Putin mai crud, nu foarte tare, dar va deveni mai crud. Trebuie sa treaca prin acel crud zero ca sa se poata praji asa cum trebuie. Altfel totul devine o forma, o simpla paine feliata invelita in punga si legata cu panglica rosie.A fost odata un creion care a inceput sa scrie de unul singur pentru toata lumea, indiferent de degetele care-l atingeau. Cand varful se rupea, parca nici bine nu apuca stapanul sa ascuta creionul, ca-si si dadea seama ca totul i s-a parut. Daca guma din capat era roasa, prin puterea magiei, o alta guma aparea, identica celei de dinainte. Se vedea vreun colt de dinte infipt in lemnul creionului? Doamne Fereste, nici vorba de asa ceva!
Nimic nu este efemer, si nici chiar imunitatea creionului. Dupa atatea rotiri in ascutitoare sa aiba aceeasi lungime, aceeasi fragezime? S-a plictisit creionul sau e pur si simplu vorba de ascutitoare? Ori lemnul s-a erodat pe dinauntrul lui? Caci nu vedem, deci nu cunoastem. Nu cunoastem, nu avem pareri. Ce e bine, e faptul ca acel creion are libertatea acum, de a se consuma, de a se micsora, de a se termina, de a fi incoltit, zgariat sau rupt. Pana cand nu va mai ramane nimic. Cu ce e el special? Doar el stie, caci aparent multe creioane se aseamana...
Sa arzi. In flacari, in butoi, pe camp sau in zapada, dar sa arzi. Atat. Crudul arde mai greu, dar cat de frumos poate arde!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu