miercuri, 9 septembrie 2009

Orificii înfundate

Să trăim la fel, să ne simţim la fel de bine, să nutrim aceleaşi plăceri gustative şi vizuale, să râdem cu aceeaşi poftă nebună ani întregi şi clanuri sute... nu e suficient doar să trăim, mai trebuie să şi observăm că ceea ce ne înconjoară nu ne aparţine decât prin prisma unor corpuri cu aceleaşi funcţii biologice, diferite doar prin bătaie, circulaţia sângelui, privire, semnul din naştere specific, etc. Unghiile cresc şi la mine şi la tine, doar că mie îmi apar poate pete albe, iar ţie nu; sau poate că mie îmi cresc puţin mai repede, oricum, ideea e că ne cresc amândorura.

Îmi place să cred în ideea de suflete pereche, de familie, de prietenie până la moarte, de sănătate multă... îmi place, dar sunt realistă; într-o societate decadentă nu mai paştem iarbă la fel cum păşteam odată. Dacă nu stângem din dinţi, dacă nu ne acceptăm defecte de dragul convieţuirii, dacă nu aducem o atenţie sau nu rostim cuvinte frumoase, degeaba vrem să fim îndrăgiţi nespus şi pe vecie; dacă nu muncim şi nu ne spetim pentru propriile realizări profesionale, dacă nu dăm tot ce-i mai bun şi nu aducem beneficii, degeaba ne mai luptăm şi vrem aprecieri sau avansări.

Vrem prea multe dar nu facem nimic pentru a le obţine. Când te lupţi pentru că vrei să reuşeşti la un examen, lucrezi mental, fizic, psihic şi uite-aşa atenţia ta e pe deplin canalizată asupra reuşitei. Oare chiar nu putem proceda la fel şi în toate celelalte cazuri? Mi-e groază de mine, de tot ce mă atinge şi de toate adierile care mă fac să vibrez; mi-e groază de ziua de mâine, mi-e groază de secunda următoare, de tot...

De ce nu suntem atenţi cu cei de lângă noi, de ce nu ştim să ne oferim căldură? prietenească sau profesională, pe lângă speteală zilnică. În mod normal, media orelor de lucru pe zi a scăzut, deci ar trebui să avem mai mult timp.

Plâng pentru căcatul care pleoscăie la toate uşile, pentru mizeria pe care o suflă vântul din toate părţile, pentru infecţia cu care mă lupt zilnic...

Mă doare-n cot şi nu mă doare, plâng şi îmi trece, sparg şi mă opresc... dar când se vor opri toţi, când vor trece toate?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Un test de inteligenţă moştenită – imagini bidimensionale