sâmbătă, 30 ianuarie 2010

Puls

Dragostea e la fiecare pas in jurul nostru. Daca reusim sa o citim asa cum e ea scrisa, e foarte bine. Cum am invatat sa citim de mici litera cu litera, cuvant cu cuvant, fraza cu fraza, asa trebuie citita si dragostea. Si tot de mici se invata, altfel totul devine atat de greu cu varsta!

Mergeam astazi pe strada cu gandurile mele si trecand prin statia de autobuz, doi tineri sprijiniti de un gardulet si asteptand masina ca sa ii conduca spre casa, isi sopteau vorbe de incurajare. Am citit pe chipul tinerei ingrijorare si framantare, iar tanarul, cu obrazul stang lipit de al ei si strangand-o in brate, ii transmitea forta lui. Ca omul care tanjeste dupa dragoste, nu m-am putut abtine si am invadat cercul iubirii lor prin privirea pe care le-am alocat-o. Mergand mai departe, la nici doi pasi, un batranel sprijinit si el de gard, m-a privit si mi-a zambit cu blandete si timiditate. Cred ca m-am inrosit si am zambit si eu timid, prinsa fiind pentru ca i-am pandit pe cei doi. A fost de fapt dragostea celor doi care ne-a apropiat. Cand emana mult si duios, e imposibil sa nu se simta. Batranelul cred ca si-a amintit de tineretile lui cand in fiecare dimineata isi bea cana cu lapte cald alaturi de sotia sa, iar eu mi-am dat seama de cat de multa nevoie am de dragoste. Tot ce e frumos trebuie impartasit si nu tinut la noi.

Undeva, candva, cineva... ne va astepta. Pana atunci insa trebuie sa citim cat de multe despre dragostea noastra, ca sa avem o bibliografie personala bogata. Altfel cred nu inseamna nimic toata viata noastra.

vineri, 29 ianuarie 2010

Cu o floare nu se face primavara!

Putin mai crud, nu foarte tare, dar va deveni mai crud. Trebuie sa treaca prin acel crud zero ca sa se poata praji asa cum trebuie. Altfel totul devine o forma, o simpla paine feliata invelita in punga si legata cu panglica rosie.
A fost odata un creion care a inceput sa scrie de unul singur pentru toata lumea, indiferent de degetele care-l atingeau. Cand varful se rupea, parca nici bine nu apuca stapanul sa ascuta creionul, ca-si si dadea seama ca totul i s-a parut. Daca guma din capat era roasa, prin puterea magiei, o alta guma aparea, identica celei de dinainte. Se vedea vreun colt de dinte infipt in lemnul creionului? Doamne Fereste, nici vorba de asa ceva!
Nimic nu este efemer, si nici chiar imunitatea creionului. Dupa atatea rotiri in ascutitoare sa aiba aceeasi lungime, aceeasi fragezime? S-a plictisit creionul sau e pur si simplu vorba de ascutitoare? Ori lemnul s-a erodat pe dinauntrul lui? Caci nu vedem, deci nu cunoastem. Nu cunoastem, nu avem pareri. Ce e bine, e faptul ca acel creion are libertatea acum, de a se consuma, de a se micsora, de a se termina, de a fi incoltit, zgariat sau rupt. Pana cand nu va mai ramane nimic. Cu ce e el special? Doar el stie, caci aparent multe creioane se aseamana...
Sa arzi. In flacari, in butoi, pe camp sau in zapada, dar sa arzi. Atat. Crudul arde mai greu, dar cat de frumos poate arde!

duminică, 24 ianuarie 2010

Cerc vicios

Ce faci când nu eşti? Unde şi încotro priveşti? Nimeni nu cunoaşte... Peste 50 de ani când ne vom întâlni, vei ştii cine sunt şi de ce sunt. Cât de frumos e să spui "Suntem împreună de 50 de ani." O viaţă, mulţi ani şi un singur om printre o tindere la infinit de oameni.
Privesc nămeţii şi mă cufund în tine. O aripă doar, vrea să mă atingă.

Cred în tine, în noi. Până voi ajunge să număr la 100. Apoi timpul va sta în loc, dar lucrurile vor merge mai departe. Si mai departe.

Când conturile se golesc şi geamurile se sparg, iar muzica încetează să se mai audă, eu suflu în paharul plin, ca să-i simt goliciunea. Şi aşa mai departe. La fel, mereu. Până la 100.

miercuri, 13 ianuarie 2010

Dirijor

E greu cand nu e de unde, pentru ca trebuie sa improvizezi altceva. Scapi de una, dai de alta. Nici o haina nu iti vine la fix sau ma rog, sunt foarte, foarte rare cazurile. Fiecare loc are avantajele si dezavantajele lui. Important e ca puse in balanta si analizand ce anume vrei tu de fapt de la acel loc, concluzia sa fie una pozitiva.

M-am mutat. Din nou. Cineva imi spunea ca umblu din mai in pai. De parca pe mine ma intereseaza ce spune lumea. Niciodata nu m-a interesat. E adevarat, mai ascunzi unele lucruri si nu destainui tot pentru ca nu consideri ca e important sa se stie lucrul respectiv, nu vrei sa arati ceva anume... dar asta nu inseamna ca minti sau ca te intereseaza parerea "x". Prin simplul fapt ca iti arat ca nu vreau sa cunosti un anumit lucru, e clar ca nu ma intereseaza ce anume crezi tu. Caci foarte simplu iti puteam spune o minciuna de sa ma crezi pe cuvant. Dar ma intereseaza 0. E a treia locatie intr-un an si doar 4 luni, dar ce sa ii mai faci daca altfel nu se poate! Oi fi eu mai dificila, mai cu bubite pe creier, dar atata timp cat ceea ce fac eu e pe sufletul meu si conform caracterului meu, imi pastrez bubitele, nu am nevoie de tratament!

Oamenii sunt... oameni; si cred ca spun tot! De-a lungul timpului ne-am convins si m-am convins ca nimeni nu e perfect si nimeni nu se aseamana 100%. Tipologiii sunt de toate felurile si sub toate formele. Si mai bine un singur prieten si bun decat 20 si tot degeaba! Constiinta, citeam undeva, reprezinta de fapt sufletul. Cine are constiinta are si suflet; o foarte buna metoda de observatie ca si studiu pe oameni. "Spune-mi cu cine te insotesti ca sa iti spun cine esti." "Stai sa vad daca ai constiinta, ca sa imi dau seama cine esti." Element definitoriu, esential, fara de care nu putem afirma despre noi ca existam cu adevarat. Pentru mine cel putin, omul fara constiinta nu exista. Sau nu-mi poate fi prieten vreodata. Nu-mi va mai fi vreodata. Pentru ce atatea investitii in cei de langa noi? Fiecare e dator sa lupte cu el si pentru el. E bine cand ajutam inconstient, dar constient nu e bine niciodata, mai ales daca vedem ca nu avem cu cine. Descoperim in timp ca luptam in zadar si atunci energia noastra cade. In noi. Si tot noi suferim. Degeaba. Din pacate.

Oameni care ne sunt dragi si pentru care investim multe, dar care injunghie pe la spate si injunghie puternic de tot intr-un final. De ce? Nu avem libertatea cuvantului si a alegerii? De ce nu stim sa vorbim si sa ne lasam descoperiti cu adevarat? Cine iti seamana, te va descoperi astfel. Nu te lega de cineva numai pentru ca ti-e bine din anumite puncte de vedere, irelevant uman. Caci ce conteaza mai mult si mai mult? Umanul sau materialul? Spiritualul sau materialul? Pentru fiecare raspunsul e altul. Cert e ca niciodata umanul nu va putea convietui cu materialul.

vineri, 8 ianuarie 2010

Picuri

Ce culoare are nebunia într-o lume în care ignoranţa, miserupismul şi incultura umană fac ravagii?

Galben? Verde? Albastru? Roşu? ROGVAIV?

De toate cele, numai să fie culori personalizate.

Nici un galben nu seamănă cu altul. Culoarea mea preferată e galbenul. Plumbul ars e galben. În literatură, galbenul e depresiv şi în general galbenul e depreciat. Galbenul era reprezentantul hainelor imperiale în China şi a celor căsătoriţi în Grecia Antică. Galbenul e echilibru.
Roşul e considerat iubire, pasiune, romantism, înflăcărare, nebunie a vieţii, dar cum să nu ne gândim şi la moarte, sânge, frică, ură? Intensitatea culorii şi a gândului diferă. Oricum, în general ne raportăm şi ne gândim la ceea ce ne convine, e mai uşor, mai sigur! Clişee, clişee, clişee...

Nu ştiu cum aş caracteriza întreaga lume şi societatea în care zilnic deschid ochii şi îi clătesc ca pe nişte rufe care puţin câte puţin îşi pierd din culoare. Mi-e greaţă, pardon de expresie, de fugă de responsabilitate, de ignoranţă, de nepăsare, de beţivi şi manelari, de priviri perverse şi efectiv, ignoranţă faţă de propria persoană. De degradare şi mizerie. De ură şi singuratate. De hoţii şi ascunzişuri. De făţărnicie şi prietenii false.
Deschid ochii dimineaţa şi vreau să îi închid la loc, să nu mă mai trezesc. Vreau ca într-o fracţiune de secundă să adorm la loc. E mai uşor în lumea viselor, e mai uşor poate dincolo de nori, priviţi de jos în sus.

E o lume care va continua. E o stare a mea care va trece. Forţa o găsim în noi şi în cei care ne seamănă. Har Domnului e de unde. Cu ţârâita, dar este.
Doamne Ajută!

miercuri, 6 ianuarie 2010

Scurt şi la obiect




C'est fini la comédie!
Se încheie un nou ciclu de sărbătoare mascată, dar continuă sărbătoarea din gândurile noastre. Crăciunul îl vom resimţi anul acesta, anul nou la fel, toate se repetă până chiar şi dincolo de o realitate prezentă şi simţită!
Deciziile zilnice sunt singurele care ne ţin vii şi dovada clară a existenţei fiecăruia, prin faptul că ne trezim şi mergem din reflex la lucru sau la şcoală, chiar şi la medic... trăim, respirăm! Trăiesc, respir, iau decizii proprii şi personale, influenţate sau nu, insuflate sau nu.

Ce sunt deciziile de fapt? Ele reflectă cât se poate de clar caracterul fiecăruia. În funcţie de interiorul şi sufletul meu, trecutul şi trăirile mele, iau decizii. Că sunt ele bune sau nu, mă voi da la momentul potrivit cu capul de pereţi. Prefer să mă izbesc şi să-mi sparg capul, să mă rănesc cât se poate de rău, dar să ştiu că e pe pielea mea. De ce nu suntem în stare să îi lăsăm pe cei de lângă noi să decidă pentru ei? Desigur, nu vorbesc de droguri, crime sau experienţe care ies din sfera normalităţii deşi îmi spunea ieri cineva că "Nimic din ce este uman nu e murdar. E urâtă forma în care îmbrăcăm umanul." Corect. Chiar şi la teatru ne-au învăţat că fiecare erou pe care îl interpretăm trebuie întâi motivat în tine şi înţeles, pentru a-l putea pune în valoare pe scenă.

Nu vreau decât ca măcar cei dragi să ne permită să luăm propriile decizii fără a ne pune piedici şi ziduri greu de doborât. Că oricum pe cei de care nu ne interesează atât de tare în viaţa asta, îi lăsam şi ne mai doare şi undeva căci oamenii vin şi pleacă în viaţa noastră şi totul nu rămâne decât o amintire de o natură anume care a contribuit într-un fel sau altul caracterului nostru. Fiecare e răspunzător de actele sale, iar cine se aseamănă se adună. Când nu te mai asemeni, nu te mai aduni, asta e, nimic nu e întâmplător şi nici nu pune capac vieţii.

Et la vie continuera!

duminică, 3 ianuarie 2010

Dincolo de nori







sâmbătă, 2 ianuarie 2010

Poveste de noul an


Oameni şi oameni. O viaţă. Dacă prindem câte o învăţătură din fiecare privire suntem câştigaţi. Interacţionăm mult cu oamenii şi fără să ne dăm seama, ei îşi pun amprenta în fiecare gest şi gând al nostru.

A fost un revelion cald. Am dansat vals, fox, un meneaito, muzică sârbească, populară, mult retro şi ceva house. Zbenguială până la cinci dimineaţa. Am petrecut alături de oameni faţă de care la început ai reţineri în ceea ce-i priveşte. Când arunci o primă privire te întrebi unde anume ai ajuns, mai ales dacă nu cunoşteai dinainte cum stă treaba. O maşină te aşteaptă în faţa porţii, deschizi portiera maşinii, intrii, saluţi singura prezenţă pe care o cunoşti dinainte şi în care ai deplină incredere şi observi apoi alte chipuri. Clar o diferenţă de vârstă sesizezi. Destul de mare, îţi spui. Locaţia despre care nu ştiai decât că e "la o casă" ajunge să fie în afara oraşului, undeva sub un pod şi într-o izolare perfectă, dar puţin incomfortabilă (pentru început). Stăpânul deschide poarta, e o prezenţă masculină căruia îi poţi da liniştit peste 30 de ani. Din nou o oarecare diferenţă. Ora zece seara şi cinci oameni. Multă băutură şi o singură prezenţă cunoscută şi de vârsta ta. Aşa credeai. Alegi băutura şi dans. Deocamdată nu s-au făcut introducerile în detaliu. Te decizi să faci clătite, pentru diplomat ingredientele nu sunt suficiente. O jumătate de oră şi o bere s-a dus. Berea nu îţi place; nu cea blondă, dar în noaptea de revelion merge. După o sârbească în focuri, e miezul nopţii fără câteva minute şi toată lumea fuge în maşină pentru plecarea spre oraş. Cinci oameni, cinci ore diferite şi artificii deja în zare. Să fie noul an? Vitezomanul Gigă îşi intră în drepturi, suntem oricum la doar 3 km depărtare.

În centru, toată lumea e de mult timp cu ochii în sus. Te arunci şi tu. Un gând vecin îţi spune cât de mult se bucură pentru libertatea de astăzi, dar că din păcate mulţi au trebuit să moară acum 20 ani pentru ea. Trece. Gândul. Cineva foarte important pentru tine apare în gând. Şi o lacrimă. "Te iubesc. Mult. De oriunde ai fi. Şi te aştept. Când te vei decide tu." Sfârşitul artificiilor readuce realitatea înconjurătoare. Bem şampanie şi bere pentru noul an şi pentru toate cele bune. După o vizită şi încă o întâlnire cu o mică trupă, devii doamna profesoară de engleză şi deşi ai fi vrut să te intitulezi doamna profesoară de franceză, faci faci haz şi de lucrul ăsta. Patru fete de 13 ani dau pe gât o sticlă şi jumătate de şampanie în nici zece minute şi te aşteaptă ca şi teacher al lor începând din toamnă. 2100 poate. Cine ar vrea să fie teacherul lor în astfel de condiţii? Poate părinţii lor. Ar fi interesant. Să le înveţe cum se spune la şampanie în engleză şi la "Treci acasă!"

Din nou sub pod, la casă. Se pregătesc şniţăle cu pireu în ritm de dans. Killăreşti pieptul de pui şi dintr-una într-alta, aflii adevărata identitate a celor 3 prezenţe pe care nu le cunoşteai. Nu contează altceva decât 25, 26 şi 27. Adică vârstele celor trei. Cineva foarte plinuţ probabil din cauza unei boli pe care deja şi-a acceptat-o, altcineva înalt şi slab cu doar câţiva dinţi în gură şi cărunt bine în faţă şi celălalt muncit de viaţă prin tenul lui şi la propriu. Nu te sperii, dar observându-le comportamentul de până atunci, îţi dai seama că sufletul lor e într-adevăr tânăr, doar că fizicul şi fizionomia spun altceva. Şi energia lor e conformă vârstei. Şi bucuria lor pentru viaţă cât se poate de normală şi de asemănătoare cu a ta. Poate chiar mult mai adevărată. Compensăm de obicei prin alte lucruri atunci când anumite aspecte nu ne ajută.

Nu te învaţă decât viaţa.

Spunem multe despre noi. Voluntar sau involuntar. Chiar şi colţurile gurii puţin întoarse îmi transmite nemulţumirea faţă de ceea ce-mi povesteşti deşi te-a învăţat ceva bun experienţa respectivă.

Dans şi multă bună dispoziţie. Discuţii despre viaţă şi întâmplări.
Aparenţele continuă să înşele. Viaţa e la fel pentru toată lumea, depinde doar de cum dorim noi să o facem.

vineri, 1 ianuarie 2010

Roxette - Listen to your heart



I know there's something in the wake of your smile
I get a notion from the look in your eyes yeah
You've built a love but that love falls apart
Your little piece of heaven turns to dark

Listen to your heart
When he's calling for you
Listen to your heart
There's nothing else you can do
I don't know where you're going
And I don't know why
But listen to your heart
Before you tell him goodbye

Sometimes you wonder if this fight is worthwhile
The precious moments are all lost in the tide yeah
They're swept away and nothing is what it seems
The feeling of belonging to your dreams

Listen to your heart
When he's calling for you
Listen to your heart
There's nothing else you can do
I don't know where you're going
And I don't know why
But listen to your heart
Before you tell him goodbye

And there are voices that want to be heard
So much to mention but you can't find the words
The scent of magic, the beauty that's been
When love was wilder than the wind

Listen to your heart (take a listen to it)
When he's calling for you
Listen to your heart (take a listen to it)
There's nothing else you can do
I don't know where you're going
And I don't know why
But listen to your heart
Before oh...

Listen to your heart (take a listen to it)
When he's calling for you
Listen to your heart (take a listen to it)
There's nothing else you can do
I don't know where you're going
And I don't know why
But listen to your heart
Before you tell him goodbye

Listen to your heart
ohhh listen to your heart (take a listen to it)
Heart
Listen to your heart (take a listen to it)
Listen to your heart
Listen to your heart
Heart
Listen to your heart
Heart
Listen to your heart
Heart
Listen to your heart
Heart
Listen to your heart
Heart
Listen to your heart
Heart

Un test de inteligenţă moştenită – imagini bidimensionale