marți, 18 august 2009

Alegeri








Închide-mi ochii, mamă
Şi lasă-mă să dorm.
Să-mi frâng aripile
Şi să nu mai fiu om.

Nu-mi mai simt mâinile
Picioarele mă dor
În inimă-arde focul
Să ştii - nu mi-e uşor.

Pădurile mă cheamă
Printre stăpânii lor.
Cum pot să refuz darul
De-a fi mereu de-a lor?

Nu-ţi fie teamă ziua
Că nu te voi căuta
Nu-ţi fie teamă noaptea
Că nu te voi vedea.

Te voi veghea de-acolo
Cu ochiul călător
Mă lasă dar, mămico,
Să fiu cu ei, te rog!

Promit să-ţi sărut fruntea
La fiecare pas
Şi să-ţi spun "Noapte Bună"
Cu gânduri bune-n glas.

Gândeşte-te bine,
Nu-mi da răspuns acum.
Îţi mai spun doar că viaţa
Îmi e făcută scrum.

6 comentarii:

  1. Manastirea sufletului meu e cel mai bun lacas! Bafta...

    RăspundețiȘtergere
  2. sufletul omului e intradevar intr-o manastire in care doar unii au intrare,...m-ai dat gata cu poezia...imbratisare sincera neipocrita...adica in traducere ca cine stie ce anonom...fara sinapse neuronale apare si la tine...ca la mine pe blog

    RăspundețiȘtergere
  3. Un pic trist, însă frumos... Călugăria nu este o soluţie, apropo de un comentariu hazliu de mai sus... Ha, ha...

    RăspundețiȘtergere
  4. multumesc nakudo... din fericire simt de multe ori, cine merita sa aiba intrare in manastirea mea si cine nu! :-)
    Te imbratisez si eu cu mult drag... o zi frumoasa!


    Cristian, :-) fiecare are o chemare. Calugaria e o solutie pentru cei care simt ca asta ii salveaza sau ii implineste; e o solutie, dar nu pentru mine, chemarea mea, e alta... o simt, o cunosc, o vreau!
    Multumesc, o zi minunata!

    RăspundețiȘtergere

Un test de inteligenţă moştenită – imagini bidimensionale