Am aşteptat 1 Aprilie. Pentru un nou drum. M-am înşelat. S-au scurs atât de multe...
Aştept finalul. Dureros pentru mine să spun asta, dar aştept finalul. Atât de mult mi-am dorit acest început, că nu pot înţelege dorinţa pentru un final cât mai curând. De două săptămâni tot aştept finalul, am spus.
Mulţi oameni, foarte mulţi oameni... frustrări, supărări, bucurii, momente de neuitat, nopţi nebune, cântări la lumina lumânării, portocale, brazi de Crăciun, valuri, limbi străine, geamuri, despărţiri, nervi, lacrimi, cadouri.
Nu mai ştiu care sunt oamenii în care cred. Şi poate că nici nu trebuie să cred în cineva. Ştiu doar câţiva oameni care au rostit cuvinte importante pentru mine în ultimii trei ani. Le mulţumesc. Mulţumesc Me.. şi Co....., doi oameni constanţi de-a lungul timpului în ceea ce mi-au oferit. Doi oameni, atât. Cuvinte sincere şi cu implicare; cuvinte care mi-au trezit semne de întrebare şi care m-au şi încurajat în acelaşi timp.
Lacrimi şi visuri. Doi termeni care se întrepătrund. Unde e vis, trebuie să existe şi lacrimi, altfel e prea uşor.
Nu-mi plac distrugătorii de vise. Şi nu-mi place să mă plâng, nu-mi place când mă plâng. Credem că le ştim pe toate şi că ştim cum stă treaba cu omul. Am ajuns să dăm sfaturi gratuite. Aparent pentru binele celuilalt. Lovim fără măsuri de precauţie. Nu-mi plac distrugătorii de vise. Îmi plac în schimb cei ce lovesc având mănuşi. Altfel, vorbim despre re-educare. Nu!
Eu. La mine e problema; şi cheia. Într-o zi îmi vei zâmbi şi îmi vei spune că am avut dreptate. În felul meu, evident.
Aştept finalul. Dureros pentru mine să spun asta, dar aştept finalul. Atât de mult mi-am dorit acest început, că nu pot înţelege dorinţa pentru un final cât mai curând. De două săptămâni tot aştept finalul, am spus.
Mulţi oameni, foarte mulţi oameni... frustrări, supărări, bucurii, momente de neuitat, nopţi nebune, cântări la lumina lumânării, portocale, brazi de Crăciun, valuri, limbi străine, geamuri, despărţiri, nervi, lacrimi, cadouri.
Nu mai ştiu care sunt oamenii în care cred. Şi poate că nici nu trebuie să cred în cineva. Ştiu doar câţiva oameni care au rostit cuvinte importante pentru mine în ultimii trei ani. Le mulţumesc. Mulţumesc Me.. şi Co....., doi oameni constanţi de-a lungul timpului în ceea ce mi-au oferit. Doi oameni, atât. Cuvinte sincere şi cu implicare; cuvinte care mi-au trezit semne de întrebare şi care m-au şi încurajat în acelaşi timp.
Lacrimi şi visuri. Doi termeni care se întrepătrund. Unde e vis, trebuie să existe şi lacrimi, altfel e prea uşor.
Nu-mi plac distrugătorii de vise. Şi nu-mi place să mă plâng, nu-mi place când mă plâng. Credem că le ştim pe toate şi că ştim cum stă treaba cu omul. Am ajuns să dăm sfaturi gratuite. Aparent pentru binele celuilalt. Lovim fără măsuri de precauţie. Nu-mi plac distrugătorii de vise. Îmi plac în schimb cei ce lovesc având mănuşi. Altfel, vorbim despre re-educare. Nu!
Eu. La mine e problema; şi cheia. Într-o zi îmi vei zâmbi şi îmi vei spune că am avut dreptate. În felul meu, evident.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu