vineri, 31 iulie 2009

iiiiiiiiiiiiiiiiiii



iiiiiiiiiiiiiiiiii
Ce fericită sunt!!
Dupa 5 luni de aşteptare, sufleţelul meu vine acasă... abia aştept să-l pup şi să-l strâng în braţe până îi iese caca!! ;))
ihhiiiiii...

Les Choristes - Pepinot


joi, 30 iulie 2009

Tic, tac...

Mă înalţ
şi urme - zeci - mă asupresc.
E dansul meu -
o muzică mută
îmi pozează umbrele.

Răcoarea albastră
vine de jos în sus
pe linia semilunii
cea dintâi
şi unica relicvă
rămâne inima.

miercuri, 29 iulie 2009

Just like that



marți, 28 iulie 2009

Pe locuri, fiţi gataaa

Cu răbdarea treci marea, aşa mi s-a spus încă de mică... dar dacă nu ştiu să înot, ce mă fac? O să mă cufund... singură mi-e teamă şi să zbor, să cutreier munţii... mi-e frică de întuneric, mi-e frică de singurătate, dar sunt în stare să le înfrunt pe toate astea! Nu e ciudat?

Ne e frică de multe lucruri, nu vrem să intrăm în legătură cu diverse probleme şi situaţii, dar când suntem puşi în faţa faptului împlinit, nici nu ne dăm seama când s-a terminat totul; ne descoperim altfel, nu ne recunoaştem... ne vedem sfârşitul de atâtea ori, când de fapt niciodată nu o să îl vedem cu adevărat. De sfârşit nu o să ne dăm seama niciodată şi nimeni nu ne va învăţa cum să evităm sfârşitul pe care doar noi îl mirosim... viaţa ne va învăţa fiecare pas şi tot ea ne va oferi prilejul să ne descoperim în situaţii care mai de care mai ciudate, mai frumoase, mai crunte...

"Cum a reuşit X-ulescu să sară peste şanţul acela de 7 metri? Eu nu aş fi reuşit niciodată..." Punem pariu că majoritatea am fi reuşit? Când şanţul acela adăposteşte o adâncime de sute de metrii, când singura soluţie viabilă e săritura peste şanţ, nici măcar nu ne mai gândim la ce am avut în viaţa asta, ne gândim doar la ceea ce vom avea de atunci înainte... Te-a învăţat cineva vreodată cum să sari un şanţ? Decât teoretic, la şcoală, când erai mai mic, mucos şi murdar pe mâini, restul l-ai descoperit tu, în timp.
Depinde doar de cât de motivat eşti...

Când viaţa îţi dă obstacole, învaţă singur să le depăşeşti, vei avea un atu în plus... e mult mai frumoasă viaţa atunci când ai satisfacţia unei reuşite personale la care nicicând nu te-ai gândit!
Doar viaţa ne învaţă şi nu e adevărat că treci marea cu răbdarea, e o amăgire cât se poate de urâtă. Eu i-aş spune, "cu răbdarea culegi brazii" şi dacă nu mă credeţi, încercaţi...

luni, 27 iulie 2009

Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată...



Mai ţii când mi-ai spus că orice s-ar întâmpla, pământul apă nu se face? Cred că ne-am înşelat cu toţii...

Iartă-mi ochiul care plânge, încearcă să-l cuprinzi în suflet pe celălalt, el e echilibrul meu care-ţi oferă amplanare; nu mai pot să stau să văd cum şobolanii mănâncă pisicile. Domnule, sunt nişte reguli, principii morale şi de la sine înteles, de ce dracu trebuie să fim unii mai cu moţ decât ceilalţi? Unde am fost cu toţii în momentul în care podul a început să se clatine?

"Vai, da când oare au început să-ţi crească colţii? Ia te uită, am mai ratat ceva... cred că sunt cam în urmă cu noutăţile, te rog, ajută-mă şi pe mine să mă pun la curent puţin cu ceea ce se întâmplă!"
"Dragă, da' dute şi tu şi te interesează!"
Oare de la colţi să i se tragă? Da rău tare am rămas în urmă... şi eu care credeam că toate astea vor fi frumos purtate pe valurile auditive ale dragilor aştia dragi! Şi nici măcar nu a fost şobolan; e un fenomen inexplicabil cum omul poate deveni şobolan. Mi-e scârbă de şobolani atât de tare, că nici măcar curajul de a-i strivi nu-l am.

Nu pot şi nici nu vreau să devin pisică, prefer să caut oameni... în preajma lor mă simt cel mai bine; dacă va fi să mor alături de oameni ce n-au cunoscut vreodată tărâmul românesc, va fi dureros, dar poate că acolo voi fi mai în siguranţă...
Mi-e rău din ce în ce mai tare şi am început cu adevărat să privesc în alte zări!
Dacă e oră fixă, încă mă iubeşte...

joi, 23 iulie 2009

Leapşă + bonus


Am preluat şi eu o leapşă care mi-a plăcut mai mult; am văzut o grămadă circulând săptămânile astea pe net, dintre care doar 2 mi-au atras interesul, iar pe una din ele iată că o şi aplic: 10 lucruri care nu îmi plac.
Bonus, am să ataşez o poezie în franceză pe care am scris-o anul trecut într-o perioadă în care inspiraţia francofonă era obligatorie pentru a supravieţui. Tema poeziei a fost impusă, era vorba despre un acrostih pe tema "La Rupture"!

Aşadar...
Nu-mi place:

1. că un frate mi-a dat Dumnezeu şi nu mă pot bucura de el;
2. tot ce ţine de jocuri de noroc - i-aş împuşca pe toţi cei care au de-a face cu aşa ceva;
3. să dorm;
4. să n-am nimic de făcut - îmi stă norocul;
5. tot ce ţine de prostia umană - manele, manelari, clubari, cocalari, piţipoance, etc.
6. prefăcătoria - oamenii cu o mie de feţe, lingăii, pupincuriştii, falşii, încrezuţii, etc.

Nu-mi plac:

1. oamenii care nu cunosc punctualitatea - fierb de nervi şi pentru 2 minute de întârziere;
2. persoanele care nu se îngrijesc - de apă, săpun şi câteva minute pe zi de exerciţiu fizic, se poate folosi oricine;
3. comediile cu negrii - e ca şi cum aş spune "am visat un vis";
4. politicienii - nişte mincinoşi şi profitori.

Acrostih - La Rupture

L’amour est le sentiment qui nous donne des ailes pour voler,
Aucun autre sentiment n’arrive pas sans lui.

Réfléchis quand même… soit qu’on parle de l’amour pour quelqu’un ou certaine chose,
Utopique, c’ est-a dire que ‘je suis amoureux, j’aime bien çà!’... l’amour vient et passe.
Pleurant des dizaines fois parce que tu as des déceptions, des inaccomplissements,
Tu tombes dans un cercle vicieux d’où tu n’arrives pas non plus à te relever.
Unique dans le monde, tu es-toi, laisse-toi t’aider sans regret et tu verras que
Ruptures incroyables, désillusions psychiques, moments de déclin,
Ecartés, ils seront chaque fois dans la boîte de ta vie… réveille-toi et lutte !

miercuri, 22 iulie 2009

Plus, minus?



Dacă îţi vine să plângi cu lacrimi sărate de negrul ce-a fost strâns în ani şi ani, lasă sufletul să se încarce şi stoarce cât se poate, pentru încă următorii 10 ani...



E dureros să vedem cum cedăm în faţa sentimentelor, în faţa problemelor şi a amintirilor neplăcute; e dureros să ştim că suntem slabi şi că am început să plângem fără a ne mai putea opri. Cine nu îşi doreşte o viaţă în care să nu cunoască lacrimile? Sau dacă le cunoşti, îţi doreşti să nu fie decât ceva trecător, o sesizare şi nimic mai mult!

