Frici

Balet. 11.05.11. Astăzi s-a vorbit despre morţi. Şi vroiam să nu mă duc. Doamne, e o zi pe care nu am s-o uit niciodată. Mi-e dor de bunica mea. Mă mir cum de ea nu a plâns deloc. Îi citeam înghiţiturile în sec şi mie îmi dădeau lacrimile. Să-ţi moară bunicul de ziua ta şi tu să simţi totul, în secunda aceea. Toţii anii vor trece într-un alt fel. Şi acum mă iau fiorii. Să-ţi moară apoi bunica, după încă mulţi ani şi din nou să trăieşti acelaşi moment de presimţire. E o legătură puternică acolo. Nu am mai plâns de mult timp cum am plâns astăzi. Eram într-o altă lume.

Cât de adevărate sunt cuvintele alea: „nu ajungi să apreciezi cu adevărat un lucru decât atunci când l-ai pierdut”. Abia atunci încep remuşcările, aducerile aminte, situaţiile imaginare în care ai fi putut ceda atunci când, de fapt, tu nu ai făcut altceva decât să urli şi să spargi pahare... Şi să auzi un bărbat, continuu, timp de doi ani, cerându-şi iertare şi părându-i rău pentru multele situaţii pe care nu le-a înţeles, e cutremurător. Şi după doi ani, remuşcările au măcinat totul.

Un copac misterios într-o pădure misterioasă. Călăreţi, îndrăgostiţi, fetiţe vesele, fetiţe triste, trecători pur şi simplu, soare... şi lacrimi pe podea. A fost dureros de eliberator. Mi-e dor de bunica şi ştiu că a înţeles ce i-am spus astăzi. Iartă-mă!

Cât de bine e să-i spui unui om că îl iubeşti atunci când simţi lucrul acela sau rămâi cu of-urile toată viaţa, pentru că se întâmplă să nu mai ai ocazia a doua oară să îi spui „Te iubesc”. Pupă când vrei să pupi. Dacă ştie să aprecieze, va aprecia. Nu-mi mai place să filozofez, dar chiar mă interesează să ofer cu drag, dacă tot ofer; iar celălalt, treaba lui ce face cu darul meu, material sau spiritual. E treaba lui.

Nu am vrut să merg astăzi. Nu din lene, ci din frică de cele mai multe ori. Frică de lumea pe care ea doreşte să ne-o descopere. La finalul celor 2 ore eram cu totul transformată. Încă mă bântuiau toate sentimentele alea. Corp, corp, corp; imagini, multe imagini şi iertare!

Să fi fost din cauza morţilor pomeniţi şi a stării pe care mi-a creat-o toată povestea! Nu are importanţă oricum; lacrimile copacului misterios vor lumina pădurea.