Privesc în gol şi tac

Curând o să îmi pun sacul în spate şi-o să mă duc. Şi-o să mă tot duc. Acolo unde mă duc paşii, fără vreo destinaţie anume. Am atâta nevoie de o rupere de realitate, de munţi, de neant, de cer şi mare, de spumă, zăpadă, soare, copaci, eu şi natura... să mă tot duc undeva unde nu mă cunoaşte nimeni, undeva unde nu trebuie să interacţionez fizic sau verbal cu cineva. Când îmi voi fi revenit din golul pe care îl simt acum, mă voi întoarce în mediul actual.

În weekend, o zi va fi a mea şi numai a mea; ca să mă pot duce unde mă vor purta paşii. O aştept cu suspine...