Cum a trecut timpul şi luna a rămas aceeaşi. În chip omenesc îşi reia cunoscutul traseu în fiecare seară, sub ochii nostrii împăienjeniţi de timp. Sfântul mi-a şoptit printr-o adiere că va fi lângă mine, iar eu l-am crezut. Iubesc ploile şi vântul şi munţii veşnic albaştrii şi pomii înfloriţi. Nu iubesc în schimb, soarele. Iubesc Lumina cea adevărată!
Să fie mereu cu noi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu