Cecitate

"Cecitate" - titlul unei cărţi care nu a apărut încă, dar care în câteva luni va fi pe piaţă.

"Cecitate" - un proiect în stadiu de lucru.

"Cecitate" - un titlu cam bolnav pentru o carte, dar care înseamnă mult.

CECITÁTE s.f. - Absenţă a vederii datorită unor leziuni ale mediilor transparente oculare, ale retinei, ale căilor nervoase sau ale centrilor vederii; ablepsie, orbire.

Cecitate psihică = pierdere a capacităţii de recunoaştere a obiectelor cu ajutorul văzului.

Cecitate verbală = pierdere a capacităţii de a citi sau de a întelege sensul limbajului scris; alexie.

Cecitate nocturnă = hemeralopie. – Din fr. cécité, lat. caecitas, -atis.

Terapie

N-am să-ţi reproşez nimic
Bastonaşele sunt de vină.
M-au cocoşat mai tare
Decât aş fi fost
Dacă nu existau.
Conexiunea s-a pierdut.
Suflarea a fost tăiată
În două
Şi am lovit în ea
Cît de tare nu am putut -
niciodată.
Scaunele se privesc în gol
În ritm de "alabala portocala"
Şi-şi şoptesc infinitul
Aşteptând după fantoma perfectă.
Bate de trei ori
În aerul împresurat cu maci
Şi îmi vei auzi adierea.
Voi veni să colorez fantoma
În culorile curcubeului
După care voi pleca -
pentru totdeauna.
Vorveşte-i ei,
Eu voi fi departe;
plec în ţinutul albastru
să cânt fulgilor.

Descântec

Nici nu mai ştiu unde s-a pierdut. Am avut-o în buzunarul stâng, aproape de roşul acela nestemat şi a scăpat. Nu ştiu dacă a fugit sau dacă e vorba de neglijenţă. Simt că atunci când o voi regăsi, altceva voi pierde. Dumnezeu ne dă pe-o parte şi ne ia pe cealaltă. Habar nu am de ce; poate că El ştie mai bine şi de aceea le face astfel. Şi poate că totuşi nu voi pierde acel altceva, nu îmi doresc.

Dacă citeşti "Pasărea albastră" a lui Maurice Maeterlinck, descoperi că viaţa ta începe cu foarte mult timp înainte ca tu să te naşti cu adevărat. E o adevărată luptă în lumea copiilor nenăscuţi încă. Cunoşti de pe atunci rolul tău principal printre semeni. Dacă cineva e responsabil cu împărţirea ciumei, altul abia aşteaptă să înfăptuiască o crimă, pe când tu poate ai sarcina de a deveni conducătorul ţării. Dacă vreunul se sustrage menirii lui, nedorind să plece din ţinutul copiilor nenăscuţi încă şi întârzie chiar şi o secundă, nu se va mai naşte niciodată. Mulţi se îndrăgostesc încă din ţinutul celălalt unul de altul şi iată cum sentimentul de dragoste la prima vedere din zilele noastre capătă o altă explicaţie, mult mai pertinentă.

Dar nu cunoşti decât direcţia spre care te îndrepţi. Cum anume ajungi să îţi îndeplineşti rolul, asta nu mai ştii. Multe cărămizi se vor sparge în capul tău şi multă iarbă va trebui să rumegi. Atât cât face bine la digestie, nu mai mult, pentru că s-ar putea să începi şi tu să pierzi din tine părţi importante şi elementare, pe care va fi greu să le recapeţi.

De ce ţi-e cel mai tare frică?
- ncbsănsîunee
Care e visul tău cel mai mare?
- zăîţitusuientfnaenr
Ce anume crezi că te poate împlini pe tine ca om, acum?
- pliăsmocanu.

Puls

Dragostea e la fiecare pas in jurul nostru. Daca reusim sa o citim asa cum e ea scrisa, e foarte bine. Cum am invatat sa citim de mici litera cu litera, cuvant cu cuvant, fraza cu fraza, asa trebuie citita si dragostea. Si tot de mici se invata, altfel totul devine atat de greu cu varsta!

Mergeam astazi pe strada cu gandurile mele si trecand prin statia de autobuz, doi tineri sprijiniti de un gardulet si asteptand masina ca sa ii conduca spre casa, isi sopteau vorbe de incurajare. Am citit pe chipul tinerei ingrijorare si framantare, iar tanarul, cu obrazul stang lipit de al ei si strangand-o in brate, ii transmitea forta lui. Ca omul care tanjeste dupa dragoste, nu m-am putut abtine si am invadat cercul iubirii lor prin privirea pe care le-am alocat-o. Mergand mai departe, la nici doi pasi, un batranel sprijinit si el de gard, m-a privit si mi-a zambit cu blandete si timiditate. Cred ca m-am inrosit si am zambit si eu timid, prinsa fiind pentru ca i-am pandit pe cei doi. A fost de fapt dragostea celor doi care ne-a apropiat. Cand emana mult si duios, e imposibil sa nu se simta. Batranelul cred ca si-a amintit de tineretile lui cand in fiecare dimineata isi bea cana cu lapte cald alaturi de sotia sa, iar eu mi-am dat seama de cat de multa nevoie am de dragoste. Tot ce e frumos trebuie impartasit si nu tinut la noi.

Undeva, candva, cineva... ne va astepta. Pana atunci insa trebuie sa citim cat de multe despre dragostea noastra, ca sa avem o bibliografie personala bogata. Altfel cred nu inseamna nimic toata viata noastra.

Cu o floare nu se face primavara!

Putin mai crud, nu foarte tare, dar va deveni mai crud. Trebuie sa treaca prin acel crud zero ca sa se poata praji asa cum trebuie. Altfel totul devine o forma, o simpla paine feliata invelita in punga si legata cu panglica rosie.

A fost odata un creion care a inceput sa scrie de unul singur pentru toata lumea, indiferent de degetele care-l atingeau. Cand varful se rupea, parca nici bine nu apuca stapanul sa ascuta creionul, ca-si si dadea seama ca totul i s-a parut. Daca guma din capat era roasa, prin puterea magiei, o alta guma aparea, identica celei de dinainte. Se vedea vreun colt de dinte infipt in lemnul creionului? Doamne Fereste, nici vorba de asa ceva!

Nimic nu este efemer, si nici chiar imunitatea creionului. Dupa atatea rotiri in ascutitoare sa aiba aceeasi lungime, aceeasi fragezime? S-a plictisit creionul sau e pur si simplu vorba de ascutitoare? Ori lemnul s-a erodat pe dinauntrul lui? Caci nu vedem, deci nu cunoastem. Nu cunoastem, nu avem pareri. Ce e bine, e faptul ca acel creion are libertatea acum, de a se consuma, de a se micsora, de a se termina, de a fi incoltit, zgariat sau rupt. Pana cand nu va mai ramane nimic. Cu ce e el special? Doar el stie, caci aparent multe creioane se aseamana...

Sa arzi. In flacari, in butoi, pe camp sau in zapada, dar sa arzi. Atat. Crudul arde mai greu, dar cat de frumos poate arde!

Cerc vicios

Ce faci când nu eşti? Unde şi încotro priveşti? Nimeni nu cunoaşte... Peste 50 de ani când ne vom întâlni, vei ştii cine sunt şi de ce sunt. Cât de frumos e să spui "Suntem împreună de 50 de ani." O viaţă, mulţi ani şi un singur om printre o tindere la infinit de oameni.

Privesc nămeţii şi mă cufund în tine. O aripă doar, vrea să mă atingă.

Cred în tine, în noi. Până voi ajunge să număr la 100. Apoi timpul va sta în loc, dar lucrurile vor merge mai departe. Si mai departe.