Ţi s-a spus de multe ori "eşti o persoană atât de veselă, de optimistă, nu te-am văzut niciodată tristă"; dar chiar şi un astfel de suflet cedează. Poate chiar mai rău; unde s-au strâns dinţii de atâtea ori, amarul a fost mestecat bine şi păstrat în cămăruţa inimii. Şi pentru că inima nu suportă tensiunea prea mare ce poate vibra la un moment dat, caută eliberare...

Pentru ani de tăcere sufletească în faţa negrului, o zi de răbufnire nu e niciodată de ajuns, dar poate da imboldul necesar continuării silenţiosului... suntem condamnaţi într-o lume în care cei slabi de înger nu au ce căuta. Dacă vrem să razbim, plânsul nu are ce căuta; într-un moment slab, zeci de gânduri urâte îţi pasc mintea şi unul singur e uneori de ajuns pentru a te distruge!

Plângi, lasa-te liber, e atât de bine... dar caută puterea ca în fiecare secundă, să te ridici!

marți, 21 iulie 2009

Contemplaţie...

Ce gândeşti, aia eşti!

Niciodată nu am simţit mai intens ca astăzi, puterea gândului.
Obişnuiesc să dorm cam 5, 6, maxim 7 ore pe noapte. Ei bine, după ce azi-noapte am dormit ca o scroafă, 8 ore jumătate, imi simţeam ochii cât cepele şi atât de tare mă pişcau de îmi venea efectiv să trântesc tot şi să pun înapoi capul pe pernă. M-am trezit la ora 8:00, la 09:30 trebuia să plec cu treabă şi am început procesul trezirii bruşte, că altfel nu se poate... am spălat ochişorii, am băgat puţină fizicaţie ca să mă revigorez, m-am reîmprospătat şi gataaa! Eram ce-i drept, mai brează acum, dar vorbeam de una singură prin casă spunându-mi "n-am chef, mă disperă, m-am săturat, la ce bun?, etc....."

Toate mi-au mers prost până la ora asta şi nu am chef de vorbit cu nimeni; m-a sunat şi o prietenă să vedem când mergem la munte săptămâna asta şi dintr-odată, parcă nu mai aveam chef de nimic. Ştiu că e doar un gând prost, de moment, o să îmi treacă. Plus că sunt câteva persoane care au observat într-adevăr lipsa mea de concentrare la cele trebuincioase şi mi-au atras atenţia... m-am simţit prost şi încărcam rapid gândurile cu "gata, Anca, revino-ţi" şi tot în zadar se pare!

Degeaba încerc acum să îmi spun că am chef, că mă simt bine, că nu mă doare capul şi că e o zi minunată, trebuie să zâmbesc, pentru că deja gândurile de azi-dimineaţă s-au instalat atâta de bine... Cum te trezeşti dimineaţa, aşa îţi merge toată ziua; şi ştiam asta, nu ştiu de ce m-a luat aşa tare proasta-dispoziţie! Dacă dorm prea mult, aşa păţesc şi astăzi era şi o zi importantă, trebuia să fiu fresh şi cred că de aceea am resimţit atât de mult toate aceste stări.

Autosugestia şi puterea gândului funcţionează enorm de mult la mine şi îmi dau seama de fiecare dată ce şi cum se întâmplă... dacă voi insista mai mult cu procesul ieşirii din starea de nechef, cu siguranţa voi reuşi, dar parcă nici pe asta nu am chef să o fac!

Tot ce ne spunem, creierul recepţioneză şi transmite brusc întregului organism; dacă îţi tot repeţi că te doare capul, că nu poţi reţine nimic sau că nu ai chef de ceva, eşti pe drumul cel bun... chiar vei ajunge să simţi pe pielea ta, cu adevărat, acele "adevăruri" pe care ţi le tot spui!

Să-mi fie încă o dată, învăţătură de minte... "ce gândeşti, aia eşti!"

luni, 20 iulie 2009

Dacă nu trăzneşte de Sf. Ilie, stau alunele!

