Casacuzâne

Bine, îţi spun. "Când eram mică/îmi doream să fiu mare/iar acum îmi doresc să fiu mică./Sunt sigură că avem aceeaşi problemă."

Am 24 de ani. Iubesc copiii şi sunt învăţătoare în Ceuaşu de Câmpie. Mama m-a părăsit când aveam 5 ani şi de atunci locuiesc cu tata. Nu-mi mai amintesc decât că tata a plâns. De atunci, eu nu mai plâng, mi-am promis că nu mai plâng. Acum râd. Mama locuieşte la Budapesta şi ne vedem foarte rar. Singura amintire de la ea de când sunt mică, este un inel pe care în ziua în care m-au sărbătorit la tăiatul moţului, l-am ales de pe tavă. Parcă aş fi presimţit că avea să plece. Mi l-au pus la gât. Nu mă voi despărţi niciodată de acest inel. În ziua în care am împlinit 14 ani, l-am simţit pentru prima dată pe deget. Nu l-am mai scos de atunci. Noaptea adorm cu mâna stângă sub cap, iar mama e cu mine. Nu o condamn. E mama mea. În fiecare zi e cu mine. Îmi trimite întotdeauna pachet de Crăciun şi de Paşte. De Crăciun mai mult. Chiloţi şi şosete. Asta e tot ce îmi trimite. Dar îmi trimite cât pentru tot anul. Lolek şi Bolek, elefănţei, copilaşi, inimioare, creioane colorate, flori... sunt modelele de pe şosetele şi chiloţii pe care mi-i trimite mama. În fiecare an vine Moş Crăciun la mine. Îl iubesc pe Moş Crăciun. Copiii sunt şi ei foarte bucuroşi când îl văd pe Moşu'. Îi cântăm colinde, recităm poezii, ne jucăm trenuleţu cu Moşu, îi furăm căciula din cap... Ne place cum ne spune el: "Hoo, ho, hooo, ce-o să mă fac eu în Laponia fără căciulă? Cine îmi aduce căciula primeşte o îmbrăţişare de la Moşu!" Şi pe rând, copiii, îi fură moşului, căciula. Am 20 de copii în grupă şi pe toţi îi iubesc la fel. Sunt tare cuminţi. Dacă se întâmplă ca unul să nu vină la şcoală, eu merg la el acasă şi facem lecţiile. Nu-mi place să rămână cineva în urmă. Trei dintre ei sunt rromi. Când merg la ei acasă, mă simt ca la mine acasă. Mă servesc cu cozonac şi lapte. Cozonacul cu lapte e preferatul meu. Când le văd mucişorii curgându-le din nas, îi iau şi îi strâng la piept, atât îmi sunt de dragi! Şi mai au şi urme de noroi pe la nas şi pe mânuţe. Trăiesc într-o căsuţă sărăcăcioasă. Cei 20 de copii, au vârste diferite, dintr-a-ntâia până în a patra. O altă fetiţă nu vede. În fiecare dimineaţă trec să o iau să mergem împreună la şcoală. Ştie foarte multe poezii şi cântecele. Când avea 8 ani, a lovit-o o maşină. Traversase strada după minge şi când s-a întors, nu s-a mai uitat în partea stângă. Părinţii ei au fost disperaţi. Am fost alături de ei. Acum fetiţa şi-a revenit. A fost la un pas de îngeraşi. Are o voce minunată şi o piele atât de albă şi fină! Pe toţi îi iubesc la fel. Toţi 20. Un băieţel, e foarte durduliu şi pofticios. Termină primul din farfurie întotdeauna şi pândeşte să vadă cine nu mai poate mânca. Ştim când s-a săturat, îşi linge degetele foarte prins. Cam o dată pe lună îşi linge degetele. Ne distrăm copios. Îşi lasă capul ruşinat şi când nu mai zâmbim, continuă să îşi lingă degetele.

Eu locuiesc cu tata. De când a plecat mama, a fost lângă mine clipă de clipă. Mă susţine în tot ce fac. Îmi explică tot ce am nevoie. E foarte la curent cu ce se întâmplă. Citeşte ziarul în fiecare dimineaţă. Televizor nu avem; economisim. Acum 4 ani în schimb, m-a certat foarte tare. M-am supărat atunci şi am vrut să plec de acasă. Nu ştiam ce fac. Am avut o decepţie în dragoste şi eram la un pas de nebunie. Cum am putut fi împotriva legilor creştino-morale? Tata a fost cel care m-a ajutat. M-a dus la un psiholog. E o capcană să te laşi învăluit de compasiunea unui om. M-am îndrăgostit de el. Era căsătorit. I-am devenit amantă. Timp de doi ani am tot sperat. Toţi cei care au din bunătatea tatălui meu, îmi dau fiori. El e foarte sigur pe el, prins întotdeauna de ceea ce face. Mă ataşez uşor de cei blânzi cu privirea caldă a tatălui meu.

Vreau să merg la un casting. Vreau să fiu zână. Mi-a citit tata despre el în ziar. La teatru 74. Zânele au puteri. Vreau să o aduc pe mama înapoi.

Din copilărie

Peste dealuri, pe-un nor
Plutind ca un gând
Luna trece, uşor
Aripi de vis legănând.

Lucruri mărunte în lumea asta mare mică

A fost o săptămână plină. Nu că s-ar fi încheiat, e abia Joi noaptea; plină cu lipici. Abia astăzi am reuşit să dezlipim materialele şi să privim cu adevărat ce se află dincolo de substanţa încărcată cu orgolii, temeri, îndoieli, dorinţe oarbe. Trebuie să colcăie bucuria, dorinţa interioară, siguranţa în lucrul pe care îl faci, încrederea în partener, comunicarea în echipă şi profesionalismul. Altfel, totul e la prima mână şi poate ajunge să te frustreze. Decât să faci un lucru doar ca să îl faci, mai bine te laşi sau îl amâni până când te poţi bucura cu adevărat de fiecare secundă al acelui lucru.
Grea viaţa asta... sau mai bine spus, multe mai ai de învăţat şi de trăit în toţi anii aştia care parcă doar într-o secundă se duc!

"Good things might come for those who wait" - semnul nostru de dimineaţă!

Marjolaine

Mici tremurici

"Nu-mi doresc să critic sau să judec pe nimeni, Dumnezeu e singurul care o poate face; dar să fii pur şi simplu lăsat singur, într-o ploaie rece de iarnă, e lipsă de profesionalism, oricât aş încerca să înţeleg. Şi chiar dacă nu am umbrelă, confecţionez una din ceva frunze ce găsesc în jur sau fac un morman de iarbă şi mi-l pun pe cap. Numai că uuups, e iarnă, şi nu am resursele astea.
Soluţii se găsesc, cu toate astea. Chiar dacă arborii sunt beţe în vânt, tot mai opresc picurii să cadă şi poate deveni o senzaţie plăcută."

"Din colţurile tăcerii" se doreşte a fi un spectacol de pantomima şi teatru non-verbal, din suflet. Atâta timp cât nu se pune suflet şi bucurie în acest context, mai bine să plece un suflet. Unde sunt 3, încape şi un al patrulea, dar unde sunt 3 şi unul pleacă , deja se pierde ceva. Eu sper să câştigăm şi în doi acest parcurs şi să ne bucurăm. Fiecare are dreptul să aleagă ce e mai bine pentru el, important e cum anume conduci acea alegere, pentru că o dată ce ai pornit pe un drum, fie îl duci la bun sfârşit, fie renunţi de la început, nu pe ultima sută de metrii când s-a terminat hârtia igienică, iar cei rămaşi să trebuiască să se concentreze asupra a altceva.

Înţeleg şi nu înţeleg, plâng şi sunt mai liniştită în acelaşi timp, mă doare, dar văd şi partea în care poate am procedat şi eu astfel, cândva, vreodată, în viaţa mea. Oricum, nu cred că am părăsit în viaţa mea, vreun proiect pe ultima sută de metrii. Se naşte o disperare care poate distruge totul sau poate mobiliza mult mai bine lucrurile, depinde de echipă.
Am fost 3, am rămas doar 2 în luptă, alături de coordonatoarele noastre. Cu încredere, înainte! Ce e frumos şi lui Dumnezeu îi place şi dacă va fi să fie, o să fie şi în 2!

Să te tot miri

A fost o noapte albă. O noapte pe care am meritat-o. De făcut lucruri mari, nu am făcut, dar au făcut alţii lucrurile astea pentru mine. Ştie El, Dumnezeu, de ce mă pune în anumite situaţii, de ce mă înzestrează cu răbdare, atunci când mi-e la fel de bine şi fără ea. De fapt, nu la fel de bine, dar mi-ar fi bine şi fără ea în situaţiile acelea, din alte puncte de vedere.