Când conturile se golesc şi geamurile se sparg, iar muzica încetează să se mai audă, eu suflu în paharul plin, ca să-i simt goliciunea. Şi aşa mai departe. La fel, mereu. Până la 100.

Dirijor

E greu cand nu e de unde, pentru ca trebuie sa improvizezi altceva. Scapi de una, dai de alta. Nici o haina nu iti vine la fix sau ma rog, sunt foarte, foarte rare cazurile. Fiecare loc are avantajele si dezavantajele lui. Important e ca puse in balanta si analizand ce anume vrei tu de fapt de la acel loc, concluzia sa fie una pozitiva.

M-am mutat. Din nou. Cineva imi spunea ca umblu din mai in pai. De parca pe mine ma intereseaza ce spune lumea. Niciodata nu m-a interesat. E adevarat, mai ascunzi unele lucruri si nu destainui tot pentru ca nu consideri ca e important sa se stie lucrul respectiv, nu vrei sa arati ceva anume... dar asta nu inseamna ca minti sau ca te intereseaza parerea "x". Prin simplul fapt ca iti arat ca nu vreau sa cunosti un anumit lucru, e clar ca nu ma intereseaza ce anume crezi tu. Caci foarte simplu iti puteam spune o minciuna de sa ma crezi pe cuvant. Dar ma intereseaza 0. E a treia locatie intr-un an si doar 4 luni, dar ce sa ii mai faci daca altfel nu se poate! Oi fi eu mai dificila, mai cu bubite pe creier, dar atata timp cat ceea ce fac eu e pe sufletul meu si conform caracterului meu, imi pastrez bubitele, nu am nevoie de tratament!

Oamenii sunt... oameni; si cred ca spun tot! De-a lungul timpului ne-am convins si m-am convins ca nimeni nu e perfect si nimeni nu se aseamana 100%. Tipologiii sunt de toate felurile si sub toate formele. Si mai bine un singur prieten si bun decat 20 si tot degeaba! Constiinta, citeam undeva, reprezinta de fapt sufletul. Cine are constiinta are si suflet; o foarte buna metoda de observatie ca si studiu pe oameni. "Spune-mi cu cine te insotesti ca sa iti spun cine esti." "Stai sa vad daca ai constiinta, ca sa imi dau seama cine esti." Element definitoriu, esential, fara de care nu putem afirma despre noi ca existam cu adevarat. Pentru mine cel putin, omul fara constiinta nu exista. Sau nu-mi poate fi prieten vreodata. Nu-mi va mai fi vreodata. Pentru ce atatea investitii in cei de langa noi? Fiecare e dator sa lupte cu el si pentru el. E bine cand ajutam inconstient, dar constient nu e bine niciodata, mai ales daca vedem ca nu avem cu cine. Descoperim in timp ca luptam in zadar si atunci energia noastra cade. In noi. Si tot noi suferim. Degeaba. Din pacate.

Oameni care ne sunt dragi si pentru care investim multe, dar care injunghie pe la spate si injunghie puternic de tot intr-un final. De ce? Nu avem libertatea cuvantului si a alegerii? De ce nu stim sa vorbim si sa ne lasam descoperiti cu adevarat? Cine iti seamana, te va descoperi astfel. Nu te lega de cineva numai pentru ca ti-e bine din anumite puncte de vedere, irelevant uman. Caci ce conteaza mai mult si mai mult? Umanul sau materialul? Spiritualul sau materialul? Pentru fiecare raspunsul e altul. Cert e ca niciodata umanul nu va putea convietui cu materialul.

Picuri

Ce culoare are nebunia într-o lume în care ignoranţa, miserupismul şi incultura umană fac ravagii?

Galben? Verde? Albastru? Roşu? ROGVAIV?

De toate cele, numai să fie culori personalizate.

Nici un galben nu seamănă cu altul. Culoarea mea preferată e galbenul. Plumbul ars e galben. În literatură, galbenul e depresiv şi în general galbenul e depreciat. Galbenul era reprezentantul hainelor imperiale în China şi a celor căsătoriţi în Grecia Antică. Galbenul e echilibru.
Roşul e considerat iubire, pasiune, romantism, înflăcărare, nebunie a vieţii, dar cum să nu ne gândim şi la moarte, sânge, frică, ură? Intensitatea culorii şi a gândului diferă. Oricum, în general ne raportăm şi ne gândim la ceea ce ne convine, e mai uşor, mai sigur! Clişee, clişee, clişee...

Nu ştiu cum aş caracteriza întreaga lume şi societatea în care zilnic deschid ochii şi îi clătesc ca pe nişte rufe care puţin câte puţin îşi pierd din culoare. Mi-e greaţă, pardon de expresie, de fugă de responsabilitate, de ignoranţă, de nepăsare, de beţivi şi manelari, de priviri perverse şi efectiv, ignoranţă faţă de propria persoană. De degradare şi mizerie. De ură şi singuratate. De hoţii şi ascunzişuri. De făţărnicie şi prietenii false.
Deschid ochii dimineaţa şi vreau să îi închid la loc, să nu mă mai trezesc. Vreau ca într-o fracţiune de secundă să adorm la loc. E mai uşor în lumea viselor, e mai uşor poate dincolo de nori, priviţi de jos în sus.

E o lume care va continua. E o stare a mea care va trece. Forţa o găsim în noi şi în cei care ne seamănă. Har Domnului e de unde. Cu ţârâita, dar este.
Doamne Ajută!

Scurt şi la obiect

C'est fini la comédie!
Se încheie un nou ciclu de sărbătoare mascată, dar continuă sărbătoarea din gândurile noastre. Crăciunul îl vom resimţi anul acesta, anul nou la fel, toate se repetă până chiar şi dincolo de o realitate prezentă şi simţită!
Deciziile zilnice sunt singurele care ne ţin vii şi dovada clară a existenţei fiecăruia, prin faptul că ne trezim şi mergem din reflex la lucru sau la şcoală, chiar şi la medic... trăim, respirăm! Trăiesc, respir, iau decizii proprii şi personale, influenţate sau nu, insuflate sau nu.

Ce sunt deciziile de fapt? Ele reflectă cât se poate de clar caracterul fiecăruia. În funcţie de interiorul şi sufletul meu, trecutul şi trăirile mele, iau decizii. Că sunt ele bune sau nu, mă voi da la momentul potrivit cu capul de pereţi. Prefer să mă izbesc şi să-mi sparg capul, să mă rănesc cât se poate de rău, dar să ştiu că e pe pielea mea. De ce nu suntem în stare să îi lăsăm pe cei de lângă noi să decidă pentru ei? Desigur, nu vorbesc de droguri, crime sau experienţe care ies din sfera normalităţii deşi îmi spunea ieri cineva că "Nimic din ce este uman nu e murdar. E urâtă forma în care îmbrăcăm umanul." Corect. Chiar şi la teatru ne-au învăţat că fiecare erou pe care îl interpretăm trebuie întâi motivat în tine şi înţeles, pentru a-l putea pune în valoare pe scenă.

Nu vreau decât ca măcar cei dragi să ne permită să luăm propriile decizii fără a ne pune piedici şi ziduri greu de doborât. Că oricum pe cei de care nu ne interesează atât de tare în viaţa asta, îi lăsam şi ne mai doare şi undeva căci oamenii vin şi pleacă în viaţa noastră şi totul nu rămâne decât o amintire de o natură anume care a contribuit într-un fel sau altul caracterului nostru. Fiecare e răspunzător de actele sale, iar cine se aseamănă se adună. Când nu te mai asemeni, nu te mai aduni, asta e, nimic nu e întâmplător şi nici nu pune capac vieţii.

Et la vie continuera!

Dincolo de nori