Dacă e Sf. Ilie, atunci e târg şi dacă mergi la târg, musai să pleci de acolo cu ceva turte dulci sau se numeşte că te-ai dus degeaba. Pusă în pat tot noaptea târziu, în ciuda încercărilor, am făcut Duminică dimineaţa devreme ochişori şi am purces la drum cu părinţii, pentru a ajunge la târgul copilăriei mele şi al tatălui. Nu ştiu de ce, dar tot drumul, am avut presentimentul de ceva rău. Din fericire, nimic rău nu s-a întâmplat, cred că a fost faptul că am uitat eu ceva important acasă, lucru de care mi-am dat seama abia la plecarea din târg. S-a bosumflat puţin tata, mereu trebuie ca eu să uit câte ceva, dar până la urmă, am întors-o cumva.
Ne-am oprit puţin la Voila, să dăm papa căţeilor şi când să ne reîmbarcăm, o ploaie zdravănă nu ne-a dat pace până după Tălmaciu. Au fost şi ceva tunete puternice, că doar Sf. Ilie trebuie să se simtă cumva...

Când am ajuns la Boişoara, ne-am oprit puţin la casa bunicului care nu era acasă, am hahalit şi am pornit încă vreo 10 km, pentru a ajunge la târg.





Priveliştea de unde era amplasat târgul era minunatăă...





M-am dat în tiribombă şi am convins-o şi pe mama să mi se alăture hi-hiii; mi-a spus că nu s-a mai dat de când era mică şi că i-a plăcut tare mult sentimentul pe care l-a reîncercat, în ciuda temerii pe care o emana la început!






Ne-am zbenguit şi prin prilog pe la bunicul, am încărcat balonul cu aer curat...
Am fost şi pe la naşa mea la plecarea din târg şi în drumul înapoi spre casă, am deviat puţin în Sibiu, unde am vizitat 2 fraţi de-ai tatălui; doi, dintre cei 6 pe care îi are.
E frumos să ai unde merge când îţi vine dorul...
O zi frumoasă, o zi plină cu amintiri!

vineri, 17 iulie 2009

Epilog













Sunt un om dintr-o carte;
o carte veche,
prăfuită,
pe care o readuci în lumină
după sute de ani.
Foile-i sunt arse
şi miros de ceară
proaspătă
încă emană
pagină cu pagină.
O ştergi de praf cu grijă,
îţi dai bine seama
de însemnătatea ei!
E încă lizibil
scrisul.
Nu ştii exact
de câţi ani veghează
spectrul încăperii
şi nici nu-ţi poţi închipui
prin câte "noi şi vechi"
a tăcut.
Dacă eşti cititor înrăit
după file vechi,
ai răbdarea demnă
de a desluşi
măcar câteva rânduri.
Un început îl simţi
întotdeauna!
Vor apărea întrebări
şi dintr-una într-alta,
tot mai multe întrebări.
Cine are curaj
are avantaj!
Curiozitatea umană
omoară doar intriganţi.

joi, 16 iulie 2009

Dâre de viaţă


Nu vreau pene să-mi gâdile simţul
şi nici vopsele ca să mă orbească.
Vreau clipocitul vesel al inimii
Să mă îmbolnăvească.
Vreau pete multe,
mii,
multicolore;
vreau să-mi fie teamă că au să dispară.

Doar eu le voi vedea
şi le voi hrăni cu apă.
Nu vor altceva...

miercuri, 15 iulie 2009

Shht!

Un uriaş, o furnică, o mămăligă?
"Ce-i pasă unei lumi intregi De moartea mea!"
Un pas, doi, o sută... dacă nu ştii cum să-i numeri, vine domnul asfalt şi te trezeşti cu un mozol fix în frunte; sau poate-ţi pică cerul în cap, de asta nu ţi-e frică?
Pentru ce ai nevoie de uriaş? lasă liniştit glezna în pace, fereşte-o, mamă, de bandajul rece, că mai recuperezi la anu'!
Sau mămăliga... vrei să ţi se facă rău de la întoarceri? Păi ceaţa steluţată, cine o reduce?

Regină, regină, câţi paşi îmi dai?

- 5 mămăligi
- 3 uriaşi
- o furnică
- 10 furnici!
- 1 uriaş

Cine doreşte mai mult?

Stai prostică, după un uriaş poate vine o furnică, ai uitat cine conduce regatul acesta? Râzi ca un balon cu apă, spart! Ia vezi cât ştii să înaintezi cu o jumătate de furnică? sau poate dacă-mi suflii puţin prin păr, primeşti o mămăligutză! Nu vrei, vai, mănânce-te-ar mama de corect... vezi poate o să ajungi să suflii vacilor în fund! Să vezi prostea al'lalt ce face pentru o furnică! Da, da... uite-l cum salivează deja, că-i ajunge limba până în asfalt; un struţ tâmpit, că dacă-i arunc o "perlă", pune botu' o lună!

- Hei, prostică, n-am terminat, vino înapoi, cum rămâne cu jumătatea de furnică?











- Hai marş, dute dracu de regină!

"Nu cerceta aceste legi, Că eşti nebun când le-nţelegi!

luni, 13 iulie 2009

Touché



"Sunt cel mai prost începător?" a fost întrebarea deliciu pentru instructorul de la şcoala de şoferi! Oooof, am început şi eu ceea ce ar fi trebuit iniţiat şi dus la bun sfârşit acum 5 ani; astăzi la ora 13:00 am avut prima mare întâlnire cu sistemul de ocolit copacii. I-am ocolit bine, dar era să dau noroc cu o sărăcuţă Dacie albastră! "De vină eşti tu, de vină sunt eu... ."

Era ora 11:43 când m-a sunat instructorul şi mi-a spus că la ora 13:00 vine după mine... şi mai bine să nu îmi aduc aminte ce crize am făcut prin casă de emoţii! După ce că tot weekend-ul rădeam cu mama, de una singură, cum voi lua copacii la rând încă de la primă îmbarcare... începusem să cred că voi face intr-adevăr cunoştinţă cu ei!

Greu la început, până să pun stăpânire curajoasă pe volan, ca să nu tot ies de pe partea carosabilă şi cam ameţitor cu ambreajul acela care trebuie vegheat la fiecare pas! Şi acceleraţia e cam înspăimântătoare că la cea mai mică atingere, ai zbughit-o, nu glumă! Deci, cam toate trebuiesc bine revizuite până mâine când reiau mecanismul...

Mai luasem taurul de coarne o singură dată, acum vreo 8 ani, undeva pe dealul Galaţi; după ce apăsasem ca ameţita pe acceleraţie de o luase maşina la galop, i-am dat o frână bruscă şi ne-am zgâlţâit vreo câteva secunde... de atunci, tata n-a mai îndrăznit să îmi ofere locul de onoare!

E nevoie zic eu de îndemânare şi mult curaj, încredere... că altfel, te pierzi la fiecare secundă şi te blochezi; până-n 14 August, mai am o ocupaţie... frumoasă spun eu. Aştept încet, încet, rezultatele!
Doamne Ajută!

duminică, 12 iulie 2009

X % ?


Graffiti e o formă de artă care mă interesează; dacă nu te naşti cu talentul, îl poţi lucra în aşa fel încât să devii cel mai bun. Ei bine, nu mă interesează să devin profesionist în aşa ceva, e altul domeniul în care doresc să mă desfăşor şi să cunosc toate tainele, dar mă atrage şi mă fascinează, vreau să ajung să stăpânesc măcar un stil de graffiti.
Am eu aşa un fel de a se băga cu nasul peste tot, indiferent dacă îmi fierb oalele sau nu, vreau să ştiu din fiecare... fie că e vorba de vânătoare, :-) mecanică, aviaţie, gătit, aranjamente florale, etc.

Dacă nu cunosc, mă simt prost; oricum, sunt deficitară la tot ce înseamnă cunoştinţe despre lumea asta maaaare care ne înconjoară şi la toate domeniile si sub-domeniile care există, dar până la cei 100 de ani pe care vreau să-i trăiesc, cred că voi avea timp să cunosc măcar 5% din tot... mă întreb oare cât reprezintă acest 5%... cred că sunt optimistă; şi dacă ar fi să ne culturalizăm în fiecare zi pentru câteva ore bune, tot nu cred că vom cunoaşte 5%. Când mă gândesc câte domenii sunt, câte mentalităţi şi forme de a pune în aplicare o ştiinţă sunt... câte culturi, câte şi mai căte... Câţi ani în urma noastră şi câte istorii; câţi oameni şi câte poveşti; câte cărţi şi câte limbi... şi cât timp, vestitul timp!
Măcar 1%? 5%? ...

