Dacă vreau să mă simt bine la stomac, bag nasul în "Bila" şi direct la măsline apăs pe butonul 'stop'. Preferatele sunt cele negre, "light extra-jumbo". Undeva la vreo 25 de măsline găsesc în cutiuţă. Cum ies din magazin încep să halesc şi nu de puţine ori până ajung în camera de cămin, mă trezesc numai cu sâmburii în cutie şi nu cred că fac mai mult de 5 minute la pas de melc până în cameră; şi adică, merg ca melcul, nu de alta, dar să pot savura măslina. Mi-am dat seama cât de mult contează ce anume mănânci. Dacă mă hrănesc haotic sau nu asimilez câte puţin din toate, organismul îmi cere ceea ce anume îi lipseşte. Am avut o zi în care am mâncat vreo 7 mandarine una după alta. Alteori cer morcovi, măsline, unt... uaai, să nu vorbesc de mujdeiul de usturoi că dacă mă apucă şi prind şi câteva zile în care nu trebuie să dau nas în nas cu oameni, păi e dezastru, că nu poţi sta lângă mine. Dezastru satisfacţional pentru burtica mea care primeşte câte o căpăţână de usturoi odată, făcută mujdei. Pot trece şi trei-patru zile cu porţie zilnică. Uaaai
Cred că noi avem pofte în funcţie de ce anume are nevoie organismul nostru. Bine ar fi să nu-i refuzăm nimic din ceea ce el ne cere ca să-i putem crea starea de bine.
Dulciuri nu mai cer de foarte mult timp, mă şi minunez de mine. Nu trecea zi fără să bag în gură măcaar o bomboană, ca să nu mai vorbesc de ciocolată, napolitane, gogoaşă umplută cu ceva. Sau poate că uneori cere corpul, dar nu mai am dorinţa de a îi oferi ceva dulce. În patru luni, m-am cinstit doar de Sărbători cu dulce. E adevărat că am renunţat forţat, dar motivat; dacă-i musai, cu plăcere. Cu timpul m-am obişnuit şi fără şi acum nu îmi mai vine să întind mâna pentru dulce.
Acum nu cred că îmi cere ceva corpul, e o stare de veghe în el din punctul ăsta de vedere. Cere doar să fie spălat şi să se apuce de lucru. Mă duc să urc, să cobor scări, să deschid uşi şi să zbor - în pantomimă - la propriu. După care am de refăcut un text şi de aflat "vreau-rile" lui. Cu calm şi concentrare, Anca.
Astăzi a fost o zi în care mi-a venit să plâng, dar m-am obişnuit deja cu privirile şi gândurile celorlalţi. Ce nu te doboară, te face mai puternic! Dumnezeu ne ia pe o parte, dar ne oferă cu toată dragostea Lui, pe altă parte!
Cred că noi avem pofte în funcţie de ce anume are nevoie organismul nostru. Bine ar fi să nu-i refuzăm nimic din ceea ce el ne cere ca să-i putem crea starea de bine.
Dulciuri nu mai cer de foarte mult timp, mă şi minunez de mine. Nu trecea zi fără să bag în gură măcaar o bomboană, ca să nu mai vorbesc de ciocolată, napolitane, gogoaşă umplută cu ceva. Sau poate că uneori cere corpul, dar nu mai am dorinţa de a îi oferi ceva dulce. În patru luni, m-am cinstit doar de Sărbători cu dulce. E adevărat că am renunţat forţat, dar motivat; dacă-i musai, cu plăcere. Cu timpul m-am obişnuit şi fără şi acum nu îmi mai vine să întind mâna pentru dulce.
Acum nu cred că îmi cere ceva corpul, e o stare de veghe în el din punctul ăsta de vedere. Cere doar să fie spălat şi să se apuce de lucru. Mă duc să urc, să cobor scări, să deschid uşi şi să zbor - în pantomimă - la propriu. După care am de refăcut un text şi de aflat "vreau-rile" lui. Cu calm şi concentrare, Anca.
Astăzi a fost o zi în care mi-a venit să plâng, dar m-am obişnuit deja cu privirile şi gândurile celorlalţi. Ce nu te doboară, te face mai puternic! Dumnezeu ne ia pe o parte, dar ne oferă cu toată dragostea Lui, pe altă parte!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu