Pe locuri, fiţi gataaa

Cu răbdarea treci marea, aşa mi s-a spus încă de mică... dar dacă nu ştiu să înot, ce mă fac? O să mă cufund... singură mi-e teamă şi să zbor, să cutreier munţii... mi-e frică de întuneric, mi-e frică de singurătate, dar sunt în stare să le înfrunt pe toate astea! Nu e ciudat?

Ne e frică de multe lucruri, nu vrem să intrăm în legătură cu diverse probleme şi situaţii, dar când suntem puşi în faţa faptului împlinit, nici nu ne dăm seama când s-a terminat totul; ne descoperim altfel, nu ne recunoaştem... ne vedem sfârşitul de atâtea ori, când de fapt niciodată nu o să îl vedem cu adevărat. De sfârşit nu o să ne dăm seama niciodată şi nimeni nu ne va învăţa cum să evităm sfârşitul pe care doar noi îl mirosim... viaţa ne va învăţa fiecare pas şi tot ea ne va oferi prilejul să ne descoperim în situaţii care mai de care mai ciudate, mai frumoase, mai crunte...

"Cum a reuşit X-ulescu să sară peste şanţul acela de 7 metri? Eu nu aş fi reuşit niciodată..." Punem pariu că majoritatea am fi reuşit? Când şanţul acela adăposteşte o adâncime de sute de metrii, când singura soluţie viabilă e săritura peste şanţ, nici măcar nu ne mai gândim la ce am avut în viaţa asta, ne gândim doar la ceea ce vom avea de atunci înainte... Te-a învăţat cineva vreodată cum să sari un şanţ? Decât teoretic, la şcoală, când erai mai mic, mucos şi murdar pe mâini, restul l-ai descoperit tu, în timp.
Depinde doar de cât de motivat eşti...

Când viaţa îţi dă obstacole, învaţă singur să le depăşeşti, vei avea un atu în plus... e mult mai frumoasă viaţa atunci când ai satisfacţia unei reuşite personale la care nicicând nu te-ai gândit!
Doar viaţa ne învaţă şi nu e adevărat că treci marea cu răbdarea, e o amăgire cât se poate de urâtă. Eu i-aş spune, "cu răbdarea culegi brazii" şi dacă nu mă credeţi, încercaţi...