duminică, 13 februarie 2011

Să te tot miri






A fost o noapte albă. O noapte pe care am meritat-o. De făcut lucruri mari, nu am făcut, dar au făcut alţii lucrurile astea pentru mine. Ştie El, Dumnezeu, de ce mă pune în anumite situaţii, de ce mă înzestrează cu răbdare, atunci când mi-e la fel de bine şi fără ea. De fapt, nu la fel de bine, dar mi-ar fi bine şi fără ea în situaţiile acelea, din alte puncte de vedere.

Spre exemplu, astă seară puteam veni de la ora 11 jumătate seara la cămin să dorm ca un purceluş, ca să nu folosesc noţiunea de purcică pe care tocmai am folosit-o :-) dar nu... am preferat să stau într-o încăpere vecină cu o încăpere în care se petreceau şi se spuneau lucruri dragi oricui, să le asculte. Lucruri rostite de oameni dragi mie. Lucruri pe care le-am ascultat până la ora 5 dimineaţa. Reacţia Codruţei când m-a văzut, la plecare : "Doamne, tu Anca, te-ai sonat? Treci şi te culcă, ce faci?" Nu ştiau că mă aflu acolo, deşi poate mi-au mai auzit tusea din când în când. Ei au plecat, eu am mai rămas; trează şi pe gânduri. Au avut dreptate.

2 comentarii:

Un test de inteligenţă moştenită – imagini bidimensionale