luni, 8 martie 2010

Porţii pe măsură


Cât de repede poate dispărea zâmbetul de pe faţa unui om. "Bit biiiiit" şi spaima zvâcneşte în ochi, corpul tresare şi se retrage, iar gândul bucuriei de după, că ai scăpat, nu mai ştie cum să te sâcâie. Nu ai tu timp de el chiar în momentul ăla. Aşteaptă să începi puţin să ridici buzele, aşa, ca semn că abia începi să realizezi de fapt ce s-a întâmplat şi după aceea îşi poate face intrarea liniştit. Ţi-am spus să te uiţi cu atenţie după cadouri.

De vină e ziua asta de 8 Martie, toată lumea a înnebunit şi nici nu mai ştie în câte părţi să se uite. "Uite un îngeraş drăguţ! Uau, ce ghiveci de flori superb! Dar stai, la Humanitas parcă sunt reducerile alea faine, poate prind vreo carte să îi placă! Măi, dar ce broşe drăguţe, uite, sunt tricotate!" Da nu mai bine luăm tot ce găsim? Păcat însă de bani, avem cu porţia. Ţi-am spus să începi din timp să pui porţiile la pungă, acum îţi ajungeau banii, mama ei de treabă! Şi fii şi tu mai atentă pe unde calci că de cadouri negre de 8 Martie nu are nimeni nevoie. Uite, standurile sunt pline, avem de unde alege.

O zi cu bucurie şi multe daruri sufleteşti!

4 comentarii:

  1. omplexitatea emoţională a femeii face ca orice demers mistic să aibă un bun corespondent în această catifelare feminină a oricărei interiorizări, dacă impulsul de a cuceri exteriorul este oarecum masculin, impulsul de a lua cu asalt viaţa lăuntrică, de a surprinde nuanţele inimii noastre, vine dintr-o esenţă a purului feminin ce creează acele spaţii interioare pline de lumină; orice mistică este, în principiu, feminină,la multi ani!

    RăspundețiȘtergere
  2. O primăvară plină de soare şi iubire!

    RăspundețiȘtergere
  3. soare si culoare ...
    si tot ce'ti doresti :-)
    te pup cu drag.

    RăspundețiȘtergere
  4. Va multumesc la fel. Cam cu intarziere, imi cer iertare.

    Bucurii, Anca.

    RăspundețiȘtergere

Un test de inteligenţă moştenită – imagini bidimensionale