Alfabetul graffiti

Graffiti-allovertheworld

How-to-do-graffiti

Since there has been writing, humans have created graffiti. Graffiti has been found on the walls of Pompeii, in the catacombs of Rome, on the bases of Greek vases, on the faces of coins, on the Mayan temple walls of Tikal, and on early medieval Scandinavian church walls. In fact, it is from these ancient forms of public inscriptions that the word graffiti originated. Only recently has the word evolved to include the element of vandalism.

People first recognized graffiti as art during the 1970’s and 80’s when graffiti artists began coloring the NYC subway trains. The movement has been traced to a young kid from Washington Heights who would write his alias TAKI 183 on subway trains, stations, sign posts and buildings as he made his way across the city as a foot messenger. The New York Times published an article about the mysterious TAKI 183 tag, making him the first graffiti writer to be recognized outside the subculture.

Today, graffiti has expanded to include other forms of public art, including stencil graffiti, stickers, and sometimes public sculptures and mosaics. Many people label the conglomeration of these forms, street art, or post-graffiti.

sâmbătă, 11 iulie 2009

DeLuxe...

Zile si nopti fierbinti, cu soare, nori, tunete si fulgere, frici si extazuri...
S-a servit la Voila 2 nopti si o noapte la Fagaras; fara stres, doar nebunii, poze, filmari, stat, bronzat, mancat, filme la Tv si pe calculator; relax.
Mai poftim...
Ce-a iesit, prelucram in zilele urmatoare ;))



marți, 7 iulie 2009

Do we know?




Mă uitam aseară la mine şi parcă nu vedeam decât umbre, nu puteam să mă deşlusesc cu exactitate... eram poate prea preocupată cu seminţele care împânzeau farfuria; unu, doi, trei secunde şi vreo 4 seminţe! Anca mamă, ai febră, claaaar! În faţa mea, cineva vorbea şi eu dădeam din cap ca un robot magnetizat, fără a înţelege de fapt ce anume mi se spunea.
- "... . Nu crezi?"
- "Ce-ai zis?", vorbeam eu cu sine... "Da, da."
Ciudat e că mintea mea, nu gândea nimic; gândea, dar nu ştia asupra a ce să se opintească. Zeci de imagini care se derulau continuu, cred că am văzut toată planeta asta a noastră, în cele câteva minute bune în care am stat la mâncat de seminţe. Mă întreb acum dacă le simţeam gustul... se poate...
Citind "La Răsărit de Eden" am descoperit o grămadă de probleme existenţiale, de toate categoriile; 800 de pagini cuprinde multe, nu glumă. Încerc să găsesc răspunsuri, raportate la persoana mea... şi tot le caut.
Cred că niciodată nu voi stabili ceva clar, concret; pentru că totul e în continuă mişcare, chiar şi adevărurile devin altele, cu fiecare zi care trece...

luni, 6 iulie 2009

LaVie est une farce


Ce faci? Vezi că în curând îţi cade capul de tot şi până dimineaţa nu te vei mai putea trezi. Nu mai vreau...
"Viaţa e o farsă"; noaptea la două (02:00). Cameras Citoyenne... filmările încep săptămâna asta şi scenariul nu e terminat. Pun mintea la contribuţie; aşa e: "inima vorbeşte, mintea exprimă şi mâna scrie". Spuneam că sunt liberă, timpul îmi aparţine, dă-i bătaie! Speranţa moare ultima; descărcarea e punctul mort.

Când redevii liber, ai dreptul;
Când nu mai eşti controlat, începi uşor să rozi frânghiile;
Când nu mai ai mintea ocupată, procreezi.
O pasăre şi nici un uliu flămând de care să-mi fie frică, pe o rază de ultramegagiga kilometrii... Evoluăm!
Sarcasmul e în toi şi un nou Titanic, doar că de data asta Britanic (nu mai ştiu dacă e cu 2 "n" - era prea târziu pentru mine), îşi face apariţia; e o misiune care trebuie dusă la bun sfârşit, indiferent de pericole şi impedimente. Meritele, la final; siropul e mai dulce.

O zi cu multe stări. Probabil libertatea îţi provoacă panici, extazuri, sadism, sarcasm, bucurie, amintiri multe... chiar şi lacrimile ajută! Spuneam însă că descărcarea e punctul mort, deci mai lasă şi tu ceva, să nu ajungi chiar de să plângă alţii după tine!
Cu mama la plimbare; mi-am adus aminte cum e ca din 3 în 3 minute să trebuiască să mă-nclin politicos. Dragii mei, puteţi vorbi şi în surdină, mă interesează la fel de mult...
Pe stâlp îl ţii întotdeauna de mână, în timp ce tu te delectezi cu aroma ta personală primăvăratică a difuzorului de manelar împuţit ce eşti! Unii au 50 de ani şi se dau cu rolele. Au fost campioni nu de mult, iar Federer le calcă pe urme; racheta o foloseşte doar ca să se apere de muşte şi o face atât de bine! De ce nu îi ceri să te înveţe şi pe tine, măcar asta?

Se pare că atunci cand trupul e în iad, dar mintea e în rai, atragi moartea. I Don't know if I can yell any louder, ţi-am mai spus să alegi!

Frişca e delicată şi o savurăm împreună, nu mai vreau decât cireaşa muzicală...

duminică, 5 iulie 2009

Ursul păcălit de vulpe


De ce mi-ar păsa? Crezi că mă interesează că lupul urlă sau că stelele nu au apărut în seara asta pe cer?



Privesc detaşată valea de maşini care roieşte în urma mea ; n-am spus că nu m-a atins vreodată vârful cuţitului, dar poate că deşi panica roia, m-am abţinut. O tâmpenie, minciuni peste minciuni; asigură-te că mi-ai strecurat alibiul şi dispari, fără să îndrăzneşti a mai arunca o ultimă privire. Vei pune mai apoi mâna pe magicul utilaj de tuns iarba, dar pe iarbă o va durea în pământ.

Câte degete, atâtea forme. Zilnic totul se dezvoltă, pe tine te găsesc acelaşi; oricât m-ar înţepa, suport. Multe răni... o îmbucătură de asfalt, o ciocănitură de zid; nu se mai vede în timp? rămâne o inimă, ce mai spui de asta?

Te mănâncă în fund? caută un băţ, e mai eficient decât trupul meu pe care nu îl meriţi. M-am gândit că poate voi ajunge să îţi cunosc fiecare bătătură; acum, cred că nu îmi doresc decât să mai văd măcar o dată alte vechi bătături, dar nu ale tale!

vineri, 3 iulie 2009

Picură pe obraji



Te simt - rece şi caldă în acelaşi timp
Provoci ceaţă în jurul meu.
Ochiul interior e singurul care mai veghează;
Mă aţintesc asupra a "nu ştiu ce"
Şi grimasele pictează.
Cine mai înţelege?

joi, 2 iulie 2009

Firesc

Distanţa,

lipsa unui contact frecvent,

distruge relaţii.

Sângele se răceşte şi vibraţia îşi pierde puterea.

Privirea ochilor ajunge să rătăcească

Şi nu reuşeşte să găsească răspunsuri.

Totul necesită reclădire;

dacă vreodată a fost ceva,

Frumosul va continua.

Vrem prieteni,

vrem un nod bine strâns.

Pentru asta,

e, din nou, nevoie de timp.

Camera 402






Camera 402 se pare că nu e prezenta doar în viaţa mea activă de la facultatea de medicină din Sibiu, unde se desfăşoară cursurile anului meu, dar şi în viaţa colorată a desenelor animate! Ş asemănări găsesc cu căruţa!
Se pare că toţi cei care trec prin experienţa acestui număr sunt oameni mai duşi de acasă; fie că vor să ofere o imagine care nu le aparţine, fie că profită de ceilalţi cu o inocentă de nedescris sau că sunt mai prostuţi şi introvertiţi, nonconformişti sau visători, se intâlnesc cu toţii aici, în această cameră, oferind sare si piper unuii altora! Cam aşa suntem şi noi, cei 14 omuletzi, alături de marii crai de la răsărit ce ne îndrumă spre calea cea bună. Care mai de care mai destept, mai popular, mai sentimental, mai de neînţeles... caractere sute! Cel mai evident lucru este faptul că întotdeauna scopul este acelaşi si se mentine pentru majoritatea; cei care nu păstreaza scopul, renunta şi pleacă din mediul respectiv. Atata timp cât scopul e acelasi, de a depasi pragul final, alaturi de ceilalţi ca şi grup sau singur, e de bine; nu conteaza cum esti tu, dar conteaza ce faci pentru reusită.

In lumea desenelor, exista un interes major si cel mai important: acela de a se mearge la scoala, sa se faca temele, sa treaca anul, altii vor sa devina cei mai buni, etc. In viata reala de camera 402, exista insa 2 interese: interesul comun, al tuturora este de a reusi impreuna ca si an, in fiecare an si sa dovedim ca meritam sa ne aflam in postura primita ca si sansa, iar interesul personal consta in lumea noastra cu noi insine de a ne perfectiona si de a dovedi ca si individ ca suntem in stare si pregatiti pentru un viitor stralucit si ca oricand ne putem desprinde de grup, intrucat capacitatile noastre pot fi vazute si individual. Nu degeaba ne spun noua profesorii ca suntem foarte uniti in lucru ca si grup si stim cum sa lucram unii cu ceilalti, dar ca vine o vreme in care trebuie sa dovedim ca si singuri suntem in stare sa facem lucruri mari.

Sa fie oare toata viata asta doar o dovada? Ca putem sa fim ceva, cineva? Conteaza pentru noi in principal sa facem ce ne place si sa stim ca nu ne va fi niciodata scarba de ceea ce facem, dar oare ajungem sa o facem numai pentru noi? Multi spunem ca da, ca o facem pentru noi, dar la un moment dat iata ca ajungem sa o facem si pentru ceilalti. Mai ales daca esti artist, clar ajungi sa o faci pentru ceilati, pentru ca ai o responsabilitate fata de cei care platesc pentru a veni sa te asculte sau sa te vada. Iar pentru a fi apreciat si din ce in ce mai apreciat, trebuie sa exersezi cu tine zilnic, sa fii cat mai natural si sa oferi tot ce-i mai bun, pentru ceilalti. Emotiile, trairile si mesajul trebuie sa ajunga direct in sufletul celui prezent la spectacol.

Cred că până la urmă o facem pentru noi, toată viaţa asta şi cariera, dar 100%, numai până la un punct. În momentul în care observăm că "prindem" la ceilalţi şi că am reuşit să fim apreciaţi pentru ceea ce facem, începem să ne perfecţionăm tot prin noi, dar pentru ceilalţi. Pentru a nu dezamăgi, pentru a nu decădea, pentru a nu provoca milă şi mai ştiu eu câte altele...

Trăiesc un 402 intens şi îl voi mai trăi încă 2 ani de zile... aştept ca la final, deprinderea să fie surprinzătoare, iar aprecierea la fel. Deocamdată lucrez pentru mine, e un început şi am foarte multe de învăţat; după, voi începe şi pentru ceilalti, pentru că sunt multe mesaje care trebuiesc transmise si pentru asta voi continua.
Ca mesajul tău să ajungă la celalalt, e clar că faci multe pentru el; tu nu ai grija decat să îmbraci cuvintele sau nu, să arăti că asta vrei să spui şi că îţi pasă de ceea ce spui sau faci, indiferent de context.
Deci, e un mixt, până la urma, tot pentru celalalt, prin ceea ce esti tu si vrei să fii!

Un test de inteligenţă moştenită – imagini bidimensionale