Picuri

Ce culoare are nebunia într-o lume în care ignoranţa, miserupismul şi incultura umană fac ravagii?

Galben? Verde? Albastru? Roşu? ROGVAIV?

De toate cele, numai să fie culori personalizate.

Nici un galben nu seamănă cu altul. Culoarea mea preferată e galbenul. Plumbul ars e galben. În literatură, galbenul e depresiv şi în general galbenul e depreciat. Galbenul era reprezentantul hainelor imperiale în China şi a celor căsătoriţi în Grecia Antică. Galbenul e echilibru.
Roşul e considerat iubire, pasiune, romantism, înflăcărare, nebunie a vieţii, dar cum să nu ne gândim şi la moarte, sânge, frică, ură? Intensitatea culorii şi a gândului diferă. Oricum, în general ne raportăm şi ne gândim la ceea ce ne convine, e mai uşor, mai sigur! Clişee, clişee, clişee...

Nu ştiu cum aş caracteriza întreaga lume şi societatea în care zilnic deschid ochii şi îi clătesc ca pe nişte rufe care puţin câte puţin îşi pierd din culoare. Mi-e greaţă, pardon de expresie, de fugă de responsabilitate, de ignoranţă, de nepăsare, de beţivi şi manelari, de priviri perverse şi efectiv, ignoranţă faţă de propria persoană. De degradare şi mizerie. De ură şi singuratate. De hoţii şi ascunzişuri. De făţărnicie şi prietenii false.
Deschid ochii dimineaţa şi vreau să îi închid la loc, să nu mă mai trezesc. Vreau ca într-o fracţiune de secundă să adorm la loc. E mai uşor în lumea viselor, e mai uşor poate dincolo de nori, priviţi de jos în sus.

E o lume care va continua. E o stare a mea care va trece. Forţa o găsim în noi şi în cei care ne seamănă. Har Domnului e de unde. Cu ţârâita, dar este.
Doamne Ajută!