marți, 3 ianuarie 2012

"Teren minat"


Dacă "Cecitate" a dispărut din peisaj, "Teren minat" se doreşte pui. E vorba despre o carte; nu volum de poezie, ci o carte cu şi despre copii. Mă inspiră poate locul în care îmi petrec jumătate din lună. Greşit spus "poate", căci mă inspiră sigur. Sunt frustrări, bucurii, nervi, simpatii, gingăşii, pofte nebune de a strânge tare tare de tot, în braţe, anumiţi copii, momente în care mă simt total lipsită de inspiraţie, clipe în care cu maţele chiorăind trag de mine să mai rezist măcar câteva clipe, de dragul copiilor, clipe de dezinteres total faţă de prichindeii de-a dreptul obraznici şi râzgâiaţi, emoţii... La sfârşitul fiecărei zile, trecând peste toate, am o linişte; zilele în care sunt alături de copii, trec mai repede decât cele în care sunt liberă. Uneori îmi pare ciudat, alteori e explicabil, important e să fiu împăcată cu mine însămi la sfârşitul fiecărei zile. O mulţime de gâzulici îmi transmit zilnic, din energia şi gândurile lor. Unii mă impresionează până peste poate, de alţii mă doare sufletul, faţă de alţii sunt atât de fără schimb energetic... să nu mai vorbesc despre cei care vin şi au un anumit handicap. Mi se rupe sufletul, deşi în acelaşi timp mă bucur pentru faptul că cei din jurul lui luptă să-l integreze în societate.

Trecând peste toate, e frumos să te joci, e frumos să mă joc alături de puiuţii care vin zilnic la locul de joacă unde lucrez. Cât timp am inspiraţie, putere de muncă, răbdare şi linişte sufletească, vor mai trece zile şi poate se va materializa şi o carte cu titlul "Teren minat". 
Doamne Ajută!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Un test de inteligenţă moştenită – imagini bidimensionale