ani, era să îmi pierd viaţa de 5 ori, fără glumă. Ultima oară, acum un an şi şapte luni, foarte grav; e un miracol că mai tastez cuvintele astea. Ce îmi mai pot dori? Ar trebui, eu, să mulţumesc în fiecare zi.

E o stare de 'nu ştiu ce-i cu mine'. Un sfert de secol. Îmi pare o eternitate. Nu ştiu cum mă voi privi în oglindă dimineaţă. O tâmpenie, voi fi la fel. Privirea mea va fi poate altfel, pentru că e gândul ăsta că a trecut un sfert de secol. De vreo 2 săptămâni tot plâng; am devenit o plângăcioasă. Poate că de mâine nu voi mai plânge sau poate că va fi mai rău?
Nu-mi doresc nimic. Nici măcar sănătate. Orice-ar fi, cu siguranţă merit; rău sau bine. Cu un scop sunt toate.
"Doar o lacrimă să-ţi cadă/Cât de mine-ţi aminteşti."

Toate, intr-o zi. Candva.

Frici

Balet. 11.05.11. Astăzi s-a vorbit despre morţi. Şi vroiam să nu mă duc. Doamne, e o zi pe care nu am s-o uit niciodată. Mi-e dor de bunica mea. Mă mir cum de ea nu a plâns deloc. Îi citeam înghiţiturile în sec şi mie îmi dădeau lacrimile. Să-ţi moară bunicul de ziua ta şi tu să simţi totul, în secunda aceea. Toţii anii vor trece într-un alt fel. Şi acum mă iau fiorii. Să-ţi moară apoi bunica, după încă mulţi ani şi din nou să trăieşti acelaşi moment de presimţire. E o legătură puternică acolo. Nu am mai plâns de mult timp cum am plâns astăzi. Eram într-o altă lume.

Cât de adevărate sunt cuvintele alea: „nu ajungi să apreciezi cu adevărat un lucru decât atunci când l-ai pierdut”. Abia atunci încep remuşcările, aducerile aminte, situaţiile imaginare în care ai fi putut ceda atunci când, de fapt, tu nu ai făcut altceva decât să urli şi să spargi pahare... Şi să auzi un bărbat, continuu, timp de doi ani, cerându-şi iertare şi părându-i rău pentru multele situaţii pe care nu le-a înţeles, e cutremurător. Şi după doi ani, remuşcările au măcinat totul.

Un copac misterios într-o pădure misterioasă. Călăreţi, îndrăgostiţi, fetiţe vesele, fetiţe triste, trecători pur şi simplu, soare... şi lacrimi pe podea. A fost dureros de eliberator. Mi-e dor de bunica şi ştiu că a înţeles ce i-am spus astăzi. Iartă-mă!

Cât de bine e să-i spui unui om că îl iubeşti atunci când simţi lucrul acela sau rămâi cu of-urile toată viaţa, pentru că se întâmplă să nu mai ai ocazia a doua oară să îi spui „Te iubesc”. Pupă când vrei să pupi. Dacă ştie să aprecieze, va aprecia. Nu-mi mai place să filozofez, dar chiar mă interesează să ofer cu drag, dacă tot ofer; iar celălalt, treaba lui ce face cu darul meu, material sau spiritual. E treaba lui.

Nu am vrut să merg astăzi. Nu din lene, ci din frică de cele mai multe ori. Frică de lumea pe care ea doreşte să ne-o descopere. La finalul celor 2 ore eram cu totul transformată. Încă mă bântuiau toate sentimentele alea. Corp, corp, corp; imagini, multe imagini şi iertare!

Să fi fost din cauza morţilor pomeniţi şi a stării pe care mi-a creat-o toată povestea! Nu are importanţă oricum; lacrimile copacului misterios vor lumina pădurea.

Ascultă-mi ......

Cu cât o asculţi mai mult, ai impresia că inima te doare din ce în ce mai tare. Vrei să uiţi, dar sunt la tot pasul amintirile. Ce e de făcut? Plâns, plâns, plâns şi iarăşi plâns, până când se consumă totul. Cum vorbeam într-o zi, "Trebuie să arunci bluza veche pentru a te bucura de cea nouă."

Mi-e dor...

Mi-e dor de libertate; că ce-i şi libertatea?...
Mai spune-mi că mă iubeşti - cu buzele.
Nu vreau cuvinte mari şi nici împărăţii.

Mi-e dor de libertate; că ce-i şi libertatea?...
Mai strânge-mă la piept - o singură dată.
Vreau să clădesc umbra ta pe trupul meu.

Mi-e dor de libertate; că ce-i şi libertatea?...
Mai priveşte-mă o dată - şi spune-mi 'adio'.
Vreau să plâng de bucurie - că te-am cunoscut.

De ce nu ne ascultă Dumnezeu rugăciunile

Mă întreb şi eu, oare cât la sută din timpul care mi se scurge acolo, e întru cele cu adevărat trebuincioase sufletului meu? Ce e de făcut? Doamne Ajută!