O imagine. O singură imagine şi mulţi fiori. Îmi aduceam aminte de o zi în care, călătorind cu trenul, am trecut pe lângă o întindere de câmpie cu un mic râu; mi-a plăcut atât de mult peisajul, că în secunda următoare când m-am întrebat ce simt în momentul acela, am pufnit de-a dreptul în plâns. Nu ştiu dacă vreun călător m-a văzut în starea aceea, dar pot spune că a fost un sentiment cu adevărat liniştitor în clipele acelea. M-am simţit atât de bine...
E atât de bine să plângi... În ultimul timp, îmi tot vine să plâng, dar parcă nu mai am lacrimi sau nu mai vor să iasă. Plâns nu de nervi sau supărare. E poate vorba de o descărcare; s-au acumulat prea multe emoţii pe care le-am refulat de-a lungul timpului şi pe care în ultimul timp le-am trăit intens şi care mi-au făcut bine, de altfel. Acum, s-a încheiat etapa şi simt nevoia să mi-o însuşesc astfel.
Plâng, dar vreau să plâng până la capăt, să mă simt bine, să mă descarc.
E atât de bine să plângi...
E atât de bine să plângi... În ultimul timp, îmi tot vine să plâng, dar parcă nu mai am lacrimi sau nu mai vor să iasă. Plâns nu de nervi sau supărare. E poate vorba de o descărcare; s-au acumulat prea multe emoţii pe care le-am refulat de-a lungul timpului şi pe care în ultimul timp le-am trăit intens şi care mi-au făcut bine, de altfel. Acum, s-a încheiat etapa şi simt nevoia să mi-o însuşesc astfel.
Plâng, dar vreau să plâng până la capăt, să mă simt bine, să mă descarc.
E atât de bine să plângi...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu