luni, 24 august 2009

Re (surse)

Dacă spun că mă doare-n cot, pare ignoranţă, dacă spun că mi se rupe, pare mai grav, dacă rostesc un "treaba lor/ei/lui", e mai cizelat, eşti mai educat; dar esenţa nu e aceeaşi? Pentru ce atâta fleac de cuvânt dacă oricum cu toţii spunem acelaşi lucru, de fapt?
Drept, poate că exprimăm acelaţi lucru, dar nu-l simţim acelaşi. Aici intervine adevărul, falsul, cinismul, etc.

Vecina de la 4 şi-a pus ochelari şi deşi pare pur întâmplător faptul că a ieşit cu ei pe nas pe balcon, ea vrea de fapt să o vadă toată lumea. Îşi atinge uşor ramele, se vede că e începătoare şi îşi saltă aragazul cu mare graţie şi nepricepere. Unde mai punem la socoteală că tot întâmplător, nepoţelul este ieşit la plimbare cu fata ei şi simte inegalabila emoţie de a-l striga "Ovee!", nu o dată, ci de mai multe ori, pentru că băieţelul, ocupat cu joaca, nu e atent la exteriorizarea bunicii lui de pe balcon.

Spui că nu ştii de ce te doare capul, dar tu nu ai mancat nimic în ziua respectivă până hăt, seara târziu! Păi capul nu ne doare din senin, e stresul, sunt nervii atacaţi de ceva sau cineva, e oboseala, e concentrarea prea mare pentru ceva... şi mai nou, e lipsa de hrană! Păi logic, că ce-şi face omul cu mâna lui se numeşte lucru manual şi ca să strici lucrul manual, trebuie tot mână proprie, ca să dea bine cu tine insuţi... că gura altuia degeaba turuie.

Vine toamna... vin strugurii cu parfumul lor imbietor, căderea frunzelor... ador foşnetul lor sub picioare! Abia aştept descoperirea noilor covoare 100% naturale.
În noi, nimic nu mai e natural, nici măcar cuvintele nu ne mai ies normal, natural... suntem care mai de care mai artificiali. Prin însuşi untul pe care-l mâncăm, plin de grăsime şi E-uri, ne transformăm într-o necunoscută! Părul pe care îl întindem cu placa ca să ce? Rujul stident roşu, pentru cine? Pentru falsul pe care-l avem în noi...

Resursele naturale sunt singurele care rămân vii, adevărate; restul suntem nişte corpuri care ţin umbră pământului. Şi în funcţie de artificialul fiecăruia, umbra devine tot mai neagră, mai închisă... încă nu m-am decis dacă prefer culorile deschise sau închise, dar cu siguranţă negrul nu e printre preferatele mele!

Rece sau cald, că**tul e acelaşi, ce să ne mai ascundem atâta după deget! Vai, te rog, vorbeşte cizelat mamă, că ti-am dat o educaţie! Da, o educaţie pe care am ales-o eu... tu mi-ai dat-o, mulţumesc, dar eu am hotărât s-o aleg pentru mine, pentru că mi se potriveşte! Când am un of, ţi-l spun, nu-ţi convine, la revedere! La cinismul supravieţuitor în atmosferă, atâta cizelare şi educaţie parcă e acoperită de umbra neagră!

Indiferent de sforţările mele, tu vei fi mereu cum vrei tu şi invers... e adevărată treaba cu cei 7 ani de acasă, dar la fel de adevarate sunt şi artificiile milenare!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Un test de inteligenţă moştenită – imagini bidimensionale