Spre exemplu, astă seară puteam veni de la ora 11 jumătate seara la cămin să dorm ca un purceluş, ca să nu folosesc noţiunea de purcică pe care tocmai am folosit-o :-) dar nu... am preferat să stau într-o încăpere vecină cu o încăpere în care se petreceau şi se spuneau lucruri dragi oricui, să le asculte. Lucruri rostite de oameni dragi mie. Lucruri pe care le-am ascultat până la ora 5 dimineaţa. Reacţia Codruţei când m-a văzut, la plecare : "Doamne, tu Anca, te-ai sonat? Treci şi te culcă, ce faci?" Nu ştiau că mă aflu acolo, deşi poate mi-au mai auzit tusea din când în când. Ei au plecat, eu am mai rămas; trează şi pe gânduri. Au avut dreptate.

Sad :-(

Azi am spart o sticluţă cu mir. Nu mă interesează superstiţiile sau alte aiureli dintr-astea, dar era sticluţa mea preferată, cu un parfum atâta de plăcut. Nu ştiu cât de mult poate fi criticat, dar eu personal, foarte rar găsesc un mir care să îmi placă. Şi marea problemă e că nici nu mai ţin minte de la ce catedrală sau mănăstire l-am cumpărat. Îl am de vreo doi ani şi consumasem cam jumătate, mă mai dau cu el pe după ureche în loc de parfum. Mi-e ciudă! N-am putut să arunc cioburile la gunoi, le-am zvârlit într-o curte, pe stradă; sticluţa am spart-o la casă în Billa, controbăind prin buzunare.
Mama ei de treabă. Mâine merg la Catedrală, poate găsesc nu altul, ci unul nou; pe acesta nici unul nu îl va putea înlocui. Dacă şi în alegerea mirului am devenit pretenţioasă, nu ştiu zău ce mai zice Dumnezeu de mine, că eu una, nu ştiu ce să mai zic.

Poate fi

Îmi doresc să fi ştiut să cânt la pian. Când eram mai mică, undeva prin clasa a 6-a, am făcut 3 luni de pian. Din păcate, am renunţat pentru că nu îmi plăcea de profesor; îmi dădea peste degete, nu îmi părea nici foarte curat el, tot timpul mă teroriza pentru că mă călca pe picioare încercând să îmi arate cum anume funcţionează pedalele şi uite aşa, după nici trei luni, nu m-am mai dus. Acum îmi pare rău, nu că nu m-am mai dus la el, ci că nu am încercat la altcineva şi îmi e şi greu să o iau de la început, iar când spun că doresc să ştiu să cânt la pian, înseamnă că vreau să cunosc instrumentul în cele mai mici detalii.

În prezent cânt la chitară, muzicuţă şi pian, la nivel cât se poate de mediu, adică amator. Ştiut să iau note, că citesc partituri, să duc melodii nu foarte grele până la sfârşit, dar nu e un nivel profesionist – nici pe departe. Pianul în schimb mi-ar fi plăcut să-l cunosc pe de-a-ntregul, la un nivel cu adevărat profesionist. Am tot spus de-a lungul vieţii că instrumentul meu de suflet e ba xilofonul, ba muzicuţa; cred totuşi că e pianul. Mă surprinde atât de bine... Când văd lejeritatea altora la pian, mă oftic. Mă oftic. Nu e timp, ar însemna ca 10 ani de acum înainte, să mă dedic pianului şi numai pianului. O orgă însă, tot îmi voi cumpăra într-o zi şi voi petrece nopţi în şir, lăsând muzica să intre în mine cu totul!

????????

Cedăm şi tăcem uneori din prea mult respect pentru celălalt sau pentru că nu dorim să creem conflicte sau pentru că suntem prea mândrii? Din mândrie?
Deşi îţi vine să spargi capul celui de lîngă tine, să îi dai un şut în fund şi să-l trimiţi la colţ, respiri profund şi cauţi să te linişteşti; e totuşi mai important produsul finit şi scopul comun, decât o ceartă care poate duce la dezbinare. Cu siguranţă şi alţii cedează la rândul lor, în faţa ta.
Mândrie, educaţie, bun-simţ, interes? Toate? .... ?

We'll always go on