Mă uitam aseară la mine şi parcă nu vedeam decât umbre, nu puteam să mă deşlusesc cu exactitate... eram poate prea preocupată cu seminţele care împânzeau farfuria; unu, doi, trei secunde şi vreo 4 seminţe! Anca mamă, ai febră, claaaar! În faţa mea, cineva vorbea şi eu dădeam din cap ca un robot magnetizat, fără a înţelege de fapt ce anume mi se spunea.
- "... . Nu crezi?"
- "Ce-ai zis?", vorbeam eu cu sine... "Da, da."
Ciudat e că mintea mea, nu gândea nimic; gândea, dar nu ştia asupra a ce să se opintească. Zeci de imagini care se derulau continuu, cred că am văzut toată planeta asta a noastră, în cele câteva minute bune în care am stat la mâncat de seminţe. Mă întreb acum dacă le simţeam gustul... se poate...
Citind "La Răsărit de Eden" am descoperit o grămadă de probleme existenţiale, de toate categoriile; 800 de pagini cuprinde multe, nu glumă. Încerc să găsesc răspunsuri, raportate la persoana mea... şi tot le caut.
Cred că niciodată nu voi stabili ceva clar, concret; pentru că totul e în continuă mişcare, chiar şi adevărurile devin altele, cu fiecare zi care trece...
- "... . Nu crezi?"
- "Ce-ai zis?", vorbeam eu cu sine... "Da, da."
Ciudat e că mintea mea, nu gândea nimic; gândea, dar nu ştia asupra a ce să se opintească. Zeci de imagini care se derulau continuu, cred că am văzut toată planeta asta a noastră, în cele câteva minute bune în care am stat la mâncat de seminţe. Mă întreb acum dacă le simţeam gustul... se poate...
Citind "La Răsărit de Eden" am descoperit o grămadă de probleme existenţiale, de toate categoriile; 800 de pagini cuprinde multe, nu glumă. Încerc să găsesc răspunsuri, raportate la persoana mea... şi tot le caut.
Cred că niciodată nu voi stabili ceva clar, concret; pentru că totul e în continuă mişcare, chiar şi adevărurile devin altele, cu fiecare zi care trece...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu