Cu ochii pe tine

Sunt într-o fază a nebuniei.

Încerc ispite, arome,

oglindesc totul în mine.

Portocala are gust de portocală,

cârnaţul are miros şi gust de cârnaţ,

ciocolata e întotdeauna mai aromată ca niciodată...

nimic ciudat –

Dacă mă apucă păcatul plăcerii, îl duc până la capăt

altfel risc să ajung tot acolo –

 în păcatul plăcerii, doar că ajung nişte clipe mai târziu.

Ştiu că toţi ochii sunt pe mine, dar ce mai pot să fac?

De-asta m-am născut – să păcătuiesc.

Nu sunt sfânt, nu vreau să fiu – sunt un om.

Un om nebun, în nebunia lui.

Am păcătuit.

Mi-e dor de pământ, de leagănul din stele,

mi-e dor de fumul albastru al vorbelor mele.

E ca după un păcat –

ţi-e dor de soare,

ţi-e dor de pământ,

ţi-e dor de tot ce nu mai înseamnă cuvânt.

-                 -  Ce e acela un păcat?

          -   Păcatul e atunci când fac ceva ce-mi provoacă remuşcări.

          -   Aha! Remuşcări vis-a-vis de Dumnezeu?

          -   Nu? 

Nu sunt sfânt, nu vreau să fiu – sunt un om.

Un om nebun, în nebunia lui.

Dar nici oricum, nu vreau să fiu.

Am inimă, sunt un om viu.

Sunt un om nebun, în nebunia lui.