Poate am exagerat prea mult sau poate că totuşi, nu am făcut suficient de multe. Nu m-am făcut poate înţeleasă şi am fost interpretată greşit... sau poate că au fost doar conjuncturile şi energiile perioadei, de vină. Poate m-am hazardat aiurea în tramvai. Poate sunt eu prea perfecţionistă şi prea pragmatică; sau poate mi se pare, doar, că sunt. Poate sunt o iresponsabilă. Poate asta e o nebunie, de fapt, neînţeleasă. Nu ştiu dacă avem vreunul dreptate cu adevărat, e relativă treaba, având în vedere faptul că fiecare trăieşte conform universului propriu. Poate că m-am plâns prea mult, degeaba sau poate că am avut dreptate...în felul meu. Sau poate că nu am acţionat îndeajuns şi mai exact. Nu ştiu... nu mai ştiu nimic. Tot ceea ce ştiu sigur, e faptul că plec. Semnătura mi-am dat-o. Pe 28 va fi ultima zi alături de gâzulici. Îmi va fi dor, deja îmi e dor... le voi duce lipsa.
Sunt unii cum alţii nu sunt. Îmi pare rău că plec...chiar îmi pare rău. Îi iubesc pe copilaşi, îmi place să fiu în preajma lor, să mă bucur de ei atât cât pot şi mă duc inspiraţia şi puterea. Fiecare e minunat în felul lui...trebuie doar să îi descoperi minunea, indiferent de educaţia primită de la părinte. Mulţi au frustrări, încă de la vârsta aceasta, iar atunci, ei le etalează inconştient, în prezenţa celor pe care ei îi consideră mai slabi decât ei. De mulţi mi-e drag...şi de părinţii lor mi-e drag. Se simte în aer totul...cu fiecare!
Pe unii abia îi aştept, pe alţii nici nu îi pot vedea (am trei pe listă). Pe mulţi i-aş lua acasă la mine, aaah, că îmi vine să îi mănânc de-a dreptul! Ştefi, Alexia, Elena, Raul, Răzvan, Radu, Maria...
Nu mai zic nimic... îmi va fi dor...Atât!
"Restul, e tăcere!"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu