Nu vreau să te aud, dar vreau să te văd!

De ceva vreme, nu mă mai pot auzi. Nu pot să-mi mai aud vocea. Nu am surzit, dar nu-mi mai suport vocea. Vreau să tac; în toate ungherele să tac. Oriunde mă duc, să tac şi să nu aud nimic. Nu mai suport să aud nimic ce iese din mine. Mi-am şi găsit leac! Mă las, asta e... mă las purtată de vocile astea, deşi nu vreau să le mai aud. Nici vocile celorlalţi nu mai vreau să le aud. Şi chiar dacă le aud, nu vreau să văd de unde au pornit; vreau să-mi imaginez, orice nebunie să-mi imaginez. Absolut orice nebunie. Să aud de la cel mai mic sunet, la cel mai acut. Să le aud, dar să nu le văd sau să nu aud nimic şi să văd, doar!

Vreau să vorbim prin vârful nasului, din ochi, cu laba piciorului, cu genunchii, cu braţele... să ne declarăm dragostea şi buna dispoziţie cu corpul. Să nu fie nevoie de cuvinte. Am obosit de atâtea cuvinte; ale mele sau ale altora. Poate e doar o etapă sau poate aşa va fi de acum înainte. Un singur corp poate crea lumi; nu o lume, ci lumi. Nu avem nevoie de cuvinte, dar ne-am obişnuit cu ele.

Colo-n josu, mai din josu...

E atât de bine după ce eliberezi o piatră de pe suflet! Doamne, cât e de bine! Deja parcă sunt din nou mai uşoară cu muult! Tot ce ne face rău, e bine să eliminăm din viaţa noastră. La un moment dat, ne dăm seama că "atât, până aici!"

Sunt experienţe şi experienţe. Uneori mă întreb dacă Dumnezeu mă pune la încercare şi doreşte să vadă până unde pot duce, vrea doar să mă întărească, vrea să-mi ofere posibilitatea de a mă cunoşte mai bine eu pe mine sau vrea să-mi arate că ceea ce fac nu-mi face bine şi că trebuie să renunţ? Sau toate astea? Am fost şefă de an, nu mai sunt. Am renunţat sau "mi-am dat demisia", cum le place unora să spună. Motive sunt multe, principalul e că mă biciuiam singură şi nu voi spune mai mult. Mai bine de un an, am încercat. Nu mai aveam resurse.
Voi adormi liniştită la noapte. Îngeraşii să vă sărute!

Întotdeauna, privirea sus!

Un om, o conversaţie... problematizări. E bine când întâlneşti oameni ca tine, cu probleme existenţiale asemănătoare, cu gânduri ca ale tale. Când simţi că eşti singur, rişti să o iei rezna. Multumesc celor de care mă sprijin în toată povestea asta numită "ani" sau "viaţă" sau "timp" sau "eu". Sprijinul reciproc e singurul care rezistă în timp. Unul adevărat. Îl găsim foarte greu, unii poate niciodată. Împreună la bine şi la greu!

Îndrăgostiţi

- Poate pare absurd sau jenant sau habar n-am... îmi e dor e tine!

- De ce tocmai acum ţi-e dor? Şi eu am adorat ploile de vară, dar mereu am răcit alergând prin ele.

- Nu ştiu... eu am mers la pas prin ploile de vară, nu am avut curajul să alerg şi să mă bucur cu adevărat. Acum îmi doresc şi eu să alerg în ploaie, să mă bucur de prospeţimea picurilor. Vor mai fi oare ploi de vară sau odată cu venirea toamnei, se vor fi sfârşit?

- Mă tem că toamna a adus cu sine doar ploi reci şi obositoare, însă aştept cu nerăbdare sărutul fulgilor de nea, poate va fi o iarnă frumoasă până la urmă, în ciuda prognozelor.

- Va ninge sau nu, voi fi fulg de nea în iarna asta, dacă mi se va permite să sărut pământul. Crezi că pământul e pregătit pentru zăpadă?

- Pământul, nu ştiu... eu abia o aştept!

- Abia aştept să te ning!

Miroase a Decembrie

Linişte şi pace într-o seară devreme. Cum parcă nici nu te-aşteptai. Afară e ger, zăpada s-a întărit sub talpa de cauciuc, aburii dau buzna spre nori, bradul e împodobit de mult şi crează jocuri de lumini, vinul roşu, fiert cu măr şi scorţişoară miroase până şi din casele cu ferestrele deschise şi se-aud colinde. O plimbare scurtă prin atmosfera unei seri superbe de decembrie, apoi te pui la somn devreme; să rămâi cu acea bucurie şi imagine a serii. O seară frumoasă de decembrie.

Îmi seamănă cu un câmp de flori

Atunci când îţi dai seama că un anume lucru nu mai contează atât de tare pentru tine, începi să îl tratezi altfel; mult mai simplu şi mult mai activ. Iar simplu nu înseamnă că ţi-e indiferent, doar că observ eu, tratezi lucrul acela cu alţi ochi, mult mai viu şi mai prezent, fără să te intereseze ce anume se întâmplă sau să îţi pui o mie de întrebări "dacă e bine sau nu ceea ce spui şi faci". Îl faci pur si simplu, pentru că aşa îţi cere situaţia de faţă.

Când te interesează prea tare sau crezi că te interesează foarte tare, drumul spre un adevăr e mai greu. Sunt căutări peste căutări, nervi, crize, renunţări şi reveniri, lacrimi.

Un drum undeva la mijloc cred că ar fi ideal. Deşi nu îmi plac lucrurile călduţe şi mijlocite, de data asta cred că ideală e o cale de mijloc. Nici să nu te intereseze foarte tare, dar nici deloc. Sau să te intereseze foarte tare şi să îl tratezi ca şi cum nu te-ar interesa.

