Tolănită în pat, cu gândul într-o mie de părţi... pe fundal, răsună blând, o cântare bisericească. Aşa aş rămâne toată noaptea; cu ochii deschişi, savurând fiecare secundă. Dimineaţă sunt convinsă că aş fi ca nouă, doar că până seara nu voi mai ştii cum să-mi ţin ochii deschişi şi energia în toi. Pic repede seara... alteori stăteam zilnic pănâ pe la 3, 4 dimineaţa şi mă trezeam la maxim 9 şi o duceam bine. Dar, e altă mâncare de peşte asta.
Dacă ar fi fost vară, n-aş fi stat pe gânduri şi direct în parc m-aş fi dus la ora asta... cu căştile în urechi, contemplând... am o linişte neliniştită; nu ştiu cum vine asta, dar am nevoie de linişte. E oboseală, sunt gânduri, doruri, întrebări, regrete, dorinţe; ca toată lumea, sunt convinsă. Ştiu în schimb că acum, în momentele astea, am nevoie să mă întind, cu ochii în tavan, trecând dincolo de el, şi simţind fundalul muzical.
Uneori simt că mă rătăcesc în propria-mi cameră - e prea mare şi începe să mă enerveze lucrul ăsta. Trebuie să o mai personalizez... imagini, ghirlande, lumânări parfumate, flori, cărţi...
La tavan, hai!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu