Şi dusă am fost. Cu ghiozdanul în spate, eu şi picioarele mele. Nu credeam că voi mai pleca, planurile păreau să fie perturbate. În schimb, Dumnezeu ştie cum să le aranjeze pe toate şi dusă am fost 3 zile, nu doar una. De voie, mai de nevoie, am găsit o linişte pe care îmi doresc să o păstrez de acum înainte, iar atunci când încep să simt că o pierd, voi căuta să o regăsesc. Am ajuns într-un loc în care nu mă gândeam că voi ajunge; nu curând. Plănuiam altceva pentru weekendul acesta; altă plecare, tot cu rucsacul în spate şi numai pentru o noapte. Am fost plecată, însă, trei zile, tot cu rucsacul în spate; la 90 de km de Sibiu, apoi de una singură pe jos vreo 10 Km, în munţi şi tot mai la deal, dar i-am simţit ca pe o suflare doar. Cam friguleţ, dar foarte frumos. Într-un loc cu multă linişte. Am plecat singură, dar nu am fost singură. Când Dumnezeu vrea să se întâmple, se întâmplă. Sau poate chiar e disperarea noastră cea care caută şi într-un final găseşte? Am primit o linişte fără egalare în aceste 3 zile şi îmi doresc să nu o pierd odată ce am revenit la Sibiu.
Anchi,
RăspundețiȘtergereNu-mi vine să cred..deși, cândva, poate că aveam vârsta ta, am făcut ceva asemănător.Fără să-mi doresc să fie așa.
Am izbutit!
Acum, n-aș mai putea încerca!
Mă bucur sincer pentru tine, crede-mă!!!
p.s. mama ta a avut mari emoții, sunt sigură de asta.
Mama ma sustine intotdeauna, mai ales daca ajungem la un punct comun in care stie ca imi e bine in alegerea facuta. A stiut unde sunt, asta cu siguranta a linistit-o mult.
RăspundețiȘtergereEscapadele fac atat de bine... au ele timpul lor, rostul lor!