Doar că nu întotdeauna suntem feriţi de lucrurile care nu ne plac. Le acceptăm de multe ori, tocmai pentru că nu vrem să creem conflicte sau să avem probleme. Cineva spunea zilele trecute că în viaţă, nouă ne plac exagerările. Da, cred foarte tare lucrul acesta. Mai bine să ştiu că sufoc pe cineva cu iubirea mea şi că persoana respectivă ajunge să mă urască, decât să mă urască pentru că nu i-am arătat cât de mult o iubesc. E-adevărat. Eu în general mă feresc să sufoc persoana de lângă mine, indiferent că vorbesc despre iubitul meu, prietena mea cea mai bună, un prieten sau un coleg. Îmi pun o mie de piedici şi întrebări înainte de a acţiona (în cazul în care şi acţionez). Ei bine, atunci când ţii cu adevărat la cineva sau doreşti ceva de la acea persoană, trebuie să exagerezi ca să se înţeleagă intenţia ta.

Minunate mai sunt căile tale, Doamne!

Ninsori albe

A venit moşuuu!
Cizmuliţele le-am făcut încă de aseară cu cremă, le-am pus lângă pătuţ şi la somn am fost, nu care cumva să vină moşu şi să mă găsească trează, că se supăra şi pleca de la geamul meu! Mi-a adus un "loulou cochon şi un îngeraş" şi m-am bucurat mult când m-am uitat în papucei şi mi-am luat cadoul... moşu vine şi la copiii mici dar şi la cei mai mari sau la cei trecuţi de o jumătate de secol! Trebuie doar să crezi în miracol şi în magia sărbătorilor. Zăpadă a căzut; ca-n poveşti. Iarna e anotimpul meu preferat. Totul alb, sub o ploaie de ninsoare... pare ceva ireal şi extraordinar de frumos. Şi e cât se poate de real şi de emoţionant de rece, de răcoros... nas roşu, aburi, pomeţi reci şi înroşiti, mănuşi, fular, căciulă croşetate, ghetuţe...

La Mulţi Ani moşulicilor!

Chaplin - o viaţă

Cuvintele nu reprezintă absolut nimic în viaţa asta, iar Chaplin a fost unul dintre cei care a fost împotriva filmelor sonore. Mi-ar fi plăcut să îl cunosc, să stau la masă cu el, să îi simt respiraţia, să pot "fura" de la el, arta conversaţiei nonverbale. Mulţumesc pentru aceste filme absolut superbe, pentru aceste poveşti pe care le-a lăsat în urma lui şi pe care încep să le apreciez cu alţi ochi. I-am savurat multe filme şi îmi doresc în perioada asta să le revăd.

Nu dau nici măcar 1 ban pe "Te Iubesc"... dau în schimb viaţa mea toată pentru privirea, căldura şi siguranţa acestui sentiment.

Sting mucuri de ţigară în suflet

Acolo, orice viciu aş avea, mă protejează
- foşnetul frunzelor şi bătaia vântului sunt
casa mea -;
- cei doi copaci sunt ca un stâlp pentru mine,
iar leagănul, a doua mea mamă -.

Grăbită trag otrava-n mine
şi-apoi o scuip de parcă n-ar fi deja-n mine.

- pământul cel cu gust de mac îl calc în picioare,
numai să nu-mi bat joc de el pentru că
m-ar putea blestema -.
Tremur şi nu mai cunosc cumpătarea.
Ce absurd!
Prea repede, prea repede cedăm
atunci când sufletul ne e-amărât.
Închidem uşi peste uşi şi stăm cu noi
într-o prostie oarbă de care greu scăpăm
şi uite-aşa aşteptăm o mână care să ne tragă de guler
şi să ne spună
"mă, eşti tâmpit, eşti orb? nu vezi unde-ai ajuns?"

Şi uneori, totuşi, nici asta nu ne e de-ajuns;
pentru că gulerul se poate rupe
şi atunci rămâi tot tu cu o prostie a ta
mai mică - sau nu.

La radio se anunţă vulcani în stare de erupere

Nu mai înţeleg tineretul ăsta, jur! Nu că eu aş fi domniţa cu baston, trecută de mult de vârsta a treia, dar în nici un caz nu mă regăsesc în principiile şi aromele celor care gustă, astăzi, din frişca disco-club-barurilor gălăcioase şi pline de cururi, ţâţe, fumuri (în şi pe cap), emo-freze, să ţi-o bag, să ţi-o scot, trage pe nas, bagă onduleuri pe boxe... Şi uite-aşa mă apucă pandaliile pentru că astfel de tineri nici nu concep să se ocupe puţin şi de igiena mediului în care locuiesc. Să le "pută" cât mai bine corpul, să aibă ţoalele de ultimă generaţie, părul cât mai şui, machiaj de manechin, extravaganţă în mişcare şi zero creier când vine vorba de agăţat sexul opus; iar când vine vorba de lăsat ordine în urma lor înainte de a pleca nopţile prin cluburi, ia-i nenică de unde nu-s, că într-o clipită dispar. Şi când te uiţi în urma lor, îţi vine să spargi pereţi şi să le arunci lucrurile în gunoi.
Că mai suntem şi în post şi mă faci pe mine să înjur, de mai îmi fac şi păcate. Da nu vă vine vouă sorocu' ?

Oare câţi la sută din toţi cheflagii ăştia, termină şcolile cu chiu, cu vai? Nu că m-ar durea pe mine prea tare, dar atâta timp cât am direct de-a face cu astfel de specimene, păi mi se rupe sufletu' de "liniştea" mea. Sincer, uitasem cum e să stai în cămin şi mai ales în cameră cu...!
Problema, însă, (nu a mea), e că am şi eu un cuvânt de spus în toată afacerea asta!