vineri, 6 ianuarie 2012

Săniuţa fuuuge...


nimeni n-o ajuuunge... 
Mi-e dor de mare, iar culmea este că eu nu iubesc marea, iubesc muntele; în două zile m-am plictisit la mare şi vreau acasă. Iubesc zăpada, patinele, sania, bulgăreala, răcoarea iernii şi nasul roşu ca un cartof. Primul om de zăpadă pe  care l-am făcut anul acesta, a fost chiar la prima zăpadă. Mănuşi nu aveam, aveam în schimb compania unei minunăţii de fetiţă, aşa că am dus misiunea până la capăt. Acum nu mai e zăpadă afară şi nu-mi place; am refuzat o tură pe patinoar, deşi am patine de vreo doi sau trei ani şi culmea, îmi şi place sportul acesta. Călare pe patine fără zăpadă... nu îmi pare prea iernatic şi de basm, aşa cum ar trebui să fie.

Mi-e dor de mare... aşa dintr-odată; plaja să fie pustie, doar eu şi valurile mării care să mă inunde până la gât. Pescăruşi, nori ca spuma laptelui, vibraţia valurilor, vapoare în zare, soarele fierbinte, nisipul fin, eu şi marea...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Un test de inteligenţă moştenită – imagini bidimensionale